joacainjoaca

2011-11-16T22:07:00.004+02:00

Ai reusit, in sfarsit, sa ma faci sa scriu. Rola episoadelor noastre sta pres la intrarea in cimitir. Cruci vinovate se sterg intruna de ea si-si ploua pacatele pe sarutarile noastre. O strangere de mana s-a developat si s-a tarat pana sub pragul masiv care tine bilantul: se intra, se intra, se intra mereu...secventele din rola trec pragul casei lor. Ce ciudat...ies din ireal ca sa moara in realitatea asta in care eu scriu si tu citesti. Da, secventele noastre noir pasesc demn pe poteca finala si se asaza in morminte. Momentele noastre se ingroapa singure in slow motion, ca noi sa putem sa le mai privim o data. Ce de sus privesti...Mie aproape ca pamantul rece imi inchide ochii. Punctul culminant al clipelor noastre e sechestrat pe altarul din biserica cimitirului, acolo unde acum ochii icoanelor cunosc ce este aceea mirarea si unde preotii rescriu decalogul. Pe epitafe stau gemetele noastre in fa diez major. Mi-a zis cineva odata ca e gama cu cele mai multe alteratii. Aerul din cimitir se sufoca. Lumanari ard la capataiul fiecarei dorinte neatinse. Din cer cad daruri pentru sufletele raposatelor. Gardul cimitirului e intarit acum de gurile cersetorilor care traiesc o mare sarbatoare. S-a terminat si revelatorul.

Ma intorc la strangerea aceea de mana care s-a salvat. In plin post, un copil a scos-o de sub prag, a pus-o pe iarba din parc si peste ea rosteste rugaciunea pomenirii vesnice.

2011-07-05T00:46:00.003+03:00

Respiri anacronic, iubitule. Pe pieptul meu trece un aer evocator. Puful a iesit din perne si pluteste in chip de amintiri. Imi trec mana prin ele si scarbele astea mici si moi taie din mine. E sange din prezent printre amintiri. Rasufli anacronic, iubitule. Pe soldul meu ceasul loveste in trecut. Am vanatai si muschii ma dor. Candva ceasul batea ora 12 intre coapsele mele. Si toate minutele adunate de el pana la bataia finala cadeau peste noi ca niste licurici aterizand pe-o stea nevoiasa. Tresari anacronic, iubitule. Iar suflul tau adanceste urmele ranilor mele coxale. Patul nostru l-am asezat pe pilonii lui odinoara, serios clatinati acum de jocul libertin al arcurilor. Regret ca am patat trecutul nostru. Era vinul de soi pe care-l sorbeam impreuna deseori. Sforai actual, iubitule. In frigider te-asteapta o cola.

2011-02-16T00:28:00.001+02:00

Parca te-ai indepartat. Nu ma intelege gresit, stiu ca nu ai fost nicicand aproape. Fizic adica, in cazul in care primei propozitii o sa-i dai o astfel de conotatie. Si totusi asta ar insemna sa te subestimez. Acum parca gandurile mele se intorc de la tine si se razbuna ca le-am trimis spre un destinatar care nu e de gasit acasa. Si-atunci ma simt dezorientata, caci pe busola de la gatul meu nu erau puncte cardinale, ci adresa ta, care nu cunoaste nici strada, nici numar. Ea se traduce prin aceea ca odata mi-ai spus ca nu vei pleca fara mine. De-atunci am avut siguranta ca vei fi la o aruncatura de bat de poftele mele. Pana adineaori, cand gandurile s-au intors ca un bumerang care nu si-a gasit tinta. E tare ciudat sa nu pot sa te aflu.

Poti sa faci atat dintre atat de multe lucruri in momentul asta, mai putin sa te plictisesti. Tu nu esti din aceia care au o radacina pivot ce-si trage seva dintr-o sursa unica. Nu, tu esti din aceia a caror radacina se ramifica incontinuu, a caror seva e o amestecatura de izvoare. Si mie tot ce imi trebuie e sa ma faci sa simt ca pe undeva prin peisajul asta osmotic sunt si eu.

De la mine din pat vederea peste strada se opreste la o casa parasita. Unul din balcoanele ei se poate usor asocia cu ceea ce simt acum. E derapanat, din loc in loc i-a cazut tencuiala, iar pe sub zapada grea a iernii se simte miros de mucegai. Un vant puternic a spart geamurile si de-atunci in fiecare seara vuieste ratacitor printre cioburile grele. Si cu toate astea, usa balconului e soprana ratacirilor. E deschisa, se deda suieraturii vantului. Nu cunoaste alt mod mai bun de a te chema acasa.

2010-12-08T00:43:00.002+02:00

ma anunti ca vii si te astept ca pe ceva banal;

intarzii si ma enervez putin, un banal mai colorat, o panza pe care mi-o dai sa astern un pic de vanitate;

vii, si pe masura ce stai, incep sa te simt, sa te doresc, sa te descopar, sa ma satur;

pleci si port mirosul tau pe mine, un somnifer in calea dorului ce va sa vina intr-o saptamana, cam asa;

te-ascunzi si-abia atunci incep sa-mi apara bube de ingrijorare. se vede pe mine ca nu am stare, pe unde pasesc mocheta are goluri de la tocurile nervoase, cana de ceai sufera de muscaturi dintoase si floarea de pe geam ma priveste ofilit;

si nu mai dai semne ca mai vii, iti vezi de viata ta, in acelasi ritm calm, dar ingrijorat ca n-ai apucat s-o faci nici pe aia, nici pe cealalta, si uiti ca intr-o alta casa eu ma apuc de citit carti grele, care-mi intortocheaza viziunea, in speranta ca o sa te pierd incurcat printre alte intrebari;

si uiti de mine, uiti de noi, esti tu cu tine, cu ea, cu ele, cu celelalte. cine stie ,de cate ori, in tot timpul asta, nu ti-ai baut tu ceaiul cu cele mai linistite sorbituri de la camellia sinensis incoace; odata cu inghititurile, ma dadeai si pe mine pe gat, in stomac, la mama naibii; m-am balacit in frunze si albe, si verzi, si negre, si in amestecuri nereusite de fructe. odata eram cu niste vanilie nereusita si imi venea sa ies tipand din tine, dar de unde, caci nu m-ai fi putut auzi in seninatatea aia nerusinata, ce rar isi facea loc pe chipul tau desfigurat de nelinisti.

si razi isteric, gresesti cafeaua si incepi sa subliniezi din carti randurile care conteaza prea putin. si-atunci bagi pixul in canapea, spui stop si pui mana pe telefon. acum e sfarsit de ciclu. bine am revenit in banal.

2010-08-30T01:48:00.007+03:00

ce mai face strainul din tine? ala care m-a sarutat pe frunte in noaptea in care luna a trimis lupii la culcare. stateam ca doi tuberculosi pe iarba afanata, acolo in grajd, dupa ce am dus-o pe florica, vaca noastra draga, la marea intalnire cu fanel, boul cel drag al vecinului de peste doua gospodarii. ala care mi-a impletit coronita din paiele cele mai alese, prelucrate migalos la flacara lumanarii daruita noua de sarmanul din poarta bisericii. cand mi-a asezat-o pe crestet, am inteles ce este acela haute couture dumnezeiesc. i-am multumit cu un zambet pe care l-a imortalizat cu atingerea aratatorului lipsit de o directie mai presus de carpe diem, pe-a carei intensitate o veneram. setea din mine de el m-a facut sa inteleg si fenomenul gaurilor negre. apoi am ridicat privirea amandoi spre geamul ala pricajit, lampadarul floricai, care ii sustinea lumina de noapte buna, cand serile fara de fanel trimiteau mugete pana atat de departe. atunci i-am zis ca vreau sa cada toate stelele peste noi, sa ne topim dorintele lingouri in aurul astrelor care ingenuncheaza intru pierzanie toti fariseii karatelor. si ceva asa s-o fi intamplat chiar, caci imediat dupa, m-am uitat la el si nu vedeam decat tainele care un pic mai devreme nu se puteau zari de auriul vesmantului ce se prefacuse in scrum. eram si eu arsa de straiele de talcioc ieftin, iar el imi zicea cu ultima raguseala ca ma mai imbraca doar un miros fertil de lapte. eram taina pe taina.

dar cum sa te fac pe tine sa intelegi ce inseamna asta? pentru asta, ar trebui sa-i dai strainului ce-i al strainului. pe tine, ca sa putem, eu si cu el, sa-i dam domnului ce-i apartine.

2010-06-24T00:17:00.001+03:00

Mainile ei miros a cauciuc moale, dat in parg. Astazi miroase toata a cauciuc si nu-si mai poate dezlipi narile de pe ea. Acum ar fi trebuit sa zambeasca al naibii de tare. Toate i-au mers asa cum si-a dorit. Ieri. Fara efort, prin fata ei se repede o scurta fericire. Clipe pline de carne, de sarutari si de gemete. Se succed precum secventele din filmul ala care i-a placut atat de mult, dar din care nu a inteles mare lucru. Trupuri goale si cuvinte care nu vizeaza direct persoana, rar soptite, dar cu greutate. Goliciune si cuvinte fara de oameni. In asta se traduce fericirea ei. Dar nici ca ii trebuie mai mult. Acum nu, si poate ca nicicand. Caci isi zice ‘De ce sa cobor pasarea catre pamant? De ce sa-i pun aripi trupului?’ Oricat ai vrea sa crezi ca se potrivesc, ei bine, nu-i chiar asa. Nu poti sa faci abstractie de o diferenta de un regn. Asa e si cu lucrurile care nu merg. De ce sa te transformi intr-un tiran al potrivirii? De ce sa imbini armonios cu forta? Ii era sila de toata cliseele si de ce ajunsesera oamenii sa isi doreasca. Mult, mai mult, din ce in ce mai mult, fara masura si fara responsabili. Fara proportionalitate cu legea firii. Si isi zicea ca ea n-o sa fie asa niciodata. Ea o sa se multumeasca cu putinul indestulator, n-o sa ia toata mana, ci o sa-si mute toti receptorii pe palme si totul o sa se sfarseasca intr-o plenitudine digitala. Iar tu, care i-ai fost alaturi ieri, copartas la clipele de fericire, tu i-ai spus ca ii vrei inima fara sa fi ascultat cand iti zicea ca ventriculul din stanga a cazut pe frontul din octombrie 2009, cand indiferenta totala i-a blocat circulatia in sensul fatal iubirii de durata. Si uita-te pe tine, cu dorintele tale schioape, gata sa le dai drumul intr-o cursa a mustangilor. Tu n-ai a face, dar vrei, doresti, mustesti de pofta. Doar pentru ca tu esti adeptul scolii imitatoare. Imiti, ca multi altii, o dorinta inerta. De a pune pecetea pe ceva ce nu-ti apartine. Fara sa realizezi ca pecetea ta e atemporala in raport cu forta care i-a dat nastere. De a trage cu dintii pana la moarte de o iubire absolutista. Fara sa realizezi ca ea a murit de mult. Cu tine, a mai plecat unul capul in jos. Ai intrat in jocul reflexelor induse de un comportament isteric intalnit la scara larga. Si molipsitor.

Ea nu e trista. In aroma de cauciuc i se imprima in cenusiul cerebral axioma fericirii: clipe de cea mai diversa natura care misca pe dinauntru, luate fiecare in parte sau insumate. Dupa cum ti-o fi dat.

2010-05-05T02:29:00.002+03:00

Azi te-am pierdut iar. Ai incercat sa imi sugerezi asta inca de aseara, cand arcusul a molestat vioara si gamele au inceput a cade. E plin de note verticale bezmetic izgonite pe pamant. Imi pare ca pe portativul lumii au inceput a se catara asiduu dintre aceia cu crampoane alunecoase. E plin acolo, gandac langa gandac, atarna greu iar in atmosfera se simte miros apasator de oua fecunde. Maine, pe cele doua pagini ale cotidianului universal, fluturii vor naste gandaci de pe aripile ingreunate. Nu stiu unde s-au refugiat oamenii. M-am trezit singura pe un scaun fara spatar pe care ma descurc sa stau drept. Sunt ca micul print care priveste cu neinteles catre planeta. Imi atrage atentia o aglomerare de negru zgomotos si opac. Sunt toate ciorile aerului acoperind cismigiul, mascandu-i pe pricajitii care, printre flori sfasiate, nutresc speranta salvarii. O aglomerare de resturi de oameni aliati cu ciorile. Imi pare rau, dar azi nu am oameni de calitate. Sunt cativa pe care-i port in gand, insa le-am pierdut urma pe pamant.

Azi am pierdut lumea si am castigat o pozitie strategica cu mari valente de observator impartial. Pentru ca nu poti sa vezi lumea intr-adevar daca te afli intre limitele ei. Am pasit inafara si la vama mi-au dat un rucsac ermetic sa adapostesc durerea ca produs al noii mele pozitii. Nu am voie s-o imprastii, restul galactic e in carantina. Iar eu, o cocosata.

2010-04-28T01:32:00.003+03:00

this is a public place, not exactly where one could set free their desires; so let's make love on a piece of paper; give me your pen and i'll give you my thought; your words come on top; and then let's lay back and give moments to our words; let's look in each other's eyes and see the meaning of it; please, whoever enters the room, do not betray the paper and the feeling surrounding us; let nobody see or feel that we study beyond the letters of the big gray books; show them that steady face while the beating of your desire would tear the world down on its way to me; give them that icy smile and look at me with that lust that keeps me with you beyond the reasonable period my mind could conceive; isn't it nice, how i play the studious child while all my senses are focused on your breath? or how you always put the sheet of paper on top of the latest-greatest articles? i'm expecting that teardrop which falls when you're under the impression that we are not going to last forever;

give me the paper, i want to make a statement: when it comes to us, there is no conclusion.

a philosophy of love

2010-03-31T01:50:00.004+03:00

this is the bright side of the coin that i crave for

te vreau pe tine, asa foarte imperfect cum esti, pe tine cu demonii tai care nu ne dau pace, care n-o sa poata niciodata sa ma faca fericita pe deplin. e ca si cum as fi o detinuta si cineva, de sus, imi arunca firmituri de paine; le-as culege migalos si le-as pune la dospit la temperatura poftei mele febrile de tine, inchipuindu-mi ca o sa fac din ele turte pline ca pe vremea sobei strabunicii. s-ar putea sa-mi iasa.

pe tine, care nu pozezi in barbatul fara cusur, specialist in ale dragostei, care esti natural si nu faci apologia fidelitatii la modul penibil de absurd, pentru ca imediat dupa sa-ti disloci maxilarele dupa domnisoara care-si plimba tocurile aritmic pe orgoliul tau prostesc de barbat cuceritor; pe tine, care nu vorbesti despre fidelitate, ci lasi faptele sa ma mangaie.

pe tine, care daca ti-a placut cum m-am imbracat, cum m-am aranjat sau cum m-am parfumat, ai apreciat asta; si daca nu, ai tacut, pentru ca e un subiect oricum prea neimportant ca sa-i acorzi clipe de negare; pe tine, care ma saruti in loc sa-mi spui ca ar fi trebuit sa port tocuri si pe tine, care esti suficient de inteligent incat sa-ti dai seama ca as putea sa ma enervez fatal pentru armonia noastra la o faza de genul asta.

pe tine, care iti doresti sa-mi fie bine independent de faptul ca binele care mi se intampla ti se datoreaza sau nu; care imi vrei binele indiferent in ce colt al lumii m-as afla si care stii sa te bucuri de el si pentru ca este rezultatul muncii mele, si nu al puterii tale de influenta; care stii sa te bucuri de mine pentru ceea ce am facut eu din mine, si nu pentru ideea de femeie trofeu care sa incununeze toate investitiile tale in mine; da, mai ales pentru asta te vreau.

pe tine, care stii sa fii atent la ce-mi doresc cu adevarat, pentru ca rareori vreau ceva cu tenta materiala de la tine si exact atunci iti captusesti timpanele; pe tine, care apreciezi ca ce vreau de la tine e un instrument in calea binelui pe care vreau sa mi-l procur si nu binele in sine, realizat de tine pe calea ieftina a doua telefoane ilegale.

pe tine, care nu ma cauti precum un goe bezmetic care si-a pierdut jucaria, ci ma lasi sa-mi vad de treaba mea si de visurile mele si de poftele mele de peste zi si nu ma suni sa ma verifici si sa umpli conversatia cu nimicuri; pe tine, care stii sa te gandesti ca atitudini ca astea sunt pe viata in offside; pe tine, care ma suni si ma cauti rar si atunci imi indeplinesti dorinte, fie ele si o soapta la ureche.

pe tine, care stii sa te joci cu mine, care nu ai uitat ca suntem doi copii stangaci pe un teren alunecos; pe tine, care imi spui verde in fata ca jucaria aia nu e pentru mine si care accepti fara aere de expert intr-ale vietii ca si tu poti sa mai nimeresti cateodata ursuletul gresit.

pe tine, care ar trebui sa mai faci atat de multe ca sa pot sa incep sa ma gandesc ca imi place de tine. de fapt nu trebuie sa faci nimic, pentru ca toate astea e musai sa vina natural, pentru ca tu stii ca mie nu-mi place ideea ca eu as vrea sa schimb pe cineva vreodata.

2010-02-16T02:16:00.002+02:00

taci ca mi-e mai bine. noaptea luna are forme, nu mai e doar un schelet intepator. deunazi cand ma plictiseam la curs m-am gandit la tine si inainte de prezentare nu mi-ai mai stat ca reper. astazi parca mergeai un pic inclinat spre orientul mic si schiopatai a lipsa de veneratie.

se poate sa fie impactul izbavitor al starii de a fi in permanenta ocupata. e treaba de stat pe scaun, dar are acelsi efect ca si cand as face ce mi-as dori cu adevarat. evident ca nu stiu ce-mi doresc cu adevarat, dar parca nici sa stai zi lumina cu fundul tintuit in capitole interminabile nu-i de bun augur. pentru fund si pentru suflet, surate in aceasta potrivire de nafast.

se poate sa fie reactia unei minti in devenire in fata unei situatii in dezagregare. ii zic situatie, pentru ca nu stiu ce a fost - iubire, ambitie, instrument de vindecare a unei boli pe care o doare ca nu ma mai doare. mi-e oarecum teama ca la sfarsitul procesului sa nu ramana praf de nor interminabil, ploios si efervescent in paharul meu de desteptare.

se poate sa fie resemnare in fata esecului. cand toate incercarile de inchipuit strateg de a-ti spune noapte buna in modul in care ti-ar placea sa ti se vorbeasca se pierd in misterul intunericului, mi-e foarte clar, intr-o lume pe care o vad mereu distorsionat de la cel putin -1, ca ma confrunt cu un esec. cat de imaterial a durut el, cu mult dincolo de pericard.

se prea poate sa-mi dai un semn care sa se aseze la fiecare pagina din cele trei de mai sus si sa le azvarle in vant ca pe niste file de poveste ce nu-si au locul in istoria suferintei mele.

a philosophy of life

2010-02-06T19:54:00.004+02:00

a philosophy of life...from The Picture of Dorian Gray, Oscar Wilde
but remember...it's just one side of the coin, the dark side

'There is no such thing as a good influence, Mr. Gray. All influence is immoral – immoral from the scientific point of view.
Because to influence a person is to give him one’s own soul. He does not think his natural thoughts, or burn with his natural passions. His virtues are not real to him. His sins, if there are such things as sins, are borrowed. He becomes an echo of somebody else’s music, an actor of a part that has not been written for him. The aim of life is self-development. To realize one’s nature perfectly – that is what each of us is here for. People are afraid of themselves, nowadays. They have forgotten the highest of all duties, the duty that one owes to one’s self. Of course they are charitable. They feed the hungry, and clothe the beggar. But their own souls starve, and are naked. Courage has gone out of our race. Perhaps we never really had it. The terror of society, which is the basis of morals, the terror of God, which is the secret of religion – these are the two things that govern us.
And yet I believe that if one man were to live out his life fully and completely, were to give form to every feeling, expression to every thought, reality to every dream – I believe that the world would gain such a fresh impulse of joy that we would forget all the maladies of medievalism, and return to the Hellenic ideal – to something finer, richer, than the Hellenic ideal, it may be. But the bravest man amongst us is afraid of himself. The mutilation of the savage has its tragic survival in the self-denial that mars our lives. We are punished for our refusals. Every impulse that we strive to strangle broods in the mind and poisons us. The body sins once, and has done with its sin, for action is a mode of purification. Nothing remains then but the recollection of a pleasure, or the luxury of a regret. The only way to get rid of a temptation is to yield to it. Resist it, and your soul grows sick with longing for the things it has forbidden to itself, with desire for what its monstrous laws have made monstrous and unlawful. It has been said that the great events of the world take place in the brain. It is in the brain, and the brain only, that the great sins of the world take place also.'

2010-02-03T03:12:00.004+02:00

Cu fiecare duminica care trece, pentru ca duminica a ajuns in vremurile astea o zi cu mare greutate in care apuci sa chibzuiesti mai cu ardoare asupra laturii sensibile sau sufletesti sau insetate de cultura si de frumos in oricare din formele lui, sau cu fiecare intamplare cat de cat semeata prin droaia de fapte banale de zi cu zi, capata contur ideea ca noi, fiinte intentionat masinale - oricat de paradoxal suna, care ne reprimam cu succes reflexele originale, ne impartim dupa chef in alb sau in negru, fiecare in tabara lui cu cate o fata a dualitatii in dinti si pornim razboaie care, in contextul de fata, ii dau ambitiei o culoare gretoasa si readuc la suprafata violenta instinctuala.

As putea trece, zambind chiar, peste aceasta lupta a cuvintelor goale de sens dar incarcate de un balast ieftin, corosiv al umanului, daca adversarii ar porni intr-adevar intr-o lupta a argumentelor in spiritul dezbaterii constructive, deschizatoare de perspectiva. Dar nu, dupa noi nu exista gri, noi credem in culoarea argumentului de moment, care este, in functie de circumstante, alb sau negru.

Pacat, pentru ca adversarul nu e decat cealalta fata a monedei cu cantul de un gri incontestabil.

Dupa cum arata si mica piesa in trei mini acte:

I
Cineva te uraste de moarte. Daca te-ar vedea cazut, ar scuipa pe mana ta intinsa. Viziunii tale exprimate public ii ofera o replica virulenta, la persoana, bazata aparent pe contraargumente, doar ca ele sunt fondate pe argumentele tale scoase din context, lipsindu-le astfel de forta necesara de contracarare. Nu-l cunosc, nu stiu ca e plin de fani, la fel ca tine. Inca. Iti arat replica lui, o citesti, lasi impresia ca te afecteaza atat cat o citesti, desi sunt sigura ca-ti fura cel putin doua minute de chibzuinta, apoi iti vezi in continuare de ceaiul care nu lasa nicio urma de teina pe chipul tau. Cum ar veni, tu stii ca esti doar albul din gri si nu-ti mai vinzi spiritul de fronda pe un pret iluzoriu. Dar ceva din ochii tai nu ma convinge inca. Felicitari pentru incercare.

II
Curioasa si iritata de opera-ti denigranta, te cunosc. Esti bland, cu fata de inger. Mangai fara cusur, saruti dumnezeieste, si nu-mi trebuie mai multe sa realizez ca n-ai resurse violente nici sa omori o musca. Si totusi il joci pe Negru.

III
M-am jucat si cu alb si cu negru, le-am servit drept gri si i-am lasat sa-si etaleze pauneste non-culorile. Stiu ca daca i-as aduce pe alb si pe negru in aceeasi camera si i-as lega la ochi si le-as da alta voce, si-ar descoperi mai mult decat o pasiune comuna, aceea de a se aseza pe fetele monedei celei cu cantul gri.DACA.

2009-12-31T02:33:00.002+02:00

Am sa ucid pamantul cu un compas
Sa-i dau stiintei un mobil sa se caiasca;
Am sa-l imbrac in casmir de iarna
Sa simt candoarea ultimei dorinte pamantene;
Am sa izolez corpul de galaxie
Si o sa-l tratez ca pe o bacterie
A carei masa difuza e o amestecatura de continente
Din care nu se mai deduce sursa primara a orgoliului;
Am sa cresc o cultura de mici planete umane
Si o sa le imprastii prin univers in spiritul unei competitii pe cinste.

Poate ca nu ma voi mai mira ca nu-mi gasesc jumatatea,
Iar sperantele mele nu vor mai muri atat de usor,
Acum ca le-am prescris niste ani lumina.

2009-12-10T02:54:00.002+02:00

sub tricoul ei se leagana in aroma de san toata iarba lumii care a pierit sub greutatea pavajului. la ea mai totul se intampla pe dedesubt si are in mersul de zi cu zi putin din beethoven si din bach; ca sa-si dea culoare in obraji, mananca o gutuie inteleapta si cand se duce la teatru isi mai cumpara un dulap pentru vise; ai zice ca e somnoroasa din fire si cand vrea sa se rujeze, isi da pe buze cu un tango aprins. are ochii atat de vii, ca nicio culoare nu le poate face fata si cand are chef de o escapada, se joaca cu zacatecoluca pana il pune mesaj de bun venit pe telefon. cateodata rade cu atata viata ca te face sa-i ceri autograful fericirii; alteori, cand la cina nu avem decat gemete, ma lasa infometata. nu prea sa pricepe sa se enerveze si cand poarta manusi se sufoca eleganta; inca se minuneaza de orice si pentru asta impart cu ea oricand castronul cu bors de fasole si mamaliga.

cand dragostea deviaza

2009-12-10T01:34:00.002+02:00

m-am saturat sa te mint, m-am saturat sa ma mint. De ce ma trag in teapa ochii tai? n-am discutat niciodata despre noi si acum te porti de parca am fi impreuna; nu stiu ce inseamna asta. De ce ai jucat las si te-ai ferit de ultima replica? nu, nu-mi doresc sa ma suni seara si sa-mi spui ce-ai facut peste zi, nu ma intereseaza carei culori i-ai dat viata si nici cate tigari ti-au mai luat inca putin din ea. De ce am vrut sa am amintiri cu tine si tu nu te-ai opus? ma simt vinovata pentru ca ma gandesc ca meriti o explicatie cu privire la purtarea mea indiferenta, cand de fapt nu-ti datorez nimic. De ce ma dori, adunat, macar o ora pe zi? du-te si vinde mesajul cu sarutari de noapte-buna pe o tarie. De ce ma simt ca si cum ziua ar fi trupul meu iar minutele disipate cutite infipte maiestuos pe toata suprafata? o sa poti sa uiti, pana dimineata. De ce nu las sa ma lasi sa vina altul? ai durat atat de putin, ca n-am apucat sa te vad cum te dai pe curcubeu. De ce, acolo sus de tot, ai castigat in fata mastii la care am lucrat atat de migalos? acum ca nu mai am nevoie, mi-e atat de bine singura, ca mi-e frica sa nu devii doar un instrument de succes. De ce nu cobori, sa pot sa mai sper? sper sa-mi revin si sa ne tavalim din nou prin roua.

2009-11-16T02:19:00.002+02:00

aici ploua mereu. cateodata ploaia face curat in ganduri, alteori le imbacseste.
acum e perioada murdara. sunt timpuri de "bordel vraiste", aici unde toata lumea se iubeste cu toata lumea, fara consecinte si fara discretie. aici e pe doua strazi, aici are multe camere cu pereti subtiri si aici e acum, un acum izolat de lume care se pare ca nu doare. pe drept se pare, caci cum sa nu doara cand strivesti un mar? tu si ea, cea de acasa, aveati un mar de un rosu aprins, un pic viermanos, ca toate cele bune, si te-ai decis intr-o noapte vanitoasa sa torni zahar ars pe el si sa-l musti cu pofta. ai mai lasat pentru acasa jumatatea fara viata, ce-a capatat arsuri si arome dulci si goale.

acum e cand te seduc si te duc intr-o lume pe care nici eu n-o cunosc, nici eu nu cred ca o vreau. daca e sa divid acumul acesta, rezulta o taraba de fructe. noi ne-am ridicat peste ei, noi nu strivim merele, noi le producem. mere fara viermi. simti ca ceva nu e in regula? in ele nu tremura viermi, sunt false si am descoperit asta in marul de data trecuta, cand ma tineai adanc in brate si mintea mea nu era cu tine.

noi suntem mai putin pacatosi ca ei, dar asta nu inseamna nimic. taraba e subreda, insa cererea e mare. in orele in care avem deschis, pe care incerc sa le raresc si tu nu vrei, simt incurajari de a continua in stropii zgomotosi de ploaie care anihileaza remuscarea.

acumul de dincolo de acum e ceva mai tarziu, e cand vad cele doua strazi din aici pline de mere, ascunse de toamna groasa cazuta pe asfalt si invaluite intr-o ceata arsa. acumul va fi cand o sa ma plimb cu doua cosuri dupa mine, incercand sa adun pacatele lumii, sa mai putem pasi. sa fac o tuica tare, s-o dea pe gat nebunii. sa-mi zica ca e puturoasa si viermanoasa, si eu sa cred ca m-am salvat.

2009-11-02T15:01:00.003+02:00

Ma abtin. Ma abtin cu mainile, gandul e liber sa te bantuie. Noapte de noapte se asaza langa trupul tau dormind, se cuibareste in pleoapele care clipesc si in somn de neliniste. De atatea ori ti-am facut baie cu luna, incat ma mir ca mai e lumina printre noi, in noapte. Cel mai mult ma doare ca gandul meu nu e decat un fir de praf care nu-ti trezeste nici macar sentimentul inlaturarii. Da, ma tem ca e de mult si e de prisos. Singurul efect palpabil, si asta in sunete, e un stranut, din cand in cand, in noapte, care muta stelele din loc, in lumea mea, pe cerul meu. Cred ca de asta e cerul atat de mare, ca fiecare sa-si adjudece un petec din el si sa sufere in coltul lui. Stii...cateodata stelele tale se joaca cu ale mele...se prefac in dorinte neimplinite si deodata jumatatea mea de cer e plina de toate stelele intregului. Tu oare n-ai dorinte neimplinite? Sau poate ca singura ta dorinta sta in soare si stelele tale n-o pot imagina?
Poate ca e totala nerozie sa fac din noi doi o chestiune galactica...doar ca in mine nu mai incape si se pare ca abia intregul univers imi poate adaposti chestiunea.
Tu dormi in continuare, pe un pat de planeta, alaturi cu un gand. Iar o sa te intrebi dimineata daca ti-au curs ochii si iar o sa te miri ca cine stie, te-o fi tras curentul interplanetar. Tu n-o sa stii ca gandul s-a prefacut in lacrimi, singura stare de agregare de care il faci capabil...

surpriza mie insemi

2009-09-24T23:30:00.005+03:00

este undeva in mine o usa incuiata parca cu zeci de lacate. orice as face, nu reusesc sa pasesc dincolo de ea. am incercat discret, cu ciocanituri moderate in decibeli si am simtit ca cineva de dupa imi rade in nas. am apasat soneria si mi-au rasunat zguduitor note pe care nu mai puteam sa le castig asa usor ca la scoala. am batut disperat si atunci simteam cum ies spini batrani din lemnul usii, infingandu-se in nevoile mele arzande. si cand am tabarat cu toata fiinta pe ea, mi-a oferit caldura unui adapost de-o noapte, pana cand am inteles ca abuzasem de simtul penibilului.

apoi am ocolit usa si am incercat sa stau de vorba cu mine, cea dincolo de usa, care radea de sus mai devreme. ne asezam noptile ca la cafea si dupa ore treze dar in continuare confuze, adormeam cu amarul zatului in gand. orice pornire de a scoate la suprafata acest chip necunoscut se termina precum o cearta dintre doi pseudoindragostiti pentru care cuvintele nu mai sunt decat un automatism perfect incadrat in peisajul rutinar.

m-a durut pentru ca am stiut care e cauza acestui insucces si n-am avut de gand sa fac nimic concret. si acum, dupa un timp, ma doare pentru ca am indraznit sa cred ca stiu care este aceasta cauza, pentru ca mi s-a parut usor si odihnitor sa ma gandesc la un substantiv, sa concentrez in el toate trasaturile acelei fete straine si apoi sa-i dau un sut incat sa-l trimit vinovat intre lacate pana cand voi avea bunavointa sa rezolv si aceasta problema. de fapt, totul este mult mai complicat de atat si sa va cam ia naiba pe toti aia care veniti si cu seninatate in privirea voastra tampa aveti impresia ca unele lucruri se rezolva cat ai da de doua ori cuceritor din gene. valabil in prima faza si pentru mine, bucuroasa ca am reusit s-o depasesc. voi toti astia care credeti ca detineti adevarul absolut si cand colo poate ca bajbaiti prin lada de gunoi a fantasmelor cu iz ieftin de adevar. mirosul vostru de autosuficienta fara continut v-a destabilizat simtul olfactiv, dar sa stiti de la mine ca duhniti pe o raza cat lumea.

am inceput prin a avea ceva cu mine si sfarsesc prin a avea ceva cu voi. totusi, in ideea ca eu sunt mai normala, ca da, o sa am rabdare cu mine si ca o sa incerc sa nu mai vad neaparat ceva negativ in faptul ca nu ma cunosc, va las in hora voastra neincapatoare pentru mine. ma astept la o cafea.

2009-09-04T13:38:00.004+03:00

Da-mi un petec de iarba, nu-mi asterne covor rosu. Sa ma asez de-a lungul lui si sa ma misc in adierea vantului. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat libera.

Da-mi doua pietre, nu-mi da diamante. Sa ma asez intre ele si sa invat sa ma umplu de tacere. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat neslefuita.

Da-mi privirea spre cerul instelat, nu-mi arata vitrine dichisite. Sa-mi trimit ochii printre ele si sa incep sa ma uit la mine. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa sclipesc.

Da-mi un leagan, nu-mi da o masina. Sa ma cufund in leganatul lui si sa-mi descopar vitezele. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa ma conduc.

Da-mi un zambet, nu-mi da rasul tau golanesc. Sa ma regasesc in el si sa ma umplu de merite. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat zambind.

Da-mi rasul tau golanesc, nu-mi da tipetele. Sa ma bucur de tine gol si sa nu-mi doresc sa te imbraci. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa te las.

Da-mi tipetele tale, nu-mi da iubirea. Sa ma dezbrac si sa intru in hora lor nebuna. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa te cunosc.

Nu-mi da iubirea. O sa ma alungi.
Lasa-ma pe mine sa ti-o dau. O sa te rog sa nu pleci.

De vis

2009-08-22T01:23:00.003+03:00

A fost un inceput de noapte in voia caruia m-am lasat mai mult de dragul tau. Nu ca nu mi-ar fi placut, dar as fi preferat varianta numeric ma simpla, aceea numai cu tine si cu mine. E mai complicata, necesita mai mult consum emotional si ma tem ca tu nu esti dispus la astfel de pierderi.

Totusi, dupa ce ea a plecat, ai venit si mi-ai cerut iertare pentru ceva ce nici acum nu sunt sigura ca ai facut. De altundeva reiesea aceasta nevoie disperata a ta. M-ai rugat cu niste ochi sinceri sa mai raman. Si am ramas, vrand sa-mi insusesc cat mai mult din acest licar orbital care incepuse deja sa se piarda in negura aurei tale si despre care credeam ca n-o sa mai apara nicicand in goliciunea aceea dezarmanta.

Am ramas, pierduta in casa ta. Aproape nimic din ce stiam nu mai era la fel. Decat camera luminoasa, calda, si tu stand pe canapeaua placerilor care niciodata nu-mi erau de ajuns, tu si chitara. O imagine simbiotica, care avea de oferit. Eu nu intelegeam precis ce canti acolo, dar pe notele acelea si pe vocea ta mi-am cladit multe fantezii.

Te-ai ridicat si te-ai dus la bucatarie. Ai inceput sa pregatesti cina. De fapt nu stiu ce ora era. Undeva in noapte, unde timpul exista prin intensitatea trairilor.

Tu ti-ai intrat serios in ritual iar mie imi placea sa te privesc normal. Am inceput sa umblu prin apartament, in lungimea lui, pe nici o treime din latime. Restul imi era strain si nici nu m-as fi asteptat sa mai fie atat de mult spatiu.

Eram mirata sa gasesc in acea lungime tot felul de necunoscute. De parca toate grijile si intrebarile tale zaceau imprastiate in nesansa de a le mai descalci vreodata. Laitmotivul acelui spatiu era frigiderul. In toate formele, culorile, camuflat sub cele mai felurite dulapuri. Am deschis atat de multe usi si n-am primit decat izbituri glaciale. De parca voiai sa-ti ingheti framantarile, sa nu se mai incurce pana vei apuca sa le lamuresti.

In balcon erau si mai multe frigidere. Morga de gheata a gandurilor tale. Erau atat de multe compartimente si sertare, incat imi dadeau impresia ca sunt croita unicameral.

Tu erai o matrioska uriasa, cu ochi albastri, adanci si nebuni, cu papion negru si cu sufletul de un alb incalcit. Nu prea-ti ardea de joaca cu imaginea asta. Eu as fi turnat toata rabdarea lumii peste tine, sa-ti framante framantarile si sa te poti inchega. Pentru putin, ai fi fost linistit.

Am venit un pic pe la tine. Te agitai placut pe-acolo cu de-ale gurii. M-ai facut sa rad si m-ai trimis dupa ceva. Pierzandu-ma vesela, pe jumatate goala, prin spatiul intortocheat, am auzit zgomote si m-am intors.

Vesel, cu barba alba, cu un aer intelept, asa cum ii sade bine unui barbos, ma saluta si merge mai incolo, vazand ca ma fastacesc de propria-mi goliciune in fata lui. Tatal tau. Nu mai era de mult printre noi, insa acum era firesc de real si se indrepta spre tine, care stateai cu spatele la noi, trebaluind prin bucatarie.

Eu, nedumerita, incercam sa ma agat de siguranta planului real, in timp ce el ajunsese in balcon. In drumul lui spre tine, printre gandurile tale din frigidere, s-a oprit deodata si mi-a zambit trimitandu-mi un fior cald pe sira spinarii. Apoi a disparut, lasandu-ma sa inteleg ca noi doi eram acum mai importanti decat ce aveati voi sa va spuneti.

M-a lasat muta si tremuranda. Nu stiam daca sa-ti spun sau nu si atunci imi venea sa arunc cu raspunsuri in toate frigiderele, sa dispara si sa-mi dea pace. Daca le-as fi stiut.

Imediat ai venit la mine, m-ai luat de dupa gat iar eu abia ma stapaneam sa nu plang.

Am aranjat si masa, dar trebuie sa ies putin. Lipseste ceva. Si ai scos o sticla de vin veche, foarte veche, inceputa, cautand sa gasesti in ea lipsa care-ti aranja atat de des papionul, dandu-ti aerul acela sobru si zbuciumat. Culoarea vinului se asorta cu barba tatalui tau.

Te rog toarna tu vinul. Eu vreau si apa, dar foarte putina, cam 10%. Vin imediat.

Si ai plecat, lasandu-ma sa ma incurc in proportii, caci nu cunosteam simtul masurii. Am luat sticla, si trecand prin camera luminoasa, am ajuns in ultima treime, cautand masa. Imi era greu sa ma descurc in incarcatura aceea baroc. Multe camere, una dupa alta, destul de mici pentru niste camere, tapisate la exterior in brocarturi. Compartimentele de lux ale ideilor tale. Nu m-am incumetat sa le deschid. Cred ca m-as fi asteptat sa gasesc acolo, printre multe altele, o rochie pe masura mea. Si nu eram pregatita pentru o astfel de pierdere. De jur imprejurul peretilor, mobila veche, cu greutate. Undeva, intr-o arie aparte, se afla masa. Era intr-adevar pregatita. Eu mai deloc. Paharele m-au facut tare curioasa. Erau de forma unei eprubete si se sprijineau de un carlig mic de tot din sticla, prins dintr-o parte. Am luat unul in mana, intrigata de cum poate ceva atat de mic sa sustina un corp asa mare si l-am pus inapoi, usor emotionata. Urma sa torn vinul. Cand am dat sa torn si apa, paharul s-a spart. Am inteles atunci ca nu e loc de jumatati de masura, pentru ca altfel nu as mai fi fost atunci acolo. Acum ca aveam raspunsul, am strans toate cioburile si le-am aruncat.

Cand ai venit, aveai un aer cald, strain de frigidere. Nu mi-ai zis unde ai fost, ci doar ca iti era foame si ca voiai sa bei vin. Ti-am spus ca am admirat paharele in lipsa ta. Tu ai raspuns ca sunt cele mai ieftine pahare pe care le ai si la care tii cel mai mult. Apoi, cu aerul aela cald in loc de papion ai luat o gura de vin si mi-ai multumit pentru apreciere.

Era 100% vin.

2009-08-05T23:30:00.003+03:00

...pana cand am dat de scrinul negru. moment in care mi-am imaginat ca stau fata in fata cu moartea. moment in care am realizat ca sunt incatusata in implacabil si ca orice incercare de fuga nu poate fi prinsa nici cu gandul. mi-e frica sa ma gandesc la moarte. si cu atat mai frica sa ma gandesc de ce. si stateam acolo neclintita in fata sertarelor negre, imense, si ma gandeam ca inauntrul acelui lemn masiv sunt inchisi toti mugurii acestei lumi. inauntru, acolo, unde nimeni nu mai vede si nimeni nu mai simte nimic, au cazut stelele in timp ce oamenii, incantati, isi puneau in caderea lor tot felul de dorinte. ele stau acolo inchise in esenta tare iar in jur nu se simte decat aroma neputincioasa de abanos.
- ce e in sertarele astea? am intrebat bantuita de o pofta de certitudine care sa ma scape din chingile bolnave ale imaginatiei.
- e zestrea mea de moarte, mi s-a raspuns dintr-un rictus resemnat si senin care mi-a biciuit pofta.

acum

2009-08-05T21:37:00.004+03:00

da-mi ceasca. de ce mi-ai luat ceasca? era singura in care laptele avea culoare si cafeaua avea gust. laptele, cafeaua si ceasca aia faceau un menage a trois perfect. ce gesturi mici si pline de inteles faci. acum am inteles ca incep sa te urasc. intreaba-ma acum daca ma simt bine, daca imi lipseste ceva si ar fi suficient incat sa-ti las camasa in pragul usii si sa te parasesc plina de mine.

nu mai ai nicio valoare. candva, odata, zilele cu tine imi ieseau de minune. una dupa alta chiar. acum asta suna etern si gol. erai plapuma in puful careia imi indesam toate capriciile ca sa ma invelesc apoi comod cu tine. fulgii tai stau acum atat de usor pe cantar.

acum, acum, acum, tu nu mai esti decat cafeaua cu laptele din ceasca mea pe care ai scurs-o in chiuveta.

2009-06-23T01:06:00.002+03:00

in noaptea asta s-a umplut paharul. s-au amestecat in el prea multe licori puturoase si da pe-afara.
de fapt sunt doar trei licori.

du-te naibii, tu, bucurie, care ai venit pe nepoftita masa, care m-ai facut sa ma gudur cu talpile despuiate prin iarba de dimineata a verii, ca sa-mi servesti pe urma o poteca plina de scaieti. uite-ma acum contorsionata de durere, blestemandu-mi mersul cu fiecare pas pe care-l fac si nu uita sa te duci naibii.

du-te naibii si tu, emotie care ma tii in suspans pret de cateva zeci de minute o data la nici eu nu mai stiu cate zile. da, ok, ai reusit sa ma emotionezi, ma faci sa tremur si sa rosesc intens, ma faci sa ma culc noaptea si sa nu mai am nevoie de vise pentru ca dupa ce te traiesc pe tine pot sa o fac si cu ochii deschisi, da' asta nu-ti mai da dreptul sa apari asa cand vrei tu, sa-ti faci hataru' si sa te duci inapoi in neantul din care nu ai vrea niciodata sa iesi pentru a-mi provoca si altceva decat emotie, tremur si roseala in singurul mod in care o faci. sunt aproape sigura ca vreau sa te duci naibii de tot si sa te feresti de momentul cand o sa o zic. simt ca se va rupe definitiv ceva si din tine.

si mai du-te naibii si tu, ras si emotie laolalta, frumos traite si simtite, dar nu atat de intens pe cat mi-as fi dorit, desigur din cauza ta, care te arati in fata mea si in mine numai in parte, din ce motive nu stiu. ca ti-e frica, ca ti-e lene, ca ti-e obisnuinta, nici ca ma mai intereseaza. asa inhibi in mine dorinta de a trai frumos in stilul meu, asa cu motivele tale necunoscute mie. ma pregatesc sa strig din toti plamanii du-te naibii si sa nu ne mai gasim niciodata.

va iau pe voi trei, surate ale starii mele de bine care m-ati dezamagit, va imbrac intr-un cocktail cochet si va fac surate si in moarte. sa dati pe-afara la propria inmormantare.

amin sta inca in balanta si eu sunt o proasta.

2009-06-23T00:11:00.002+03:00

m-am suit in trenul cancerului. imi vine sa mananc scaunul de sub mine, ca sa nu mai stau pe moarte. luminile imi iriga retina in valuri de pesticid. pe geamuri se vad pacle de microbi, care pare ca zambesc vindicativ spre mine.
stau langa niste oameni care vorbesc in ciuda mea. improasca boala cu o mare pofta. li se bulbuca gura in ritmul flecarelii bolnavicioase. urechile mele propaga sporovaiala lor in batai de ciocan incins pe nicovala rabdarii si le urca melodia de groaza pana sus, unde nervii mei cedeaza. acum sunt toata dorinta de riposta. dar ma uit in continuare in revista si ma gandesc la cat de mult mi-as dori sa fiu acolo sus, in munti, la izbucul Izbandis. dar nici cea mai fina urma de asa ceva...
e boala, e malign, e lipsa de vointa de o parte, de bunavointa de cealalta.
lumea e o ţaţă cu cancer.

imbolnavire

2009-06-01T23:33:00.005+03:00

iar m-am zgariat. nu stiu cum reusesc, dar in fiecare zi mai adaug cate o zgarietura. e ca o zestre trudita, a carei valoare se cantareste in timp. zgarieturile nu se vindeca, ba dimpotriva, se prefac in rani. bine, nu la suprafata. sunt piele de inceput de viata de care atarna, pe interior, rani ascutite. ma dor in inima. ma dor si in minte. mai mult separat. aceste doua parti ale mele nu conlucreaza. isi cedeaza armele una alteia, iar eu doar sunt, cand inima, cand minte. oricand durere. se intampla uneori ca produsul lor sa coincida. ca acum, cand am sentimentul si senzatia ca eu niciodata n-o sa ma leg omogen. ma doare de doua ori in acelasi timp, diferit dar la fel de intens. cumplit. biciul si-a adjudecat sentimentul, briciul senzatia. patru dusmani si doua organe care le monteaza jocurile si ma invita la spectacol. in mine se joaca maret la teatru mic si la teatrul foarte mic. in seara asta sunt spectator la dublu, desi platesc un singur pret. cica o mare durere e suficienta. reducere pentru studenti.

2009-05-20T18:09:00.002+03:00

Sunt eu si soseaua marginita de lanul de grau. Eu intr-o lume uscata, pe o carare betonata, pe-a carei pofta de a ma lipsi de alternativa o simt pe sira spinarii. Cerul e albastru indeaproape. In departare nu pot sa-l dibuiesc, e intrerupt de nori mari si albi. Multi astfel de nori. Pe fiecare cate-o cioara, mare, neagra, imi cloncane in vertebre, pana la inima. Ploua. Ma simt ca-n vis sa merg prin ploaie. Dar ploua gri, cu stropi de complot, iar eu nici ca ma prind ca-i ceata.

Pornesc. Urmeaza, mi se spune, drumul spre implinire. Pentru asta, e nevoie de intalnirea dintre mine si tot ce am ascuns in cotloanele dinauntru, ca un criminal dezgustat si speriat de uneltele infaptuirii pe care disperat le zvarle in ascunzisuri nebanuite. E lungul drum catre mine insami.

O bataie de ciocan tuna din cer. Fac primii pasi. Mi se sperie ciorile si vin spre mine, gata sa ma napadeasca. Odata cu ele, parca toate pacatele incep sa danseze intr-o hora a nescaparii. Ma simt ca un inger in boxa acuzatilor. Daca ii mint, toata painea lanului de grau va deveni otrava cea de toate zilele. Daca ma mint, o sa raman singura de mine. Inger pustiit.

Startul rasunator s-a dat o bataie mai sus. E liniste peste tot, e liniste pe sosea. Linistea ploii. Sunt multe gropi. Nici ca se poate altfel, doar e drumul meu. O clipa pierd controlul si nu ma cruta. Ciorile ascut lama gandului si spre varfu-i de lance se desprind in cadere crampeie de metal – pacate ce prind forma si cad cu greutate. Nu pot sa le vad cum sunt. Crampeiele se agata de mine ca de un magnet impanzit de ace. Grabesc pasul. Sunt desculta si imi curge sange din talpi. Pietrele se rusineaza cu gandul la mine si se inrosesc din sangele meu. Incep sa alerg necontrolat. In urma mea las gropite vesele, gropi triste si prapastii intrebatoare. Nu mai inteleg nimic. Cand ma gandesc la mine, ma vad in aceeasi rochie alba, moale. Rochia rupta din nori, in clipele cand visam din toata retina. Rochia pe care n-am mai dezbracat-o de-atunci si care inca miroase a visuri realizabile.

Sunt pe sensul care duce intr-acolo. Ma opresc. Langa mine, pe mijlocul soselei, un om. Langa noi, pe sensul opus, un caine. E mort. Accident. Coliziune in plin, cu toate visurile cele albe si mari. Viata mea de caine s-a dus dracului. Sa se convulsioneze in chinuri vindicative, sa se spintece de furcile inrosite in focul insetat pana la dezintegrare. Cainele meu turbat, care de la inceputuri mi-a latrat rabie in suflet si m-a muscat de rochie. Am carpit-o cu alte visuri si mai indraznete.

Iar tu, cine esti, chip de om? Tu ce capcana-mi esti?

Eu vin mereu in completarea ta. Eu sunt mai mult corp, mai mult chip. Tu, desi n-ai materie, esti mai substantiala. Nu-ti face griji, eu sunt al tau, cu tine, despre tine.
Asta inseamna ca uneori mediez, asa cum s-a intamplat mai devreme. Era rost de un echilibru. Am lasat izbitura ciocanului sa ia cainele in plin. Poti sa spui ca Dumnezeu a facut dreptate.
Alteori sunt impotriva ta. Cealalta fata a dualitatii. Aici ne completam. Tu pe un sens, eu pe celalalt si ideii noastre ii iese sa mearga pe mijloc. Tiptil, tiptil, totul e atat de fragil...cateodata ni se rupe lumea sub picioare. Atunci vin ciorile si ne salveaza. Ne zboara din pericolul neantului si cu ciocul flamand ne ciopartesc visele. Nimic nu e pe gratis, dar noi am invatat deja lectia.
Te-am observat in lungul drum pana la mine...

Ce rau mi-a fost, acum mi-e-aproape bine...

Haide, vino, lasa-te adanc in mine...

De ce ma chemi, urasc soseaua cu un singur sens...

Stiu, dar nu ne-am mai iubit de mult atat de dens...

Vin, dar dupa ce ma implinesc, te parasesc...

Desigur, asa mereu ne-am inteles....

Si nu te-ai saturat de starea noastra fara casa?...

Nu, stii doar, ca toata lumea e a noastra...

Opreste-te, acum in van ma chinuiesti...ai rabdare, si da, raspunde-mi la-ntrebare...ai zis c-ai observat...Ti-e limpede, macar, cu ce ganduri am plecat?

De-aici, de la mine, iubita mea, se vede-atat de clar! Ti-au inscenat proces, dar ce sa judeci, e fara de habar!

A fost o provocare, venita de dincolo de mine...de sus, din cer, ce-o fi acolo oare?

E material de rochii, iubito...sus in cer e sarbatoare!

Si-atunci de ce asa o tulburare? Cat m-am zbatut, cat m-a durut in lungul drum pana la tine! A fost o fuga grea, dar fara teama! Si crampeiele? De ce nu le-am vazut?

Nu exista, e totul o-nscenare...la mijloc e curajul...dar cate nu lipsesc in lume! De ce s-or fi oprit la el?

Shhh, opreste-te si tu, mi-ajunge, drumul spre-mplinire...era cu tine, despre tine. Sunt a ta, e clipa noastra...asculta, nu mai ploua...in cinstea noastra cerul are haina noua...

Noaptea asta nu ma lasa sa ma gandesc ca dimineata ai sa fugi ca o nebuna in napasta.

Si au stat o noapte impreuna, constiinta si trupul. S-au iubit langa copacul de la marginea drumului fara sfarsit. Ea, fragila, s-a zgariat de scoarta groasa si aspra. Ce mult i-a placut acea noapte scortoasa. El, mare, vanjos, a tremurat de emotia ei. A fost o noapte fecunda, totala.

Acum, peste ani si ani, lanul de grau a ajuns ghetou citadin. O fetita cu zulufi se catara nevoie mare in copac. Gaseste o papusa veche din carpa alba, moale, ca de nor. O strange puternic in brate. Se-nnoreaza.

2009-05-18T19:55:00.003+03:00

in noaptea asta, luna infierbanta coapsele femeilor. este o pofta nebuna de iubit peste tot. cate stele, atatea femei pofticioase. in noaptea asta, femeile isi unduiesc soldurile precum salcia se dezmiarda in adierea vantului. atatea solduri, cate salcii. cand le vezi mergand, marea isi ascunde valurile de rusine. alura lor capata o nuanta din ce in ce mai grava. acum merg ca niste feline plecate la vanatoare. si nu par sa se opreasca pana cand aroma prazii nu li se va fi degajat dintre picioare. in noaptea asta, femeile s-au inarmat de vanatoare. sunt rosii in obraji de pofta. pielea si ea isi reneaga culoarea laptoasa. in noaptea asta, femeile vaneaza aroma de iubire.

in tarziul noptii asteia, femeile sunt atat de fierbinti si in lume e razboi. dincolo de dorinta sunt numai arme si sange, trupuri de barbati spintecate de orgoliul puterii, de orgoliul nebuniei.

in noaptea asta tarzie, tipetele femeilor se izbesc de gloantele barbatilor pe campul de aur al lunii. avem egalitate de arme. in noaptea asta pe sfarsite, femeile au ingropat mitralierele.

unele si-au desfacut picioarele pe pat de luna si s-au parfumat cu aroma preferata.

altele si-au plans mortii.

dimineata, soarele cica va rasari pentru toata lumea. mai departe nu mai stiu cum vine.

barbati cu influente

2009-05-08T18:20:00.006+03:00

va multumesc:

pentru clipele de dragoste dezinteresata din copilarie; de-atunci nu le-am mai intalnit;
pentru ca m-ai invatat sa inchid ochii cand dansez, spunandu-mi ca asa se vede melodia mai bine;
pentru ca mi-ai spus sa nu-mi uit varsta si sa am grija sa nu fac mai tarziu o scuza din aceasta posibila uitare;
pentru cand m-ai strigat nebun de jos, sa vin la balcon, rusinata de toate privirile vecinilor; nici nu mai conta ce voiai sa-mi spui;

pentru toate placerile pe care mi le-ai oferit fara sa-mi scoti ochii pe urma;

pentru ca nu te-ai lasat pana nu m-ai convins de penibilul situatiei in care ma aflam, smulgandu-mi de la ochi zdreanta cu care incapatanam sa ma leg;
pentru ca inca imi arati ca pot sa visez alaturi de tine;
pentru ca m-ai facut sa sufar si nu as schimba cu niciun pret suferinta asta;
pentru ca ai facut din rasul meu mirare, ochi bulbucati, uneori dezgust, alteori ras in lume...
pentru ca ai topit de pe mine niste ghetari altfel deloc neputinciosi in fata climei zilelor noastre;
pentru ca n-a fost data sa nu-mi zici ceva interesant;
pentru incurajarile sincere de la cele doua intalniri neprogramate;
pentru bunavointa, modestia si prelegerile pline de talc neinteles la scara larga;
pentru ca m-ai facut sa ma simt mai speciala decat de obicei, atunci, in ziua aceea e mea;
pentru invataturile cu care adorm la capatai aproape noapte de noapte;

mult ii multumesc lui frate-miu, care nu citeste ce scriu si care, desi m-a suparat mai devreme, isi opune influentele cu succes de ceva vreme. si mie, desigur, pentru ca am fost fata buna si m-am ales cu ceva din toate astea...putine cate sunt insirate aici, multe de altfel.

2009-05-03T10:58:00.001+03:00

picaturile de ploaie nu se mai contopesc in caderea lor cu pamantul, nu mai renasc in namol. picaturile se izbesc acum de parbrizul masinii dincolo de care se itesc fete de oameni.

ploua foarte violent, iar ei nu se gandesc decat la cum ploaia le da peste cap planurile fudule de week-end prelungit. un fel de angoasa le acapareaza simturile si toti iau pozitia oficiala a necesitatii imediate de a lua hotarari, de a decide spre binele intregului grup, de a propune solutii spre a-si salva spiritul ludic din calea acestui blestem al vremii coborat tocmai in zi de sarbatoare. acum am aflat unde statea concentrata vointa lumii de a se salva, de a lupta impotriva nenorocirilor. mai ales ca aceste porniri erau mobilizate de o pasiune incontestabila ce se ragasea fizic pe chipul ce abia reusea sa acopere venele tremurande.

dorinta aceasta mareata putea fi mirosita in plin la teava de esapament a fiecarei masini care se ducea fie la mare, fie la munte, fie oriunde spre o destinatie stabilita in prealabil. dorinta aceasta se raspandea in atmosfera si acoperea toate formele de relief asemenea unui voal incatusand frumuseti arzande de femeie pofticioasa. brazii vuiau din coroane si durerea lor sageta ace verzi in cer; nisipul se amesteca cu marea si pasta lor innamolea nadirul. lumea era un tablou bolnav avand in centru solduri frematande de neimplnire.

pensula bolii nu s-a atins de coltul din dreapta, jos. acolo, intr-un plan micrometric, pe spatiul a doua initiale, un baiat trist sta in Vointa si cauta soldurile in Pasiune; si cand realizeaza ca ele nu sunt decat in lumea bolnava de giganti...

...putem sa-l numim baiatul care a schimbat tabloul.

in galeria de arta universala se petrece ceva tare ciudat...coltul din dreapta jos e destinatie favorita...acolo cand ploua, nici urma de caroserie. Ploua pamantul.

2009-04-15T00:10:00.002+03:00

iar m-am asezat pe banca de marmura...e locul acela atat de central, care ma disipa eroic in toate intrebarile fara raspuns. cand m-am intrebat cine esti, a inceput sa ploua. din cer picura durere si picaturile se asezau haotic pe ochelari. eu le priveam la randul meu bezmetic...si cand am indraznit sa ripostez, luna m-a plesnit cu o lumina si mai confuza. nu e semintunericul din noptile de dragoste, e ceva la fel de profund, dar opus ca senzatie. nu rezist aici, vreau sa plec, vreau sa fug, e momentul cand te urasc pentru ce-mi faci, e momentul care o sa ma tina cinci minute, dupa care vei reveni dinaintea mea, acelasi care ma prefigureaza in emotii. daca emotiile mele ar avea culoare, s-ar sparge curcubeul.

am obosit...si m-am gandit sa raman cu tine, sa traiesc momentul

minutul 1, minutul patimas:
tu: as vrea sa-ti rastignesc buzele, in forma de inima, in numele patimii.
eu: as vrea sa pun pe altar toate gandurile tale inafara mea, ofranda cea mai costisitoare. as vrea sa te coste viata spirituala. ar mai ramane doar piele slefuita.

minutul 2, minutul dual:
tu: intelegi, deci, ca tu nu existi in mine.
eu: si-atunci cum se poate ca tu sa existi numai in mine?
tu: si mai intelegi ca eu exist numai in tine acolo, in lumea ta, iar eu in lumea mea sunt fara tine?
eu: si cum ramane cu celelalte lumi?

minutul 3, minutul visator:
tu: in lumea visului zici?
eu: aia si in toate celelalte, multe si nestiute.
tu: acolo te iubesc.

minutul 4, minutul fara nume:
eu: da-mi-ma inapoi
tu: eu sa te dau pe tine inapoi tie...ia-ti-te...
eu si tu: vino lume, si numeste-ne din nou, schimba-ne, fa-ne mai buni, da-ne sens, dar lasa-ne oameni...

minutul 5, minutul adevarului, minutul cand ruga a fost ascultata:
eu sunt tu si tu esti eu

mi s-au terminat minutele, iata-ma ca am pornit la plimbare, curcubeu spart in noapte, cioburi zambete, ca dupa ploaia cu luna...

m-am colorat...

2009-04-06T23:50:00.002+03:00

simt cum pe umerii mei apasa
cu greutatea unui fulg care de-atata iarna
nu mai gaseste caldura unui punct de sprijin,
apasa cele pe care le pierd
in timp ce castig altele
si cand ma gandesc sa le recuperez
imi apare dinainte cercul nefast
care imi zambeste cu tot diametrul
de colos al nefericilor.

2009-04-06T22:01:00.004+03:00

ma uit pe geam
si vad niste ani,
putini ce-i drept,
si totusi plini...

sunt ani de lacrimi,
de visuri si de zambete,
de unele nopti castigate,
si de unele zile pierdute.

sunt anii care
mi-au luat inima
si-n locul ei
au lasat o forma de cofetarie
in care venele aduc
tot zaharul din organe
care se preface in pelin
in contact cu lumea de-afara.

sunt anii care te-au adus la mine
sa-ti pun piatra din urma pe sceptru
pentru ca tu sa ma lovesti apoi
cu pumnii tai de orgoliu domnesc;

sunt anii care m-au dus la tine
sa-mi pui tiara de crini albi
pentru ca eu sa o cufund apoi
in abisul fatal din mine.

sunt anii care nu ma lasa sa inaintez
fara sa treaca o zi
si sa nu ma gandesc
ca imbatranesc
si tu apari mereu altul
niciodata mie pe plac.

cinste tolerantei

2009-03-31T01:43:00.004+03:00

unii oameni sunt atat de siguri pe ei in unele momente de necesara sovaire, incat ma revolt si ma dedublez in grimase camuflante;

lipsa de toleranta in fata celorlati, fie ca vorbim despre opinii, despre apetente, despre fetele lor sau despre argumente, combinata cu impresia detinerii adevarului absolut si a dreptatatii care a semanat numai in propria ograda asa le produce o incantare, ca le si vad mugurii prostiei lucind triumfal.

dar nu va bucurati asa din vreme;

sentimentul ce le incolteste in cuget odata cu aceasta intoleranta violenta pentru spiritul uman nu face decat sa le potenteze lipsa de...caracter, privit intocmai ca ceea ce este, respectiv ca un ansamblu de insuri fundamentale psiho-morale ale unei persoane care ii controleaza eul trimitandu-i haturile in cele mai deviante directii;

oamenii de genul acesta stau la masa cu dumnezeu si cu dracul si sunt in stare sa spuna - pardon, chiar spun - ca a lor este imparatia cerurilor si al lor iadul.

oamenii de genul acesta sunt periculosi nu numai pentru ei insisi - caci se inchid intre limitele propriei viziuni, care de multe ori are sanse sa fie eronata, dar si pentru ceilalti - caci cine are nevoie de asemenea persoane in preajma sa?

oamenii astia, ca nu merita subtilitatea formalismului, isi imping ideea pana la culmi paroxistice, caci in ei se umfla samanta ravnei de concretizare a succesului ideii lor turbulente in fata celorlati si nu se lasa pana cand nu o vad incoronata, cu pretul ingenunchierii altor pareri cel putin demne.

astia sunt in stare sa se foloseasca - pardon, se folosesc - de cele mai grele arme pentru a-si dobori tinta; mijloacele lor ar intimida pana si miscarea de revolutie a pamantului. pamantul vede si aude, noi care ramanem si ne ingrozim in fata lor suntem ochii si urechile care ar trebuia sa raspunda prin ceva mai mult decat o dedublare in grimase.

fereste-ma, doamne, de intoleranti si inlocuieste-mi grimasele cu niste arme pe masura!

2009-03-29T12:36:00.002+03:00

despre tine, dorule...

ai fugit din mine, la insistentele mele pline de indiferenta
cateodata cochetai cu mine, iti clipeam dulceag si vedeam cum te tarai inveninat
odata m-ai atins, si m-am facut campie la intepatura varfului tau vulcanic
alteori te gazduiam si-ti ofeream vin fiert cu aroma oculta de cucuta

cand mi-ai aratat cerul in noapte, am vazut multe stele apuse in panoplia tristelor iubiri,
am suflat spre ele aburi de recunostinta si tu, in replica, ai aruncat peste mine lumina diminetii

cand te-am luat cu mine in parc, am dat cu tine de iarba si te-am disipat in triluri zburatoare
cand te-am rugat sa mai imi dai o sansa, m-ai privit ca pe un bolnav definitiv

2009-03-20T23:48:00.004+02:00

pe fata-mi crispata s-au asezat niste randunici. randunicile sunt acele pasari care isi faceau cuiburi sprijinite de grinzile din cerdac; ele isi hraneau puii cu musculite prinse cu usurinta cu care o mama traieste razand deschiderea carnii sfarcului ei spre a se lasa mangaiata de gura sugarului care incepe sa simta gustul vietii...sanii mamei sunt acum nectarul si ambrozia care il pregatesc pe zeus pentru intalnirea cu marele typhon; ma intreb oare ce simte o mama in momentul alaptarii? poate ca se simte foarte utila, cand stie ca de ea depinde soarta unei fiinte atat de fragede, sau poate ca se simte fericita si atat, alte posibile explicatii neducand nici ele la un final logic pozitiv. unele lucruri n-au nimic de-a face cu logica, decat ca sunt logice prin ele insele. cine incearca sa le demonstreze, acela va fi pierdut din fericirea bezmetica, euforica si se va fi ales cu o mahnire mare cat bulevardul circumvolutiei.
randunicile, cand bat din aripi, silabisesc primavara si ne invata ca ea trebuie traita in bataile inimii; noi nu avem din ce altceva sa batem si daca totusi o facem, mi-e sila si mi-e mila de noi;
si cand te uiti la coada lor despicata in alb si negru, alegi calea zborului, care te poarta prin lume. dar tu nu uita de sfatul lui wittgenstein: "coboara intotdeauna din inaltimile sterpe ale intelepciunii in vaile inverzite ale prostiei" si vei descoperi pe propria piele rolul tamaduitor al fotosintezei prezidata de materia cenusie.
randunicile, cand pleaca la drum lung, zboara in stoluri si stiu ca ele ajung la destinatie; dar cum isi aleg ele "conducatorul"? ce dau ele la schimb? sigur ca nu renunta la respectarea unor drepturi esentiale, la exercitiul lor intr-un mediu oxigenat, la verticalitatea coloanei lor atunci cand bat puternic din aripi pentru a se intalni cu razele soarelui; si cand acesta din urma isi varsa caldura printre penele lor, le auzi cum ciripesc bucuroase fara urme iremediabile de sacrificiu si oportunism.

o randunica, doua randunici...o furnica, doua furnici...o albina, doua albine...fata mea...UN zambet...

2009-03-16T23:18:00.002+02:00

O caleasca imi tropaia in inima
Iar nechezatul cailor ei ma durea pana in adanc,
Pe cand soptit-ai ochilor mei,
Insetati pana dincolo de lacrimi de parfumul glasului tau,
Ca roua gandurilor mele
Si bruma grijilor tale,
Mor sa se intalneasca in impreunarea fatala
A tango-ului dintre cautarea sensului tau in mine
Si raspunsul meu plin de miscari respingatoare,
Caci pe cand eu inteleg
Ca nu poate fi nimic mai mult decat un putin frumos
Tu deja ai inteles asta de mult, ceea ce te face
Sa-ti imbraci cautarea in haine mincinoase,
La care eu zambesc inca cu emotia de dinainte de serata.

Dar sfarsitul nu e nici pe departe aproape.

2009-03-12T03:28:00.004+02:00

cand te duci la culcare, nu uita sa-ti lasi grijile deoparte; astfel, de cealalta parte a realitatii, e tot o iluzie ale carei sanse sa fie mai frumoase cresc.

nu vad sa injoseasca ceva mai mult femeia decat isteria; egofonia esarfei de matase;

joaca de-a cuplul e perversa; are interes, are orgoliu, are tipete, are lacrimi nesarate al caror izvor e o fantana arteziana; scopul decorativ nimiceste cauza poate pura intr-o prima faza; rezulta o convenienta jegoasa, imposibil de salvat de catre propriu-i val de tasniri ornamentale.

2009-03-11T23:33:00.009+02:00

au fost odata doi copii in suflet care se jucau impreunat; joaca lor era fara de constiinta, fara intrebari cicalitoare, fara ore, fara nazuri, fara griji. joaca lor era bazata mai mult pe un ludism sexual; pornirile lor erotice, materializate deseori in forme obraznice, erau dintre cele mai pure pentru ca isi trageau seva din dorinta, din porniri carnale, lasandu-le pamantul insetat, pe cand continente de orgoliu, de ambitie, de vointa de a demonstra ceva ramaneau inecate in furtuna de sens dat de multi alti semeni ai celor doi.

uneori se desfatau si de cum ploaia le aluneca pe trupuri in clipe de varatica impreunare, alteori isi faceau ascunzis in gura padurii spre a se lasa purtati de limba-i proaspata al carei fosnet verde le urca emotiile spiroidale spre nadirul intelesurilor trupesti.

alteori plecau fara sa-si ia la revedere, simtind cum inimile lor au obosit una de bataia celeilalte. si se reintalneau apoi, continuand jocul de unde ii statuse ceasul, ca si cum el detinea acele temporale ale realitatii; cei doi aveau o abilitate innascuta de a nu aduce la intalnire altceva decat pe ei insisi cu dorintele fiecaruia in legatura cu celalalt; in cosuletul picnicului lor se mai aflau idei, principii, poezii si alte randuri cu care garniseau felul principal - joaca in doi; la un moment dat au devenit atat de dezinhibati unul in fata celuilalt, incat cladeau utopii ce durau pana cand fulgii de zapada din cer se izbeau de primirea implacabila a pamantului sau compuneau versuri plecand de la cuvinte banale.

cateodata se plimbau cu motocicleta, opreau la capat de drum nestiut si, iubindu-se printre visuri citadine, au capatat turturi cenusii si au jurat ca vor incerca sa salveze orasul de asemenea idealuri.

incet incet, inconstienta lor dezinteresata capatase forma unui clopot mut, invizibil, strain de limba edulcorarilor perfide in esenta si de imaginea violenta a sablonului calitativ.

clopotul ii acoperea de oras, gata in orice moment sa tina piept asocierii de bezmetici ce reuseau pe zi ce trece sa depaveze drumurile odata cladite de o vointa comuna.

cei doi nu erau straini de situatia cu care s-a blestemat lumea; dimpotriva, cand plecau unul de la celalalt, preocuparea lor era sa se asigure ca nu au jurat stramb; leacul lor, acea abilitate care le-a cautat sufletele a gasit, la fiecare in parte, setea de joaca; cei doi au inteles ca nu ii mai poate salva decat joaca si, increzatori in acest raspuns si-au ferecat simtul ratiunii, patrunzand astfel aintr-o lume primordiala a jocului.

intre joaca murdara de zi cu zi in oras si jocul pur al celor doi se afla clopotul mut si invizibil.

la slujba din duminica cea mare, clopotnita bisericii centrale a fost gasita pustiita. dumnezeu ne mai da o sansa.

2009-03-04T22:29:00.004+02:00

sa ti se tot intample...

sa treci prin curtea facultatii, sa te apuce un maidanez de picior, din spate, sa tipi sec si tare, sa te intorci, sa-i vezi privirea cersind atentie, sa realizezi ca nu a fost o muscatura, ci o rugaminte la mangaiere, sa te mentina spaima in pozitia stanei de piatra, sa nu-ti miste decat ochii in sensul celor care au nevoie de tine, te cheama si tu nu esti acolo pentru ei, sa pleci si sa nu uiti inca o data sa fii mai omenos si de ce nu, mai ales cu cainii;

sa iesi de la metrou, sa vezi alt maidanez, frumos - cu chipul acela de intelept trecut printr-ale vietii, sa-l mangai usor, scurt pe cap, iar el sa sara numaidecat pe tine, sa se gudure cu blana lui murdara, plina de capuse si de purici pe langa pantalonii tai proaspat luati de la curatatorie, si-atunci sa-ti lasi mainile binecuvantate mai ager de armata de microbi ce-l stapaneste si apoi sa-ti duci mainile la gura, ca un prunc naiv, in timp ce-l vezi ca pleaca batand din coada ritmul unei despartiri vesele;

sa te trezesti duminica dimineata, sa traiesti sfanta liturghie inchinandu-te la ciripitul vrabiilor, la soarele dezamortind viata, sa te cuprinda o emotie de orice, sa te duci incantat la o conferinta cu speranta ca vei mai elucida ceva din tainele crizei financiare - o nebuloasa, sa pleci oarecum dezamagit dar nu in pierdere, pentru a te duce apoi sa renasti in fata unei salate, oblojit de caldura caloriferului si de vocea de la telefon;

sa-i vezi cum isi scot coltii spre aparenta-ti slabiciune, sa vezi cum o fac pe prostii intr-un mod atat de calculat, sa-i vezi cum se isterizeaza, cum tipa, cum trantesc cu toate de pamant, cum rahatul lor cotidian capata sub ochii lor o importanta de mastodont, cum se vaita ragusit, cum se lupta pentru apreciere, cum stau la panda si coltul ochiului le naste un monstru al degradarii, cum si cum si cum le fereci gura inepta fluturandu-ti gustul pur, gingas, puternic al aripilor tale albe care nu contenesc sa te ridice, in fiecare zi cate putin, mult deasupra lor;

sa ti se confirme ca da, exista inger pazitor, sub forma pecuniara de data asta, atunci cand ai mai mare nevoie de ea, ca totul se leaga intr-o poveste de sanse cu care dai mana, de necoincidente care se cladesc una pe cealalta, de greseli care te imbraca cu riduri estetice, de oameni, in care tu esti regizor si actor si nu ai nicio scuza sa nu crezi asta, sa nu crezi ca poti sa iei un pic de ici, un pic de acolo incat sa-ti colorezi povestea; o poveste intr-o singura culoare, sa zicem roz, mi se pare a priori trista.

2009-02-05T01:16:00.004+02:00

iti fac cadou, din inima, o caramida pe care am legat-o cu amaraciune; ce usor a fost sa-i leg funda; in caramida de la mine pentru tine gasesti toate ingredientele pentru reteta ta de suflet, pe care am gatit-o intr-un cuptor de sentimente, altfel cum ar fi iesit asa de "tare"? cadoul te va implini, te va indestula; desi nu te-ai declarat pretentios, m-am straduit sa aleg cat mai rafinat; in fiecare colt sta cate o dulce amintire pe care nu m-as fi priceput s-o crucific mai semet in alta parte; si culorile, ah, cat de bine te prind! caramiziul e aidoma obrajilor tai, daca ar fi fost emotionati; iar funda cenusie merge de minune cu zgura ce pompeaza cu incredere undeva sub coastele 5,6 si 7; te si vad plimbandu-te cu ea, ti-ar face mersul mai sigur de-atat si pasii mai apasati, ca doar greutatea ei te intregeste simtitor; si cand obosit te-ai regreta si ai te-ai pune-o deoparte, noi, cu totii, te vom sustine. noi nu tinem ranchiuna si sprijinim dorinta de schimbare substantiala a oamenilor; noi, adica eu si caramizile mele, cum imi place sa le spun, pentru un considerabil plus de greutate; in realitate, sunt fulgii care ma salveaza de oras;

de fapt, tot ce trebuie sa faci este sa cioplesti din ea forma inimii mele si sa crezi ca ei chiar ii pasa;

cu multa si sincera ironie,

a ta niciodata.

Seijo dintr-un unghi timid

2009-02-05T01:12:00.003+02:00

Pe tine nu te scriu in lumina de pixeli a monitorului care acum mi-ar obtura emotia. Pe tine te scriu in emotie.

In tine e revolta pacatului tau care, de la inceput, era dragoste. Dar nu o aflasesi pe atunci, cand ai dat nastere unei porunci pentru ea si ai virat atat de brusc si de tare pe scara valorilor, incat ai plonjat in parapetul dintre viata si tine.

Iar ea ti-a jucat atat de maestros porunca, incat ea si porunca ta se simteau bine una cu multi ceilalti in timp ce tu si porunca ta pentru ea ati inceput sa colorati in nuante de fatal cenusiu adevarata relatie stapan-supus. Caci pe cand tu te credeai un rost la balul mascaricilor de fiecare seara, ea ti-a sfarmat numaidecat cu greutatea puritatii rochiei din care se vindea banos pentru tine noapte de noapte, ti-a sfarmat nasul de clovn in bomboane fondante.

Si au inceput sa se adune din acele locuri de pierzanie; si-au inceput sa se adune in tine si sa-ti dea o constiinta din al carei negru s-a stors, in ritmul salvarii rosului rochiei ei, ca apoi sa se mantuiasca in alb. Din neputinta constiintei tale rabufneau alte numeroase ordine care erau anihilate prin insasi executarea lor imediata, de la mic la mare, de la mic la moarte. Moartea ta. Caci ramanand singur intr-o lume pe care in mare parte ai sfidat-o, ai murit cu frica si dorinta de a nu muri in brate.

ratacita si regasita, deci retroactiva:)

2009-01-31T01:36:00.001+02:00

From pisi am primit leapsa. la inceput i was playing hard to get leapsa, asta dupa ce am aflat ce e aia, da apoi am inteles ca se muleaza pe principiul joacainjoaca. pisi incep!

1. Daca partenerul te-ar insela cum ai reactiona?
pe bune daca stiu; imprevizibil!:P

2. Daca ai un vis ce ai dori sa se implineasca, care e?
sa mi se implineasca:D

3. Al cui fund ai vrea sa-l lovesti cu sete? [ce atre suna intrebarea asta tradusa in romaneste :))) ]
assu' lu' ghita; ghita e unu' care m-a enervat prea rau la un moment dat, te-ai prins

4. Ce-ai face daca ai avea un miliard de dolari?
m-as panica:D

5. Prietenul cel mai bun va fi intotdeauna cel mai bun?
my friends, there are no friends! - coco a zis-o, eu i-am dat sens!:D

6. Ai fost vreodata indragostit de 2 persoane in acelasi timp?
ce intrebare permisiva:P nu mai tin minte, deci creca nu

7. Cat timp ai astepta persoana pe care ai iubit-o?
"Daca am iubit-o, de ce s-o mai astept?"-bine punctat pisi, ca la lucrarea de azi sper

8. Daca ai castiga la loterie ti-ai abandona slujba?
chiar asa insensibila ma crezi? as face-o cadou

9.Te`ai “uitat” dupa un prof/o profa din liceu?
asta-i penala pisi:P m-am uitat si eu cu gandu' si bine am facut!

10. Ce anume te stoarce de viata?
birocratia ca un magnet de prostie si cate si mai cate

11. Cum te vezi peste 10 ani?
ma cam seaca leapsa asta a ta

12. Care e cea mai mare frica/fobie?
frica de aproape:P

13. Ce fel de persoana crezi ca e cea care ti-a dat leapsa?
remember cand ai vrut sa ma lasi inainte de dezrobirii?:D

14. Ai prefera sa fii singur si bogat ori casatorit dar sarac?
eu as prefera o combinare; you do the math:P

15. Care e primul lucru pe care il faci cand te trezesti?
ma mai culc un pic

16. Ai dat totul intr-o relatie?
nu sunt foarte darnica, dar papucii i-am dat cu placere:P

17. Cariera e importanta pentru tine?
e pe undeva in top 5

18. Ai ierta si uita un lucru pe care ti l-a facut cineva, oricat de teribil ar fi?
se prea poate

19. Preferi burlacia sau confortul unei relatii?
dupa preferinte:)

20. Da leapsa la 5 oameni!

dau leapsa lu' omu'cusoparla, si mai caut - task ongoing:P

2009-01-31T00:43:00.003+02:00

cand mi-ai aprins lumina, m-am ascuns dupa un tupeu prostesc; cum sa te las sa vezi ce e inauntru?
cand mi-ai tinut paltonul, m-am fastacit un pic pana sa reusesc; mi-a fost destul de greu sa ma imbrac din mainile tale;
cand mi-ai deschis portiera, aveai o mina prea serioasa ca sa-ti raspund apreciativ; ce pacat ca nu ai acea ironie galanta;
cand imi tineai umbrela, nu ti-am spus in van ca-mi place sa ma ploua; mai ales ca mi se face parul maciuca;
cand ai aparut atat de lustruit pe vremea aia mocirloasa, m-am gandit ca-ti place sa joci deghizat; masca pe care m-ai silit s-o port te va costa sincer, scump si pe dinauntru; si nu te vad pregatit;

cand mi-ai spus ca vrei ceva serios, ti-am zis sa te duci naibii; si punct.

dezechilibru

2009-01-29T17:29:00.004+02:00

ma infior. opresc winamp-ul si pe fundalul sirenelor de ambulanta mi se incordeaza muschii si ma dedau unui rictus care imi violeaza toate simturile; este a nu stiu cata oara cand se pogoara peste mine samanta acestui act vreau-nu-vreau;

s-a intamplat cand zorii nasteau lumina in ziua din inima mea si totul imi era atat de clar incat percepeam stimulii vizuali cu acuratetea de nedapasit a receptorilor imateriali;
s-a intamplat in momente de flamand asternut cand eram eu in patul meu iar aluzia sexuala dintre noi era o banana care imi furniza glucidele de o dupa-amiaza noroioasa;
s-a intamplat cand cruzimea noptii imi potenta imaginea de tablou pictat in tipete atat de armonios colorate, ca ma interpretau intr-un imn al triumfului malign;

se intampla acum, cand de sus se aude vecinul gemand si urland; strigatele lui par atat de mature in fata durerii iar vocea lui strabate calcarul dintre noi secerand din laringele-i ingenunchiat stalactite intr-un mod atat de intelept, ca ma elibereaza din chingile frigiditatii si imi excita simtul gandurilor; si mi-a trecut prin minte posibilitatea unui mutuum; orgasmele mele in schimbul durerii lui; fiecare sa ia de la celalalt acel ceva pe care sa-l inchida intr-o scoica unde setea de moarte sa inece iremediabil contraprestatia;

vecinul pe care nu l-am vazut niciodata, care nu e pentru mine decat urlete si boala, oferindu-mi decat posibilitati elucubrante in raport cu un minim de echilibru; vecinul pe care daca l-as vedea in carne, as strange streangul aortei incat obrajii mei sa ramana vesnic insangerati;

nu va asteptati la un raspuns; cine pierde si cine castiga, e problematic.

balanta mea e atat de ciudata, incat nu cunoaste doua talere deodata. e sigur ca pe unul am dreptate, dar care sa fie acela?

2009-01-15T04:12:00.001+02:00

femeia carne de tun pe care o folosesti pentru a castiga o batalie cu tine insuti, infrantule;

femeia singurul tau moment de sinceritate, cand esti numai tu cu ea si nu ai de ce sa mai minti;

femeia pe care nebunia din tine a transformat-o intr-un totem care se bucura de atingerea ta, nu insa si de cea dintai;

femeia pe care ai dorit-o atat de mult si ti s-a daruit ca sa-ti faca pe plac, jubiland de dragostea ta in combinatie cu imaginea lui;

femeia pentru care te-ai fi transformat in carnea-i de tun, dar care nu te-a lasat;

femeia in fata careia s-ar fi miscat si pietrele pe langa tine si care te respecta cel mai mult pentru asta;

femeia daruindu-ti sincretismul senzatiilor care te-a izbavit;

femeia miscandu-se in ritmul anihilarii posturii tale de don juan pe care gresit l-ai inteles;

femeia care n-o sa te mai iubeasca curand.

saptamana in cateva cuvinte

2009-01-10T01:47:00.002+02:00

examenul stupid de la muncii
fulgii de zapada si gentile lanvin de la victoria 46
pasiunea lui dumitru mazilu pentru montesquieu
inima de caine, marius manole si latratul din suflet de dupa care nu-ti da pace
protestul telefonului meu la ordonantele lui boc

Hasta Siempre Comandante Ché Guevara Afro Cuban All Stars, pasi de jive si luna simetric tupilata intr-o coroana de copaci

ziua de maine nu o zic la nimenea:P

2009-01-10T01:23:00.002+02:00

funda de la mucalitul tau la veselia mea s-a innegrit atat de tare, incat n-o mai spala nicio balta;
ai vrut sa fim intr-un papuc si sa ne lege un siret; dar tot ce-am reusit a fost sa luam forme diferite si sa tocim cat mai repede talpa presupusa rezistenta; cand ti-am implantat un stiletto in orgoliu si tu mi-ai terfelit visele cu bocancii tai, am facut fiecare cate-o declaratie de sex, care ne-a propulsat in stadiul de galosi asexuati unul in fata celuilalt;
sa vina furtuna, suntem pregatiti, am dat dragostea pe cauciuc.

2009-01-10T01:05:00.004+02:00

mi-am amintit

cum ma caram cu sacose de haine jos la diana si prezentam moda pe muzica de lambada si de madalina manole
cand avea ea un pian mic mic si ma invatasem sa cant ceva necunoscut mie acum
cand trebuia sa faca curatenie si eu m-am atasat de debaraua din hol si aveam grija ca borcanele sa fie mereu in armonie
cand eram mici mici, atat de mici ca i-am zis ceva ce a suparat-o si m-a dat afara din casa in tipete
cand coboram in ajun de craciun sa le vad bradu si cand ea si cu stefi au venit la noi si s-au invartit in jurul bradului nostru pana l-au darmat
cum puneam ursul cel mare de plus pe masuta si ii faceam toate operatiile posibile...era plin de sange de oja

acum ca am crescut, diana nu mai e in tara, eu nu mai sunt la etajul 3, nu ne-am mai vazut de vreo 4 ani si tot ce mai avem e o fereastra de mess si niste amintiri care ma fac sa rad, acum ca le-am readus printre noi.

Impresii de biblioteca

2009-01-06T22:48:00.002+02:00

cand aud ca tanti de la garderoba castiga 6 milioane pe luna, rosesc brusc, aplec capul si imi vine sa dau la caini brosa cu cristale de pe palton;

cand vrei sa urci la primul etaj, e un soi de palmier la capatul scarilor care nu te lasa sa o faci cu succes;

culoarea predominanta este verdele; verde mocheta, verzi mesele, verzi rafturile, verde soiul acela de palmier enervant, verde si pe chipurile custozilor; culoarea are nenumarate nuante si doar una m-a enervat putin pana acum;

ceaiul la bufet costa 1 leu; canile in care e servit sunt si ele verzi; la cafenelele dimprejur nu gasesti ceai sub 8 lei; ele sunt cu maro, nu cu verde;

cand ma incearca o senzatie de frig, ma duc printre rafturi, de unde nu mai ies decat cu febra; sunt atat de mica.

Status: fara rabdare, fara emotie

2009-01-06T22:37:00.002+02:00

mai demult mi-am pierdut rabdarea. rabdarea de Celalalt. de-atunci am intalnit visatori, creativi, teatrali, galanti, obsedati, constiinciosi. de la fiecare am invatat care ceva, mai putin rabdarea. ba m-ati facut sa-i gust lipsa. e ca atunci cand imi vorbesti despre tine si imi vine sa casc; cand ma inviti la film si iti zic ca am treaba ca apoi sa ma bucur singura de el; cand imi spui ca ti-e foame si iti raspund zambind cu un "sa-mi fie de bine"; cand analizezi riguros situatia noastra si nici ca am intalnit ceva mai hilar.

acum mi-e frica ca atat de mult m-am bucurat ca te-am invins, incat mi-am pierdut emotia. emotia de Celalalt. asa se face ca atunci cand imi aduci trandafiri imi vine sa te intep cu toti spinii deodata in imaginea ta despre mine; cand vrei sa ma apuci de mana, sa-ti palmuiesc dorinta; cand vrei sa ma atingi, sa te paralizez in venin.

anul ce-a trecut mi-am pierdut emotia de Craciun. si de Anul Nou. de asta nu-mi pare rau. am trait rabdarea si emotia de familie. am stat cu familia.

poate ca totul se rezuma la faptul ca rabdarea si emotia de Celalalt se nasc si traiesc cand il intalnesti pe Celalalt.

ps: raducu, simti in titlu suflul amenintator?:D

2008-12-17T02:47:00.002+02:00

si cand te uiti in oglinda, esti fericit? te-mpaci cu reflexia cea trista?
si cand iesi in lume si calci tantos, cum de-ti rezista talpile?
si cand zambesti asa de gol, ti-e bine in abis?
si cand te-mbraci asa, iti surade ca te duci la circ gratis?
si cand vorbesti asa de pretios, nu vezi ca laringele-ti vibreaza fals?
si cand te urci la volanu-ti mastodont, nu simti ca verdele esapeaza?
si cand gesticulezi asa, nu ti-e rusine, catavencule?
si cand simti ca ti-e lumea la picioare, iti amintesti ca te-ai nascut olog?
si cand te suna mama, de ce ridici glasul, fiinta muta?
si cand ai impresia ca stii, nu stii ca pedanteria nu stie?
si cand te bagi in pat, cum faci sa incapi de tine?
si cand iubesti, ai macar o clipa si pentru asta?
si cand promiti pe mos craciun, iti place sa comiti sperjur?

cand si cand...ti-ar prinde bine un si cand.

2008-12-09T00:16:00.003+02:00

vino sa ne jucam cu plastilina; din spatele meu iti fac pupitru; o sa te copleseasca inspiratia; gandeste-te numai, cu fiecare tresarire-mi inca-ti un val; tu nu te mai opresti, m-ai acoperit in opera; sub copaci, pe frunzele mucegaite, aud cum crivatul ne vrea de adapost; spune-i ce cald e-aici, ajunge doar o rasuflare si o sa inghete langa semineu; cat ma mai tii cu ochii inchisi? altceva nici ca-mi doresc; degetele tale imi canta cu o privire nebuna; ce liniste e la noi...vocea ta ma iubeste; cand o sa obosesti si-o sa ma iei in brate si-o sa fim noi in lumea noastra de plastilina, asa-i, nici eu n-o sa mai vreau sa vina primavara. cum ai putut...sa te joci atat de viu aici in cimitir? tine raspunsul mai strans si mangaie-i substanta. e intre spatele-i si buza ta de jos, mica cat lumea.

2008-12-08T02:20:00.002+02:00

-dormi, dormi, dormi...imi zice intruna necuratul.
- doamne, ce mi-e somn!...
-dormi, a cazut de sus un vers.

in mine el si EL s-au incrucisat intr-o rima a sensului. m-am ferecat dinainte; lume, te izbavesti dracului in pozitia misionarului;

2008-11-27T00:42:00.003+02:00

imi placea, cand eram in liceu, sa iau dictionarul de neologisme si sa caut cuvinte...il deschideam la intamplare si cand vedeam unul care imi placea cum suna...ma poticneam in pagina lui si a celorlalte cocuvinte...si nu mai imi pasa atunci ca minutele amenintau cuvintele...si ca orele invingeau filele...eram eu cu placerea mea iar timpul n-avea decat sa faca ce stia el mai bine...sa-si imprastie boarea incaruntinda spre mine...si ce daca...

si uite-asa, sosi momentul cand am inceput sa scriu eseul - tema la romana, eseu care trebuia sa porneasca de la un citat...era un citat despre alexandru lapusneanul...cum ca el era un mizantrop si un mai nu-stiu-cum, oricum nu era de bine...de la asta am pornit eu, am avut de ales din 4 citate...

si uite tot asa, imi amintesc perfect, m-am trezit dimineata, sa fi fost 6...sa am timp sa-l termin pana cand incepeau orele de dimineata, pe care, ahh, cat le-am urat...si am luat inevitabil si dictionarul, invartindu-ma cam bezmetic la inceput in jurul lui egoist, egotism, egocentrism, egolatrie si apoi aparu si buclucasul egofonie...pe care l-am folosit in eseu...

si uite tot asa si-asa, mutand actiunea in planul salii de clasa, cand eu, dupa bizare calcule ale poftei de ascultat a profei de romana, eu citeam eseul...si cand am terminat, profa de romana, la care ma uitam pana atunci ca la un sens (toalete, bijuterii vintage, gesturi, maniere, discursuri alese, intelepciunea varstei, ca sa nu mai zic ca ii cunostea pe toti eroii din romane, pe toti ii avea in palmaresu-i de cititoare...de toate avea profa de romana) a devenit deodata...mhhh...fara sens; a inceput, de prea bun ce era textul, sa ma intrebe ca de unde si pana unde si cum si de ce am folosit eu asa cuvinte...ca le-am copiat de undeva....ca de unde...ca bla bla...si scarbita, in gand mi-am zis atunci ca ia uite ce ieftin m-a apreciat pana acum, ca ia uite ce greu ii vine sa recunoasca ca ceva e bun si atat si gata, ca ia uite ce greu ii vine sa dea un zece...care a fost 9 evident...

...din ciclul profilor care taie aripile si care tin mortis sa demonstreze ca nu poti fi niciodata foarte bun...s-o iert?

ps: de sarbatori cand ma duc acasa o sa caut mapa cu toate chestiile de la romana...si daca o sa gasesc textul...o sa-l expun...aici;

2008-11-26T00:44:00.002+02:00

fa dragoste cu mine in noroi, sa nu uitam nicicand, odata ajunsi pe culmi edenice, de unde am plecat...

2008-11-24T00:59:00.002+02:00

m-am intalnit in secret cu sufletul tau; si-a presarat pe drum aminitiri sa nu uite din cine a plecat...trist, nu?

si a sosit momentul intalnirii dintre sufletul tau si mine, momentul cel mai adanc din stele, cand morfeu ne-ar fi dat toate visele de pe pamant numai sa nu-l trezim; haide, intreaba-ma cum era...pai, era acolo un material friabil, pe care, pacatosule, l-ai lasat la dospit cam mult; cand l-am atins, toate framantarile tale fara raspuns, toate dorintele tale fara mangaiere, toate visurile tale plamadite in zeama de negura pe-ale caror aripi incercai disperat sa le smulgi din imposibil, toate urletele la dumnezeul pe care hotarat te laudai ca ai pus stampila de ateu, toate noptile nenorocite dupa sfarsitul carora veneai langa mine in pat si cerseai imbratisari si pe care ai platit apoi pretul lui adio, toate pasarile cerului pe care prosteste le-ai condamnat la inchisoarea ideilor tale extremiste, toate teoriile tale in alb sau negru care tanjeau dupa o haina gri, toate toate toate toate...mi s-au pus dinainte intr-o poteca spre infinit, nestiind, sarmanele, ca eu de ceva vreme am urcat in pasi de vals coloana, am insufletit poarta cu sarutul de indragostita, iar tie ti-am rezervat locul de cinste (oricare dintre ele este cel mai dureros) la masa tacerii ca sa te uiti la nunta mea din cer si sa dospesti mai departe in tine toate cele cate, mai devreme, mi s-au aratat si pe care ti le trimit acum inapoi...

la masa tacerii are loc implozia sufletului tau la care tu asisti cu strigate mute, neputincioase in timp ce eu imi vad de dupa dansul de mireasa; sufletul tau e acum imaginea momentului cand imi spuneai, negru pe alb, cat de ridicola iti pare coloana fara sfarsit. de altfel, imaginea sfarsitului tau. de-aici, de sus, numai de bine, tie, pacatosule fara de suflet, 'nalt la stat si gol.

2008-11-23T21:17:00.002+02:00

...a fost...

a plouat pofticios cu accente mohorate...m-am plimbat pe trunchiuri de copaci...o padure de lemn imi saruta talpile...in plina strada, stii, acolo langa ateneu...iar copacii cei vii dimprejur plangeau peste mine...imi strigau constiinta de frica sa nu mi-o pierd...pe banca alba din marmura mi-ar fi placut sa te indragostesti de mine...acolo ar fi inghetat orgoliile noastre iar zambetele malitioase s-ar fi dus dracului...in centrul centrului, pe-o raza de zeci de metri, eram singura si totul in jurul meu mustea de pofta de viata...lume, de ce te temi de ploaie si de frig? de ce inchizi geamurile si dai muzica tare cand frunzele canta atat de insolit? mi-am luat demonii si am plecat mai departe...dansam cu vantul si in balti imi desluseam zambetul...si m-am rugat de ei sa-si infiga furcile in amintirea ta...si te-am uitat...si cand ne-am despartit, deschizandu-mi poarta spre lumina de neon spre unde ne imping nevoile si mofturile, drept tribut m-au blestemat cu un inger care sa-mi aminteasca cat de mult as vrea sa te uit...

...ieri...

intreaba-ma azi despre tine si o sa-ti raspund ca nu valorezi nici cat o cutie de popcorn...pe care, dupa ce te-as cufunda in miere...as imprastia-o pe tine...si te-as da la porumbei...tu si ei in san marco...iar eu m-as sui in gondola si as pleca la petrecere.

2008-11-20T00:04:00.000+02:00

de cateva zile bune nu ma mai cunosc...as vrea sa vorbesti cu mine ca apoi sa sper sa ma regasesc. cand paseam, ma uitam la asfalt si aveam impresia ca pasesc pe sufletul tau; tu si o betoniera in loc de inima ta; cateodata cred ca m-ai zidit ca pe ana, de frica sa nu-ti distrug jocul de ciment; m-am apropiat de o floare si i-am simtit parfumul de azbest; si cand i-am atins petala, nervurile ei din bca m-au strapuns in sange, urandu-mi bun venit in lumea unde pietrele cuvanta; am zambit pietros si cand m-am uitat la tine am vazut reflexia chipului meu in marmura din ochii tai; si cand ai inceput sa plangi, ai ridicat o statuie; statuia iubirii noastre, sculptata lacrima cu lacrima; si am inteles atunci ca bolovanii din inbox erau din suflet;

suntem noi si familia noastra mare de cuvinte.

2008-11-14T03:02:00.002+02:00

ceva ma tine treaza, desi deadline-ul somnului din noaptea asta imi saruta vizibilul lobului occipital; si cum ravnirile hedoniste care cu greu devin realitate in zilele ce ne-nconjoara imi dau tarcoale, am zis sa ma gandesc la ce-mi place:

imi place cand rad sanatos si imi place cand ma plimb pierduta cu castile in urechi si fata mi se invaluie de nesiguranta;

imi place cand ma duc la film si mananc popcorn si atat;

imi place cand ma vad cu cei dragi si imi place cand plec de nebuna si nu dau explicatii nimanui;

imi place cand abia ma atingi si imi place cand imi rupi dorintele;

imi place cand fac atatea intr-o zi si imi place cand ma smulgi de la aparate si ma saruti apoi complice la lancezeala ce-am poftit;

imi place cand ma duc pe-un norisor sa-mi vorbesc in liniste si-mi place cand ma duc cu ski-jet-ul si cad in mare;

imi place cand ma uit la tine de sus din nor si trimit ploaia sa te cheme sa ma cobori si imi place cand stai soclu la tumultul ce ma tremura;

imi place cand te enervez si imi place cand vii apoi sa ne impacam;

imi place cand vocea ta imi iubeste necunoscutul si imi place cand necunoscutul din mine tipa la vocea ta;

imi place cand imi face bunica mamaliga de aia buna cu branza si cu ou si imi place cand ma joc in fondue;

imi place cand mi le arunci in albul ochiului si imi place cand le ocolesti perfid;

imi place atmosfera de gradinita si imi place cand gravitatea spuselor alunga toti copiii;

i’m just a healthy mix.

oldies but goldies

2008-11-14T02:02:00.001+02:00

Bobul indraznet

Bobul de piper mi-a navalit in sange,
Ca o cascada uriasa ce-i e drag a plange,
Si-acum, zambind perfid sa fiu cuminte-mi zice
In timp ce-n seva vietii impulsuri ludice-mi infige.

Si m-am jucat, uitand de zambetu-i viclean,
Pan’ ce-am simtit pe frunte un sarut avan.
M-am prabusit, in a jocului valtoare,
Iuteala, profitand, a luat amploare.

M-am ridicat, pierduta, transformata,
Am inceput o joaca-n joaca
Fruntea-mi inca era calda
Simteam in mine bobul, clocotind tornada,
Soptind ca sunt a lui, sunt vindecata.

Si nu puteam a riposta,
Vointa aveam, miscarea ma durea,
Si i-am iesit in noapte, in rochie de mireasa,
Plasmuind, senina, o vindicativ-odrasala.

Triumfator ma saruta de noapte-buna,
Dorintele-mi, cu toate, i-ar fi raspuns cu ciuma.
Arzand, pe zi ce trece, de dorul jocului dintai
M-am hotarat a pune punct pacatului.

Si i-am zambit senin lui Oedip,
Care-astepta sa intervina-n propriul mit,
Si te-a ucis din mine, bob mizer
Care zambeai perfid la ochii mei din cer.

A-ti masura caldura cu sangele-mi frigand,
A fost, de la-nceput, mortal, as spune eu privind
Cu detasare, cum boabe de piper de-acum
Se joaca numai in mancare.

2008-11-11T22:47:00.003+02:00

cat m-ai dezamagit, iti spun: esti ca supa crema la pliculet; esti ca in prima zi de scoala cand nu cunosteam pe nimeni; un ratacit bezmetic printre atatea pareri necunoscute; o oaza de inspiratie pentru insipidul de zi de zi in care, da, ne pierdem cu totii; esti atingerea pe care nu o vreau pe starea mea de bine; esti o limonada in care amestec un sac fara fund de zahar; esti starea aia tampita din dimineata cu treburi cand imi ia cel putin o ora sa ma dau jos din pat; esti un plasture pe o rana cel putin prea mare pentru el; esti ca zidul ala transparent care imi ia vederea logicii celor mai simple lucruri, facand loc unor scenarii atat de absurde; esti durerea pe care o am acum si care ma ingrijoreaza pentru ca nu stiu de unde vine;

buzele mele crapate ar vrea sa te sarute; in crapatura lor ar vrea sa pastreze o picatura din saliva ta; buzele mele sunt atat de crapate, incat atingerea frigului mi-a infipt turturi in centrii nervosi;

2008-11-06T00:58:00.002+02:00

imi pare rau de mai jos e doar un automatism. robotizarea care poate denatura sensul si ma poate plasa intr-o lumina contradictorie. a nu se pune la socoteala.

2008-11-06T00:34:00.002+02:00

am consumat toata barfa;
am convenit amandoua ca bogdan nu o merita;
am baut tot ce se putea;
nu m-am grabit deloc spre casa;
am mai stat minute bune si la magazinul de vizavi;
am mancat si pufuletii aia facuti in salina;
apoi am baut multa apa, minute in sir;
m-am gandit ca nici cola light nu e rea si am luat atitudine;
m-am jucat cu o insecta zgomotoasa si i-am dat drumu apoi pe balcon; proportional, capatul rabdarii la ea e mult mai scurt;
stati sa vedeti cat mi-a luat demachierea;
acum 2 nopti am visat prea frumos ca sa nu ma gandesc un pic si la asta;
am recitit mail-ul de aseara si reply-ul la el si astept sa vad ce va sa vina.

in tot timpul asta imi propusesem sa invat, iar acum ma imbie un somn dulce. imi pare rau, dar nu mai e timp nici macar pentru remuscari, care oricum sunt o pierdere de timp.

2008-11-05T02:14:00.000+02:00

a inceput cu mine aflandu-ma in camera de operatie. o sa vedeti mai incolo ca sala e prea rece spus. ajunsesem deja la momentul culminant in care avea sa se intample, cu siguranta, cel mai frumos lucru din lume. trecuse termenul inevitabil si nu aveam nici cea mai mica grija legata de trecut. totul parea sa fi decurs perfect si nu ma speriau decat eventualele piedici in calea finalizarii finalului. dar in tot acest timp, o fericire ancestrala imi radea din obraji. iar ei, caci trei au fost, pe rand si la un moment dat toti trei, au fost minunati. ei au dat sens camerei in detrimentul salii si mi-au aratat ca juramantul lui Hipocrat e mult mai mult decat niste randuri sensibile doar la stimuli pecuniari. metodele lor carnale izvorau din chiar salbaticia celor mai dezinteresate sentimente. drept dovada, trupul meu le-a primit cu rezultat. acum erau zambete de ambele parti, erau vorbe calde, cred ca era mai mult decat o nevoie disperata de certitudine a unui ajutor bine acordat si era mai mult decat un profesionalism din pasiune. erau un calm, o siguranta, cateva randuri cat pentru o viata citite intr-o dimineata obosita in metrou, portocala zemoasa cand gatul mi-e arsita, concertul de colinde din ajunul Craciunului, plimbarea nocturna prin cotloanele bucuriei, ale ceea ce avea sa vina si era menirea lui a fi totuna cu faptele celor trei.

si mai era, intr-un alt plan, o alarma care m-a trezit la realitate.

2008-11-03T00:03:00.000+02:00

uite o pereche de papuci comozi. o sa ai nevoie dat fiind ca o sa mergi atat de departe ca macar sa poata incolti in tine speranta ca o sa ma poti uita vreodata. drum bun!

2008-10-27T01:02:00.000+02:00

ma doare capul rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau de tot. te rog, ia-ti companionul de pe capul meu.

2008-10-26T23:25:00.000+02:00

pentru ca orice ai face imi da siguranta celui mai bine lucru facut vreodata; inactiunile nu se pun;

pentru ca as lua cutitul, l-as infige, as rasuci chiar, l-as scoate si as savura gustul minunat al mortii in timp ce ea l-ar gusta pe al meu; daca mi-ai zice;

pentru ca povestile digitale pe scenele toracice mi se par cea mai minunata inventie;

pentru ca de ceva vreme (sa fie ani buni de-atunci), hrana mea e ca lamaia cruda;

pentru ca tot ce avem impreuna e departe de noi doi; accepti si contraargumente?

pentru ca de fiecare data cand sunt intre universitate si unirii, metroul e ca un rollercoaster caruia emotia mea ii cedeaza;

pentru ca merit, dar tu n-ai curajul sa accepti asta;

pentru ca ar fi ultimul lucru pe care l-ai face pentru mine. nu-i asa ca vrei asta? iar eu as trai cu siguranta ca e cel mai bine lucru facut vreodata.

sa nu ma mai intrebi niciodata de ce.

2008-10-21T10:13:00.001+03:00

in noaptea asta nu te plac. daca te-as atinge, te-as zgaria si te-as lovi cu pumnii. ti-as oferi un zambet de vipera, cu care sa te joci suav si sa te tinteasca in piloni. si eu sa-mi fac culcus pe strigatele tale disperate de da-mi altadata inapoi. ti-as oferi mana sa o saruti patruns de siguranta, cum iti sta in fire, si din degetele ei ti-as face inchisoare; ti-as oferi piciorul sa-l musti cu pofta ta permanenta si ti-as pune bocancul in fata cand as simti ca ma paraseste limita minima a rezistentei; pentru ca in noaptea asta iti rezist; sa nu indraznesti sa-mi atingi buzele, ti-as sfarma orizontul intr-o fractiune de sarut; in seara asta in care te crezi invincibil iti mai daruiesc o imbratisare totala care sa te faca totuna cu depravatul care zace in tine. acum ca te-am dezbracat de pielea ta cea de duminica incepi sa-mi placi. de fapt, cred ca e doar dimineata.

2008-10-14T23:06:00.001+03:00

ce seara...

am plecat de acasa cu ganduri marete pe langa celelalte posibilitati a caror concretizare ma astepta prea timid in umbra ideii incat sa o iau in seama...asa ca m-am urcat in autobuz si am inceput sa gandesc in luminite asa cum se vad ele noaptea pe geamul semiopac de la atatea atingeri slinoase...la destinatie m-au asteptat o rama si un pinguin, fiecare cu cate o grimasa dedublata.

rama avea in mana o floare pe care mi-o daruise cu ani in urma si care dupa alti cativa ani ajunsese iar in mainile ei. acum era din nou pregatita sa o impartim. floarea mustea de viata si noi trei paream o gluma pe langa ea.

desi mi se promisese ca vom petrece rasaritul noptii undeva la un suc, ne-am indreptat teleghidati de fortele directionale spre casa de pierzanie sau dimpotriva, a studentilor, in una dintre camerele caruia doua paturi ne-au fost hotarate. am intrat si un aer de prospetime mi-a invaluit simturile, o senzatie de nou ce statea la panda sa-mi inhate viitorul incepea sa-si savureze victoria. in aer pluteau un entuziasm si o incantare, care, pe cat a caror temeinicie era de neintemeiata, pe atat a caror simtire era de agreata. Iar vocea inelatei intretinea ritmul la un nivel intens cu vibratiile ei care imbracau incaperea intr-un casmir dezarmant.

ne-am decis sa inauguram camera si din roseata ei sa facem o amintire a noastra, de neuitat, care sa ne arda pe retina atunci cand vom fi mari si importanti si toate acestea ni se vor fi parand o copilarie fara sanse de ancorare in radacinile maturitatii. si uite asa umblam bezmetici cu un tel fixat de niste perne, de doua paturi, de cateva carti, de o vaza, de o oglinda smulsa din pamant, de un laptop, de o apa minerala, o sticla de bere si cateva mere. iar noaptea si oglinda se jucau cu noi, oferindu-i abilitatii noastre de a face imaginea plenipotentiara a adevarului ca da, sigur ca se poate.

odata ajunsi pentru a doua oara, dupa putine clipe de zarva ordonatoare, ne-am tolanit in pat pe fundalul unui pian si al unor voci care iti insulfa o pofta de poftit la cele mai curajoase acte dintr-o viata. iar cel mai curajos act din momentul acela era sa te uiti pe geam, ceea ce am si facut, iar imaginea mi-a conceput numaidecat un candidat invincibil in galeria amintirilor frumoase. se vedea de pe geamul acela, pe care cu putin timp in urma il priveam ca pe o anomalie sociala, se vedeau strada, intersectia, zona care mie imi provocau cele mai intense spasme emotionale cand vine vorba de locatii preferate. Se vedea si biserica, chiar daca frunzele copacilor erau inca atat de dese incat umbreau pana si ideea de a te uita pana intr-acolo. se vedeau toti acei colosi ai intersectiei luminati de cel mai viu sentiment de libertate a spiritului, in frunte cu opera, a carei adulmecare te plasa direct in elita simtamintelor inaltatoare.

stateam ghemotoc toti trei, era un pic frig, datorat mai degraba emotiei cu care fiecare particica din noi zambea si tremura in fata zarii si a muzicii.

...seara in care am inceput sa ma bucuresti.

2008-10-12T23:21:00.000+03:00

http://www.youtube.com/watch?v=8Rab-nl9cUk&feature=related

2008-10-06T23:55:00.000+03:00

mai stii cand m-ai sarutat prima oara si mi-ai spus ca dupa felul cum te-am sarutat poti afirma ca sunt o tipa inteligenta? iar eu ti-am raspuns ca ce-a fost mai inainte nu mi s-a parut a fi fost un sarut? iar tu atunci m-ai luat de gat, destul de tare, si ne-am sarutat? si apoi ai zis ca mi-ai luat pulsul in timp ce ne sarutam si ca era mare? iar eu am tacut?

2008-09-29T03:11:00.000+03:00

declaratie

subsemnata, joacainseara, de cetatenie universala, nascuta la data cand ploaia avea cea mai muzicala cadenta, cand ceasul marca inceputul unei dupa-amiezi in care picaturile de ploaie si soarele ofereau cel mai frumos joc de auriu, intr-o “lume care este inchisoare pe viata”, domiciliata intr-un loc care umbla din loc in loc, identificata cu un caleidoscop in buzunarul de la piept, unicat, emis de catre un amalgam de trairi, senzatii, visuri,vise, nesimtiri, deziluzii, cod numeric personal -.-/../-../-../../-.’,

declar prin prezenta ca intrunesc toate conditiile pentru a-ti cere sa nu incerci sa afli ce se ascunde in spatele zambetului meu, fiindca inseamna ca nu vreau sa stii si sa-l iei ca atare, sa nu mai spui ca ne vedem maine cu vesti si sa nu o faci, sa nu-mi promiti surprize si sa nu mi le oferi, sa nu ma intrebi daca mi-a placut pentru ca deja faptul e consumat, sa vrei sa mergem intr-acolo atunci cand toata fiinta mea ti-o cere, sa ma crezi cand iti spun ca nu mi-e bine, sa intelegi ca uneori vreau sa fiu singura si ca da, vorbeam serios cand iti ziceam ca vreau sa plec, sa nu-ti mai vina niciodata sa te certi cand eu vreau sa dorm, sa vii mai des la bucuresti- asta e pentru tine mama, sa nu mai fii atat de grijuliu, sa nu comentezi cand iti vorbesc despre visurile mele indraznete, sa nu mai zici niciodata “termina, laura!”- si asta, sa nu uiti ca n-am uitat de pozele alea si nici de jocul ala, sa-ti misti fundu’ ala mai des decat o faci - imi place leganatul lui, sa-ti dai licenta cu bine, si nu in ultimul rand sa nu mai lasi timpul sa stea intre noi.

prezenta declaratie imi va servi spre a fi inaintata tuturor celor care nu mi-au convenit la un moment dat si unora care inca nu-mi convin.

redactata si semnata acum, intr-o noapte nemultumita.

2008-09-27T13:45:00.001+03:00

Te-am vazut cum te uitai cu coada ochiului la atat de multe... majoritatea erau lucruri pe care nu aveai curajul sa le privesti direct in fata, fiindca, iti ziceai tu, te-ai fi izbit de rezultatul al ceea ce tu n-ai fi fost in stare sa produci. Te-am vazut cum te-ai uitat la mine cand radeam in clinchete si tu te consolai punandu-le pe seama unui motiv pe care nu l-ai fi vrut nicicand in preajma ta. Te-am vazut cum te uitai cand, dintr-o energie stagnata de atata speranta, vorbeam vrute si nevrute, tu crezand ca asta e starea mea de normalitate. Te-am vazut cum te uitai la gesturile cautatoare de un punct de sprijin in timp ce tu raspandeai in jur aroma preaplinului tau.

Acum linisteste-te, gresit ti-ai zis. Cum e daca ti-as spune ca, daca ai fi intrat cu ochii in plin in mine in acele momente, totul s-ar fi schimbat, pentru ca din pamantiul lor mi-as fi tras seva care sa-mi inverzeasca spiritul? Vaita-te mai departe.

2008-09-25T01:16:00.001+03:00

sunt...

lumina de dimineata care pune viata in miscare,

senzatia inefabila de liniste absoluta si neputinta in fata naturii cand urci la cota 2000,

culoarea rosie a semaforului pe care tu treci cu o grimasa de invingator,

rochia fina din matase pe care n-am avut niciodata curajul s-o imbrac,

sandvisul de dimineata din care infuleci cu atata pofta,

zambetul copilaresc in fata a tot ce e dragalas,

ploaia de vara si plimbarea din parc si curcubeul de dupa,

steaua a’ mai mare de pe cer si luna de langa, ca sa nu mai vorbesc de toata galaxia,

borcanul cu dulceata pus deoparte de bunica special pentru tine si care nu se mai vede de la atatia ani,

labirintul in care ai patruns cu-atata siguranta si pe-ale carui ite le incurci cu succes de multa vreme,

urletul din inima insinguratului,

ba chiar una din minunile lumii daca vrei...

sunt totul in afara de tine.

2008-09-23T23:59:00.000+03:00

un el mi-a cumparat un ceas. am intrat intr-un magazin dintr-o zona sfanta, necunoscut pana atunci mie...totul s-a petrecut obsedant de repede. a platit excesiv de mult pentru acel ceas. ca si cum ar fi cumparat un timp pentru noi doi. am iesit repede de acolo, ca si cand totul ar fi fost dintr-o datorie formalista. cand m-a lasat singura, ducandu-se sa-i plateasca tribut timpului celui de pret, m-am uitat la ceas si am incremenit. ceasul meu era un fals. am incremenit ingrijorata de calitatea gustului meu, pentru ca niciodata nu mi-au placut lucrurile ieftine si nu concep vreo ratacire in acest sens. evident ca in acel moment a ales lipsa de gust intru cinstea gustului rafinat de a nu te mai intoarce nicicand in cautarea timpului pierdut. am dat buzna in zona sfanta, lasandu-l pe cel de la magazin fara timp de reactie. mi-am revendicat ceasul, sustinand ca cel original are curea care rezista in timp. magazinul si toata intamplarea n-au fost, in cele din urma, decat un timp mort la comemorarea caruia eu luam parte si care n-avusese timp sa mai imi spuna ca va muri inainte de a deveni o realitate.

concluzie: am uitat garantia intentionat. nu mai e nimic de recuperat, mi-a inhalat fumul de tamaie.

2008-09-21T23:29:00.000+03:00

vreau sa ascult melodia pusa de tine. am incredere in gusturile tale, iar in seara asta nu ma simt in stare sa aleg. daca se poate, as vrea sa nu vorbim deloc. as vrea sa stau cu capul pe pieptul tau si sa-mi vorbesti in palpitatii. as vrea ca tu sa nu ai nicio siguranta a gandurilor mele. pentru ca vreau sa le dau drumul din lesa numelui tau. te simt ca esti acolo pentru mine si esti gata in orice moment sa-mi oferi mai mult decat o strangere de san. acum pot sa merg mai departe, ideile mele latente capata forma si personifica. deja imi imaginez cum ti se ineaca privirea in contact cu imaginea a ceea ce acum ma stapaneste. ti-am zis ca nu mi-e mila. hai, saruta-ma, acum ca fac si eu parte din actiunea cosmarului tau. la noi in pat, ceasul bate static. la mine in gand, Big Ben-ul a sunat ora placerii.

fraza cu numarul 4 nu e pentru tine. pentru ca tu ma iubesti.

2008-09-21T01:09:00.000+03:00

am descoperit de curand un parfum care ma face sa ma iubesc mai mult decat orice pe lumea asta. ar trebui sa ma dau mai des cu el.

2008-09-20T23:58:00.000+03:00

vreau inapoi...o parte din cele ce mi-au fost luate deodata, irevocabil, atunci cand zambetul meu se putea masura in ani lumina, fara ca in mine sa incolteasca macar sentimentul constientizarii pierderii lor pentru totdeauna.

vreau inapoi serile cand veneam acasa, mama imi punea mancare calda, ma asezam pe coltar si incepeam sa rasfoiesc reviste.

vreau sa mai traiesc o data noaptea in care am invatat pentru teza la romana, in bucatarie, cand ascultam europa fm, cand m-am imprietenit cu romeo si julieta, cand ieseam ora de ora pe balcon sa ma uit cum ninge afara mai sublim de o mie de ori ca in povesti, cum toata drama prietenilor mei se oglindea in imaginea vizuala a dansului fulgilor de nea la lumina stalpilor din strada.

vreau inapoi escapadele la derdelus, pe dealurile nicolinei, unde viteza se exprima in sanii putere, unde claxoanele se intreceau in care striga mai tare "pazea!", unde galagia era sincera, vesela si de unde ma intorceam rosie ca un mos-craciun si cu picioarele ca un ice-berg.

vreau inapoi momentele cand eram la tara si ploua razbunator, cand stateam cu radu pe prispa si faceam intrecere care arunca cotoarele de mar mai departe peste poarta, inspre rapa.

vreau inapoi sutele de porumbi pe care mi le-a fiert strabunica intr-un clocot de suflet...as face acum in asa fel incat sa-mi ajunga toata viata.

vreau atat de multe inapoi..dar inapoi se uita la mine nemilos de undeva de foarte departe...oferindu-mi doar consolarea unei memorii care imi pastreaza vrerile neatinse de pecetea implacabila a timpului care mi-a venit de hac.

2008-09-20T22:37:00.000+03:00

ca acum sunt singura, imi bucura demonii. s-au asezat pe umeri-mi si imi imprima, cate unul, rand pe rand, pe spate, in ritm de iad, furcile inrosite in pacat. eu, de placere, imi curbez coloana in forma de Scaraotchi. pe unul il cheama Arch, pe celalat Angel.

2008-09-20T13:56:00.000+03:00

caut sensul si nu-l gasesc niciunde. l-am cautat prin creme, prin farduri, prin haine, prin culori de par, prin zambete necunoscute, prin cappuccino cu spuma de lapte si scortisoara (la Ruby Tuesday e cel mai bun). ba si in carti, si in melodii, si in bagajele pe care le desfaceam cand ma intorceam din tari straine, in vorbe bune, in strangeri de mana. recent, o data, l-am regasit. din intamplare. am citit in privirea-i ca-i place sa se joace de-a v-ati ascunselea. evident ca dupa cinci minute s-a ascuns. si, oricat de mult m-as apropria, usor, ca un fulg, i-as sopti, l-as ruga, l-as implora, as intra in el ca un tanc, i-as zbiera, i-as suferi, m-as convulsiona sa stea macar un pic cu mine, sa-mi ofere un ceai cald si imbratisarea lui intr-o noapte friguroasa. dar nu. in fata sensului meu sunt fara sens.

2008-09-19T23:54:00.000+03:00

tot ce-am vrut sa-ti spun de-o viata se blocheaza, se strange acum in suruburi si se naste intr-un zambet la care tu te uiti ca un strain.

este in univers o esenta de spirit a carei patrundere iti disloca simturile si le reuneste intr-o stare care iti pune lumea la picioare, aduna norii sa-ti cante de noapte buna, cheama furtuna sa-ti mangaie tamplele si oglindeste in tine expresia comprimata a fericirii de-o clipa. si mai exista in univers si reversul acesteia.

un drum fara obstacole nu duce nicaieri...ei bine eu mi-am rezervat deocamdata o poteca neteda si lasa-ma sa-ti spun ca imi place la nebunie sa merg fara sa ma impiedic.

sa te salut si tu sa treci de mine fara sa schitezi vreun gand. sa te chem si tu sa ma privesti distrasa de o idee muta. sa insist si sa te bufneasca rasul. sa incerc sa te inteleg si nu pot.

2008-09-18T23:49:00.000+03:00

azi, raducu, e ziua ta.
cum ar veni, azi acum 23 de ani te-ai nascut tu. ai sa zici "asa, si ce-i cu asta?" si eu am sa te aprob.
dar, este, uite, o ocazie buna ca sa-ti scriu. cam atat mi-a mai ramas, acum ca esti cam departe. mi-ar fi placut sa ne luam de cate-o aripa si sa cutreierem impreuna bulevardele prafuite de la mine...sau strazile cochete de la tine...sau colinele boeme de la noi...insa deocamdata ne alergam vocile la telefon...intr-o amestecatura de zgomot, zarva, deadline-uri si nervi de peste zi. si cu toate astea, eu te inteleg, si tu pe mine si cateodata nici nu mai simt apasarea distantei.
sau sa-mi vorbesti despre nu-stiu-ce teorie conspirativa, sa-mi zici cat de fraiera am fost ca am ratat nu-stiu-ce emisiune sau sa-mi insiri o lista de must-seen movies care sa-mi destepte sentimentul vinovatiei.
sau sa mananc eu o prajitura si tu trei, sa intram eu intr-un magazin si sa ies cu trei haine si tu in zece si sa iesi cu una, sa ne enervam, sa tipam si sa ne calmam apoi.
si eu sa rad, si tu sa razi, sa radem impreuna si sa mergem inainte cu zambetul pe buzele crapate.

primeste, te rog, randurile astea care valoreaza cu siguranta mai mult decat cei 7 lei pe care-i am in portofel.

inceput

2008-09-18T23:30:00.000+03:00

am inceput...o joaca in joaca, asa cum imi place sa-i spun. mi-e ochiul tremurand, un pic confuz.
dar e vreme pentru asa ceva, afara frig, decor cu balti...nu-mi place, nu imi vine nici sa ies la terasa, nici sa ma plimb in parc si nici de mall n-am dispozitie...asa ca m-am gandit sa ma joc.
e uimitor cateodata cate lucruri bune pot iesi plecand de pe picior gresit. chiar cele mai bune cred. fara programari, fara ganduri structurate, fara idei "preconcepute". este exact ca si atunci cand te intalnesti cu marea iubire, daca vrei. nearanjata, nepieptanata, incercanata. si el te place asa, cu bluza sifonata si cu unghiile nefacute. si tu, aproape ca nu poti sa te bucuri de moment, caci tu te gandesti la cusururile-ti exterioare, te uiti dincolo de el, ganditu-te in acelasi timp cat de mult ti-ai dorit sa-l vezi. cu alte cuvinte, ratezi momentul. si daca poti sa nu faci asta, daca poti macar o data sa-ti iesi din fire, inseamna ca ai reusit.