Am sa ucid pamantul cu un compas
Sa-i dau stiintei un mobil sa se caiasca;
Am sa-l imbrac in casmir de iarna
Sa simt candoarea ultimei dorinte pamantene;
Am sa izolez corpul de galaxie
Si o sa-l tratez ca pe o bacterie 
A carei masa difuza e o amestecatura de continente 
Din care nu se mai deduce sursa primara a orgoliului;
Am sa cresc o cultura de mici planete umane
Si o sa le imprastii prin univers in spiritul unei competitii pe cinste.

Poate ca nu ma voi mai mira ca nu-mi gasesc jumatatea,
Iar sperantele mele nu vor mai muri atat de usor, 
Acum ca le-am prescris niste ani lumina.

sub tricoul ei se leagana in aroma de san toata iarba lumii care a pierit sub greutatea pavajului. la ea mai totul se intampla pe dedesubt si are in mersul de zi cu zi putin din beethoven si din bach; ca sa-si dea culoare in obraji, mananca o gutuie inteleapta si cand se duce la teatru isi mai cumpara un dulap pentru vise; ai zice ca e somnoroasa din fire si cand vrea sa se rujeze, isi da pe buze cu un tango aprins. are ochii atat de vii, ca nicio culoare nu le poate face fata si cand are chef de o escapada, se joaca cu zacatecoluca pana il pune mesaj de bun venit pe telefon. cateodata rade cu atata viata ca te face sa-i ceri autograful fericirii; alteori, cand la cina nu avem decat gemete, ma lasa infometata. nu prea sa pricepe sa se enerveze si cand poarta manusi se sufoca eleganta; inca se minuneaza de orice si pentru asta impart cu ea oricand castronul cu bors de fasole si mamaliga.

cand dragostea deviaza

m-am saturat sa te mint, m-am saturat sa ma mint. De ce ma trag in teapa ochii tai? n-am discutat niciodata despre noi si acum te porti de parca am fi impreuna; nu stiu ce inseamna asta. De ce ai jucat las si te-ai ferit de ultima replica? nu, nu-mi doresc sa ma suni seara si sa-mi spui ce-ai facut peste zi, nu ma intereseaza carei culori i-ai dat viata si nici cate tigari ti-au mai luat inca putin din ea. De ce am vrut sa am amintiri cu tine si tu nu te-ai opus? ma simt vinovata pentru ca ma gandesc ca meriti o explicatie cu privire la purtarea mea indiferenta, cand de fapt nu-ti datorez nimic. De ce ma dori, adunat, macar o ora pe zi? du-te si vinde mesajul cu sarutari de noapte-buna pe o tarie. De ce ma simt ca si cum ziua ar fi trupul meu iar minutele disipate cutite infipte maiestuos pe toata suprafata? o sa poti sa uiti, pana dimineata. De ce nu las sa ma lasi sa vina altul? ai durat atat de putin, ca n-am apucat sa te vad cum te dai pe curcubeu. De ce, acolo sus de tot, ai castigat in fata mastii la care am lucrat atat de migalos? acum ca nu mai am nevoie, mi-e atat de bine singura, ca mi-e frica sa nu devii doar un instrument de succes. De ce nu cobori, sa pot sa mai sper? sper sa-mi revin si sa ne tavalim din nou prin roua.

aici ploua mereu. cateodata ploaia face curat in ganduri, alteori le imbacseste.
acum e perioada murdara. sunt timpuri de "bordel vraiste", aici unde toata lumea se iubeste cu toata lumea, fara consecinte si fara discretie. aici e pe doua strazi, aici are multe camere cu pereti subtiri si aici e acum, un acum izolat de lume care se pare ca nu doare. pe drept se pare, caci cum sa nu doara cand strivesti un mar? tu si ea, cea de acasa, aveati un mar de un rosu aprins, un pic viermanos, ca toate cele bune, si te-ai decis intr-o noapte vanitoasa sa torni zahar ars pe el si sa-l musti cu pofta. ai mai lasat pentru acasa jumatatea fara viata, ce-a capatat arsuri si arome dulci si goale.

acum e cand te seduc si te duc intr-o lume pe care nici eu n-o cunosc, nici eu nu cred ca o vreau. daca e sa divid acumul acesta, rezulta o taraba de fructe. noi ne-am ridicat peste ei, noi nu strivim merele, noi le producem. mere fara viermi. simti ca ceva nu e in regula? in ele nu tremura viermi, sunt false si am descoperit asta in marul de data trecuta, cand ma tineai adanc in brate si mintea mea nu era cu tine.

noi suntem mai putin pacatosi ca ei, dar asta nu inseamna nimic. taraba e subreda, insa cererea e mare. in orele in care avem deschis, pe care incerc sa le raresc si tu nu vrei, simt incurajari de a continua in stropii zgomotosi de ploaie care anihileaza remuscarea.

acumul de dincolo de acum e ceva mai tarziu, e cand vad cele doua strazi din aici pline de mere, ascunse de toamna groasa cazuta pe asfalt si invaluite intr-o ceata arsa. acumul va fi cand o sa ma plimb cu doua cosuri dupa mine, incercand sa adun pacatele lumii, sa mai putem pasi. sa fac o tuica tare, s-o dea pe gat nebunii. sa-mi zica ca e puturoasa si viermanoasa, si eu sa cred ca m-am salvat.

Ma abtin. Ma abtin cu mainile, gandul e liber sa te bantuie. Noapte de noapte se asaza langa trupul tau dormind, se cuibareste in pleoapele care clipesc si in somn de neliniste. De atatea ori ti-am facut baie cu luna, incat ma mir ca mai e lumina printre noi, in noapte. Cel mai mult ma doare ca gandul meu nu e decat un fir de praf care nu-ti trezeste nici macar sentimentul inlaturarii. Da, ma tem ca e de mult si e de prisos. Singurul efect palpabil, si asta in sunete, e un stranut, din cand in cand, in noapte, care muta stelele din loc, in lumea mea, pe cerul meu. Cred ca de asta e cerul atat de mare, ca fiecare sa-si adjudece un petec din el si sa sufere in coltul lui. Stii...cateodata stelele tale se joaca cu ale mele...se prefac in dorinte neimplinite si deodata jumatatea mea de cer e plina de toate stelele intregului. Tu oare n-ai dorinte neimplinite? Sau poate ca singura ta dorinta sta in soare si stelele tale n-o pot imagina?
Poate ca e totala nerozie sa fac din noi doi o chestiune galactica...doar ca in mine nu mai incape si se pare ca abia intregul univers imi poate adaposti chestiunea.
Tu dormi in continuare, pe un pat de planeta, alaturi cu un gand. Iar o sa te intrebi dimineata daca ti-au curs ochii si iar o sa te miri ca cine stie, te-o fi tras curentul interplanetar. Tu n-o sa stii ca gandul s-a prefacut in lacrimi, singura stare de agregare de care il faci capabil...

surpriza mie insemi

este undeva in mine o usa incuiata parca cu zeci de lacate. orice as face, nu reusesc sa pasesc dincolo de ea. am incercat discret, cu ciocanituri moderate in decibeli si am simtit ca cineva de dupa imi rade in nas. am apasat soneria si mi-au rasunat zguduitor note pe care nu mai puteam sa le castig asa usor ca la scoala. am batut disperat si atunci simteam cum ies spini batrani din lemnul usii, infingandu-se in nevoile mele arzande. si cand am tabarat cu toata fiinta pe ea, mi-a oferit caldura unui adapost de-o noapte, pana cand am inteles ca abuzasem de simtul penibilului.

apoi am ocolit usa si am incercat sa stau de vorba cu mine, cea dincolo de usa, care radea de sus mai devreme. ne asezam noptile ca la cafea si dupa ore treze dar in continuare confuze, adormeam cu amarul zatului in gand. orice pornire de a scoate la suprafata acest chip necunoscut se termina precum o cearta dintre doi pseudoindragostiti pentru care cuvintele nu mai sunt decat un automatism perfect incadrat in peisajul rutinar.

m-a durut pentru ca am stiut care e cauza acestui insucces si n-am avut de gand sa fac nimic concret. si acum, dupa un timp, ma doare pentru ca am indraznit sa cred ca stiu care este aceasta cauza, pentru ca mi s-a parut usor si odihnitor sa ma gandesc la un substantiv, sa concentrez in el toate trasaturile acelei fete straine si apoi sa-i dau un sut incat sa-l trimit vinovat intre lacate pana cand voi avea bunavointa sa rezolv si aceasta problema. de fapt, totul este mult mai complicat de atat si sa va cam ia naiba pe toti aia care veniti si cu seninatate in privirea voastra tampa aveti impresia ca unele lucruri se rezolva cat ai da de doua ori cuceritor din gene. valabil in prima faza si pentru mine, bucuroasa ca am reusit s-o depasesc. voi toti astia care credeti ca detineti adevarul absolut si cand colo poate ca bajbaiti prin lada de gunoi a fantasmelor cu iz ieftin de adevar. mirosul vostru de autosuficienta fara continut v-a destabilizat simtul olfactiv, dar sa stiti de la mine ca duhniti pe o raza cat lumea.

am inceput prin a avea ceva cu mine si sfarsesc prin a avea ceva cu voi. totusi, in ideea ca eu sunt mai normala, ca da, o sa am rabdare cu mine si ca o sa incerc sa nu mai vad neaparat ceva negativ in faptul ca nu ma cunosc, va las in hora voastra neincapatoare pentru mine. ma astept la o cafea.

Da-mi un petec de iarba, nu-mi asterne covor rosu. Sa ma asez de-a lungul lui si sa ma misc in adierea vantului. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat libera.

Da-mi doua pietre, nu-mi da diamante. Sa ma asez intre ele si sa invat sa ma umplu de tacere. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat neslefuita.

Da-mi privirea spre cerul instelat, nu-mi arata vitrine dichisite. Sa-mi trimit ochii printre ele si sa incep sa ma uit la mine. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa sclipesc.

Da-mi un leagan, nu-mi da o masina. Sa ma cufund in leganatul lui si sa-mi descopar vitezele. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa ma conduc.

Da-mi un zambet, nu-mi da rasul tau golanesc. Sa ma regasesc in el si sa ma umplu de merite. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat zambind.

Da-mi rasul tau golanesc, nu-mi da tipetele. Sa ma bucur de tine gol si sa nu-mi doresc sa te imbraci. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa te las.

Da-mi tipetele tale, nu-mi da iubirea. Sa ma dezbrac si sa intru in hora lor nebuna. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa te cunosc.

Nu-mi da iubirea. O sa ma alungi.
Lasa-ma pe mine sa ti-o dau. O sa te rog sa nu pleci.

De vis

A fost un inceput de noapte in voia caruia m-am lasat mai mult de dragul tau. Nu ca nu mi-ar fi placut, dar as fi preferat varianta numeric ma simpla, aceea numai cu tine si cu mine. E mai complicata, necesita mai mult consum emotional si ma tem ca tu nu esti dispus la astfel de pierderi.

Totusi, dupa ce ea a plecat, ai venit si mi-ai cerut iertare pentru ceva ce nici acum nu sunt sigura ca ai facut. De altundeva reiesea aceasta nevoie disperata a ta. M-ai rugat cu niste ochi sinceri sa mai raman. Si am ramas, vrand sa-mi insusesc cat mai mult din acest licar orbital care incepuse deja sa se piarda in negura aurei tale si despre care credeam ca n-o sa mai apara nicicand in goliciunea aceea dezarmanta.

Am ramas, pierduta in casa ta. Aproape nimic din ce stiam nu mai era la fel. Decat camera luminoasa, calda, si tu stand pe canapeaua placerilor care niciodata nu-mi erau de ajuns, tu si chitara. O imagine simbiotica, care avea de oferit. Eu nu intelegeam precis ce canti acolo, dar pe notele acelea si pe vocea ta mi-am cladit multe fantezii.

Te-ai ridicat si te-ai dus la bucatarie. Ai inceput sa pregatesti cina. De fapt nu stiu ce ora era. Undeva in noapte, unde timpul exista prin intensitatea trairilor.

Tu ti-ai intrat serios in ritual iar mie imi placea sa te privesc normal. Am inceput sa umblu prin apartament, in lungimea lui, pe nici o treime din latime. Restul imi era strain si nici nu m-as fi asteptat sa mai fie atat de mult spatiu.

Eram mirata sa gasesc in acea lungime tot felul de necunoscute. De parca toate grijile si intrebarile tale zaceau imprastiate in nesansa de a le mai descalci vreodata. Laitmotivul acelui spatiu era frigiderul. In toate formele, culorile, camuflat sub cele mai felurite dulapuri. Am deschis atat de multe usi si n-am primit decat izbituri glaciale. De parca voiai sa-ti ingheti framantarile, sa nu se mai incurce pana vei apuca sa le lamuresti.

In balcon erau si mai multe frigidere. Morga de gheata a gandurilor tale. Erau atat de multe compartimente si sertare, incat imi dadeau impresia ca sunt croita unicameral.

Tu erai o matrioska uriasa, cu ochi albastri, adanci si nebuni, cu papion negru si cu sufletul de un alb incalcit. Nu prea-ti ardea de joaca cu imaginea asta. Eu as fi turnat toata rabdarea lumii peste tine, sa-ti framante framantarile si sa te poti inchega. Pentru putin, ai fi fost linistit.

Am venit un pic pe la tine. Te agitai placut pe-acolo cu de-ale gurii. M-ai facut sa rad si m-ai trimis dupa ceva. Pierzandu-ma vesela, pe jumatate goala, prin spatiul intortocheat, am auzit zgomote si m-am intors.

Vesel, cu barba alba, cu un aer intelept, asa cum ii sade bine unui barbos, ma saluta si merge mai incolo, vazand ca ma fastacesc de propria-mi goliciune in fata lui. Tatal tau. Nu mai era de mult printre noi, insa acum era firesc de real si se indrepta spre tine, care stateai cu spatele la noi, trebaluind prin bucatarie.

Eu, nedumerita, incercam sa ma agat de siguranta planului real, in timp ce el ajunsese in balcon. In drumul lui spre tine, printre gandurile tale din frigidere, s-a oprit deodata si mi-a zambit trimitandu-mi un fior cald pe sira spinarii. Apoi a disparut, lasandu-ma sa inteleg ca noi doi eram acum mai importanti decat ce aveati voi sa va spuneti.

M-a lasat muta si tremuranda. Nu stiam daca sa-ti spun sau nu si atunci imi venea sa arunc cu raspunsuri in toate frigiderele, sa dispara si sa-mi dea pace. Daca le-as fi stiut.

Imediat ai venit la mine, m-ai luat de dupa gat iar eu abia ma stapaneam sa nu plang.

Am aranjat si masa, dar trebuie sa ies putin. Lipseste ceva. Si ai scos o sticla de vin veche, foarte veche, inceputa, cautand sa gasesti in ea lipsa care-ti aranja atat de des papionul, dandu-ti aerul acela sobru si zbuciumat. Culoarea vinului se asorta cu barba tatalui tau.

Te rog toarna tu vinul. Eu vreau si apa, dar foarte putina, cam 10%. Vin imediat.

Si ai plecat, lasandu-ma sa ma incurc in proportii, caci nu cunosteam simtul masurii. Am luat sticla, si trecand prin camera luminoasa, am ajuns in ultima treime, cautand masa. Imi era greu sa ma descurc in incarcatura aceea baroc. Multe camere, una dupa alta, destul de mici pentru niste camere, tapisate la exterior in brocarturi. Compartimentele de lux ale ideilor tale. Nu m-am incumetat sa le deschid. Cred ca m-as fi asteptat sa gasesc acolo, printre multe altele, o rochie pe masura mea. Si nu eram pregatita pentru o astfel de pierdere. De jur imprejurul peretilor, mobila veche, cu greutate. Undeva, intr-o arie aparte, se afla masa. Era intr-adevar pregatita. Eu mai deloc. Paharele m-au facut tare curioasa. Erau de forma unei eprubete si se sprijineau de un carlig mic de tot din sticla, prins dintr-o parte. Am luat unul in mana, intrigata de cum poate ceva atat de mic sa sustina un corp asa mare si l-am pus inapoi, usor emotionata. Urma sa torn vinul. Cand am dat sa torn si apa, paharul s-a spart. Am inteles atunci ca nu e loc de jumatati de masura, pentru ca altfel nu as mai fi fost atunci acolo. Acum ca aveam raspunsul, am strans toate cioburile si le-am aruncat.

Cand ai venit, aveai un aer cald, strain de frigidere. Nu mi-ai zis unde ai fost, ci doar ca iti era foame si ca voiai sa bei vin. Ti-am spus ca am admirat paharele in lipsa ta. Tu ai raspuns ca sunt cele mai ieftine pahare pe care le ai si la care tii cel mai mult. Apoi, cu aerul aela cald in loc de papion ai luat o gura de vin si mi-ai multumit pentru apreciere.

Era 100% vin.