ma anunti ca vii si te astept ca pe ceva banal;
intarzii si ma enervez putin, un banal mai colorat, o panza pe care mi-o dai sa astern un pic de vanitate;
vii, si pe masura ce stai, incep sa te simt, sa te doresc, sa te descopar, sa ma satur;
pleci si port mirosul tau pe mine, un somnifer in calea dorului ce va sa vina intr-o saptamana, cam asa;
te-ascunzi si-abia atunci incep sa-mi apara bube de ingrijorare. se vede pe mine ca nu am stare, pe unde pasesc mocheta are goluri de la tocurile nervoase, cana de ceai sufera de muscaturi dintoase si floarea de pe geam ma priveste ofilit;
si nu mai dai semne ca mai vii, iti vezi de viata ta, in acelasi ritm calm, dar ingrijorat ca n-ai apucat s-o faci nici pe aia, nici pe cealalta, si uiti ca intr-o alta casa eu ma apuc de citit carti grele, care-mi intortocheaza viziunea, in speranta ca o sa te pierd incurcat printre alte intrebari;
si uiti de mine, uiti de noi, esti tu cu tine, cu ea, cu ele, cu celelalte. cine stie ,de cate ori, in tot timpul asta, nu ti-ai baut tu ceaiul cu cele mai linistite sorbituri de la camellia sinensis incoace; odata cu inghititurile, ma dadeai si pe mine pe gat, in stomac, la mama naibii; m-am balacit in frunze si albe, si verzi, si negre, si in amestecuri nereusite de fructe. odata eram cu niste vanilie nereusita si imi venea sa ies tipand din tine, dar de unde, caci nu m-ai fi putut auzi in seninatatea aia nerusinata, ce rar isi facea loc pe chipul tau desfigurat de nelinisti.
si razi isteric, gresesti cafeaua si incepi sa subliniezi din carti randurile care conteaza prea putin. si-atunci bagi pixul in canapea, spui stop si pui mana pe telefon. acum e sfarsit de ciclu. bine am revenit in banal.
