si cand te uiti in oglinda, esti fericit? te-mpaci cu reflexia cea trista?
si cand iesi in lume si calci tantos, cum de-ti rezista talpile?
si cand zambesti asa de gol, ti-e bine in abis?
si cand te-mbraci asa, iti surade ca te duci la circ gratis?
si cand vorbesti asa de pretios, nu vezi ca laringele-ti vibreaza fals?
si cand te urci la volanu-ti mastodont, nu simti ca verdele esapeaza?
si cand gesticulezi asa, nu ti-e rusine, catavencule?
si cand simti ca ti-e lumea la picioare, iti amintesti ca te-ai nascut olog?
si cand te suna mama, de ce ridici glasul, fiinta muta?
si cand ai impresia ca stii, nu stii ca pedanteria nu stie?
si cand te bagi in pat, cum faci sa incapi de tine?
si cand iubesti, ai macar o clipa si pentru asta?
si cand promiti pe mos craciun, iti place sa comiti sperjur?

cand si cand...ti-ar prinde bine un si cand.

vino sa ne jucam cu plastilina; din spatele meu iti fac pupitru; o sa te copleseasca inspiratia; gandeste-te numai, cu fiecare tresarire-mi inca-ti un val; tu nu te mai opresti, m-ai acoperit in opera; sub copaci, pe frunzele mucegaite, aud cum crivatul ne vrea de adapost; spune-i ce cald e-aici, ajunge doar o rasuflare si o sa inghete langa semineu; cat ma mai tii cu ochii inchisi? altceva nici ca-mi doresc; degetele tale imi canta cu o privire nebuna; ce liniste e la noi...vocea ta ma iubeste; cand o sa obosesti si-o sa ma iei in brate si-o sa fim noi in lumea noastra de plastilina, asa-i, nici eu n-o sa mai vreau sa vina primavara. cum ai putut...sa te joci atat de viu aici in cimitir? tine raspunsul mai strans si mangaie-i substanta. e intre spatele-i si buza ta de jos, mica cat lumea.

-dormi, dormi, dormi...imi zice intruna necuratul.
- doamne, ce mi-e somn!...
-dormi, a cazut de sus un vers.

in mine el si EL s-au incrucisat intr-o rima a sensului. m-am ferecat dinainte; lume, te izbavesti dracului in pozitia misionarului;

imi placea, cand eram in liceu, sa iau dictionarul de neologisme si sa caut cuvinte...il deschideam la intamplare si cand vedeam unul care imi placea cum suna...ma poticneam in pagina lui si a celorlalte cocuvinte...si nu mai imi pasa atunci ca minutele amenintau cuvintele...si ca orele invingeau filele...eram eu cu placerea mea iar timpul n-avea decat sa faca ce stia el mai bine...sa-si imprastie boarea incaruntinda spre mine...si ce daca...

si uite-asa, sosi momentul cand am inceput sa scriu eseul - tema la romana, eseu care trebuia sa porneasca de la un citat...era un citat despre alexandru lapusneanul...cum ca el era un mizantrop si un mai nu-stiu-cum, oricum nu era de bine...de la asta am pornit eu, am avut de ales din 4 citate...

si uite tot asa, imi amintesc perfect, m-am trezit dimineata, sa fi fost 6...sa am timp sa-l termin pana cand incepeau orele de dimineata, pe care, ahh, cat le-am urat...si am luat inevitabil si dictionarul, invartindu-ma cam bezmetic la inceput in jurul lui egoist, egotism, egocentrism, egolatrie si apoi aparu si buclucasul egofonie...pe care l-am folosit in eseu...

si uite tot asa si-asa, mutand actiunea in planul salii de clasa, cand eu, dupa bizare calcule ale poftei de ascultat a profei de romana, eu citeam eseul...si cand am terminat, profa de romana, la care ma uitam pana atunci ca la un sens (toalete, bijuterii vintage, gesturi, maniere, discursuri alese, intelepciunea varstei, ca sa nu mai zic ca ii cunostea pe toti eroii din romane, pe toti ii avea in palmaresu-i de cititoare...de toate avea profa de romana) a devenit deodata...mhhh...fara sens; a inceput, de prea bun ce era textul, sa ma intrebe ca de unde si pana unde si cum si de ce am folosit eu asa cuvinte...ca le-am copiat de undeva....ca de unde...ca bla bla...si scarbita, in gand mi-am zis atunci ca ia uite ce ieftin m-a apreciat pana acum, ca ia uite ce greu ii vine sa recunoasca ca ceva e bun si atat si gata, ca ia uite ce greu ii vine sa dea un zece...care a fost 9 evident...

...din ciclul profilor care taie aripile si care tin mortis sa demonstreze ca nu poti fi niciodata foarte bun...s-o iert?

ps: de sarbatori cand ma duc acasa o sa caut mapa cu toate chestiile de la romana...si daca o sa gasesc textul...o sa-l expun...aici;

fa dragoste cu mine in noroi, sa nu uitam nicicand, odata ajunsi pe culmi edenice, de unde am plecat...

m-am intalnit in secret cu sufletul tau; si-a presarat pe drum aminitiri sa nu uite din cine a plecat...trist, nu?

si a sosit momentul intalnirii dintre sufletul tau si mine, momentul cel mai adanc din stele, cand morfeu ne-ar fi dat toate visele de pe pamant numai sa nu-l trezim; haide, intreaba-ma cum era...pai, era acolo un material friabil, pe care, pacatosule, l-ai lasat la dospit cam mult; cand l-am atins, toate framantarile tale fara raspuns, toate dorintele tale fara mangaiere, toate visurile tale plamadite in zeama de negura pe-ale caror aripi incercai disperat sa le smulgi din imposibil, toate urletele la dumnezeul pe care hotarat te laudai ca ai pus stampila de ateu, toate noptile nenorocite dupa sfarsitul carora veneai langa mine in pat si cerseai imbratisari si pe care ai platit apoi pretul lui adio, toate pasarile cerului pe care prosteste le-ai condamnat la inchisoarea ideilor tale extremiste, toate teoriile tale in alb sau negru care tanjeau dupa o haina gri, toate toate toate toate...mi s-au pus dinainte intr-o poteca spre infinit, nestiind, sarmanele, ca eu de ceva vreme am urcat in pasi de vals coloana, am insufletit poarta cu sarutul de indragostita, iar tie ti-am rezervat locul de cinste (oricare dintre ele este cel mai dureros) la masa tacerii ca sa te uiti la nunta mea din cer si sa dospesti mai departe in tine toate cele cate, mai devreme, mi s-au aratat si pe care ti le trimit acum inapoi...

la masa tacerii are loc implozia sufletului tau la care tu asisti cu strigate mute, neputincioase in timp ce eu imi vad de dupa dansul de mireasa; sufletul tau e acum imaginea momentului cand imi spuneai, negru pe alb, cat de ridicola iti pare coloana fara sfarsit. de altfel, imaginea sfarsitului tau. de-aici, de sus, numai de bine, tie, pacatosule fara de suflet, 'nalt la stat si gol.

...a fost...

a plouat pofticios cu accente mohorate...m-am plimbat pe trunchiuri de copaci...o padure de lemn imi saruta talpile...in plina strada, stii, acolo langa ateneu...iar copacii cei vii dimprejur plangeau peste mine...imi strigau constiinta de frica sa nu mi-o pierd...pe banca alba din marmura mi-ar fi placut sa te indragostesti de mine...acolo ar fi inghetat orgoliile noastre iar zambetele malitioase s-ar fi dus dracului...in centrul centrului, pe-o raza de zeci de metri, eram singura si totul in jurul meu mustea de pofta de viata...lume, de ce te temi de ploaie si de frig? de ce inchizi geamurile si dai muzica tare cand frunzele canta atat de insolit? mi-am luat demonii si am plecat mai departe...dansam cu vantul si in balti imi desluseam zambetul...si m-am rugat de ei sa-si infiga furcile in amintirea ta...si te-am uitat...si cand ne-am despartit, deschizandu-mi poarta spre lumina de neon spre unde ne imping nevoile si mofturile, drept tribut m-au blestemat cu un inger care sa-mi aminteasca cat de mult as vrea sa te uit...

...ieri...

intreaba-ma azi despre tine si o sa-ti raspund ca nu valorezi nici cat o cutie de popcorn...pe care, dupa ce te-as cufunda in miere...as imprastia-o pe tine...si te-as da la porumbei...tu si ei in san marco...iar eu m-as sui in gondola si as pleca la petrecere.

de cateva zile bune nu ma mai cunosc...as vrea sa vorbesti cu mine ca apoi sa sper sa ma regasesc. cand paseam, ma uitam la asfalt si aveam impresia ca pasesc pe sufletul tau; tu si o betoniera in loc de inima ta; cateodata cred ca m-ai zidit ca pe ana, de frica sa nu-ti distrug jocul de ciment; m-am apropiat de o floare si i-am simtit parfumul de azbest; si cand i-am atins petala, nervurile ei din bca m-au strapuns in sange, urandu-mi bun venit in lumea unde pietrele cuvanta; am zambit pietros si cand m-am uitat la tine am vazut reflexia chipului meu in marmura din ochii tai; si cand ai inceput sa plangi, ai ridicat o statuie; statuia iubirii noastre, sculptata lacrima cu lacrima; si am inteles atunci ca bolovanii din inbox erau din suflet;

suntem noi si familia noastra mare de cuvinte.

ceva ma tine treaza, desi deadline-ul somnului din noaptea asta imi saruta vizibilul lobului occipital; si cum ravnirile hedoniste care cu greu devin realitate in zilele ce ne-nconjoara imi dau tarcoale, am zis sa ma gandesc la ce-mi place:

imi place cand rad sanatos si imi place cand ma plimb pierduta cu castile in urechi si fata mi se invaluie de nesiguranta;

imi place cand ma duc la film si mananc popcorn si atat;

imi place cand ma vad cu cei dragi si imi place cand plec de nebuna si nu dau explicatii nimanui;

imi place cand abia ma atingi si imi place cand imi rupi dorintele;

imi place cand fac atatea intr-o zi si imi place cand ma smulgi de la aparate si ma saruti apoi complice la lancezeala ce-am poftit;

imi place cand ma duc pe-un norisor sa-mi vorbesc in liniste si-mi place cand ma duc cu ski-jet-ul si cad in mare;

imi place cand ma uit la tine de sus din nor si trimit ploaia sa te cheme sa ma cobori si imi place cand stai soclu la tumultul ce ma tremura;

imi place cand te enervez si imi place cand vii apoi sa ne impacam;

imi place cand vocea ta imi iubeste necunoscutul si imi place cand necunoscutul din mine tipa la vocea ta;

imi place cand imi face bunica mamaliga de aia buna cu branza si cu ou si imi place cand ma joc in fondue;

imi place cand mi le arunci in albul ochiului si imi place cand le ocolesti perfid;

imi place atmosfera de gradinita si imi place cand gravitatea spuselor alunga toti copiii;

i’m just a healthy mix.

oldies but goldies

Bobul indraznet

Bobul de piper mi-a navalit in sange,
Ca o cascada uriasa ce-i e drag a plange,
Si-acum, zambind perfid sa fiu cuminte-mi zice
In timp ce-n seva vietii impulsuri ludice-mi infige.

Si m-am jucat, uitand de zambetu-i viclean,
Pan’ ce-am simtit pe frunte un sarut avan.
M-am prabusit, in a jocului valtoare,
Iuteala, profitand, a luat amploare.

M-am ridicat, pierduta, transformata,
Am inceput o joaca-n joaca
Fruntea-mi inca era calda
Simteam in mine bobul, clocotind tornada,
Soptind ca sunt a lui, sunt vindecata.

Si nu puteam a riposta,
Vointa aveam, miscarea ma durea,
Si i-am iesit in noapte, in rochie de mireasa,
Plasmuind, senina, o vindicativ-odrasala.

Triumfator ma saruta de noapte-buna,
Dorintele-mi, cu toate, i-ar fi raspuns cu ciuma.
Arzand, pe zi ce trece, de dorul jocului dintai
M-am hotarat a pune punct pacatului.

Si i-am zambit senin lui Oedip,
Care-astepta sa intervina-n propriul mit,
Si te-a ucis din mine, bob mizer
Care zambeai perfid la ochii mei din cer.

A-ti masura caldura cu sangele-mi frigand,
A fost, de la-nceput, mortal, as spune eu privind
Cu detasare, cum boabe de piper de-acum
Se joaca numai in mancare.

cat m-ai dezamagit, iti spun: esti ca supa crema la pliculet; esti ca in prima zi de scoala cand nu cunosteam pe nimeni; un ratacit bezmetic printre atatea pareri necunoscute; o oaza de inspiratie pentru insipidul de zi de zi in care, da, ne pierdem cu totii; esti atingerea pe care nu o vreau pe starea mea de bine; esti o limonada in care amestec un sac fara fund de zahar; esti starea aia tampita din dimineata cu treburi cand imi ia cel putin o ora sa ma dau jos din pat; esti un plasture pe o rana cel putin prea mare pentru el; esti ca zidul ala transparent care imi ia vederea logicii celor mai simple lucruri, facand loc unor scenarii atat de absurde; esti durerea pe care o am acum si care ma ingrijoreaza pentru ca nu stiu de unde vine;


buzele mele crapate ar vrea sa te sarute; in crapatura lor ar vrea sa pastreze o picatura din saliva ta; buzele mele sunt atat de crapate, incat atingerea frigului mi-a infipt turturi in centrii nervosi;

imi pare rau de mai jos e doar un automatism. robotizarea care poate denatura sensul si ma poate plasa intr-o lumina contradictorie. a nu se pune la socoteala.

am consumat toata barfa;
am convenit amandoua ca bogdan nu o merita;
am baut tot ce se putea;
nu m-am grabit deloc spre casa;
am mai stat minute bune si la magazinul de vizavi;
am mancat si pufuletii aia facuti in salina;
apoi am baut multa apa, minute in sir;
m-am gandit ca nici cola light nu e rea si am luat atitudine;
m-am jucat cu o insecta zgomotoasa si i-am dat drumu apoi pe balcon; proportional, capatul rabdarii la ea e mult mai scurt;
stati sa vedeti cat mi-a luat demachierea;
acum 2 nopti am visat prea frumos ca sa nu ma gandesc un pic si la asta;
am recitit mail-ul de aseara si reply-ul la el si astept sa vad ce va sa vina.

in tot timpul asta imi propusesem sa invat, iar acum ma imbie un somn dulce. imi pare rau, dar nu mai e timp nici macar pentru remuscari, care oricum sunt o pierdere de timp.

a inceput cu mine aflandu-ma in camera de operatie. o sa vedeti mai incolo ca sala e prea rece spus. ajunsesem deja la momentul culminant in care avea sa se intample, cu siguranta, cel mai frumos lucru din lume. trecuse termenul inevitabil si nu aveam nici cea mai mica grija legata de trecut. totul parea sa fi decurs perfect si nu ma speriau decat eventualele piedici in calea finalizarii finalului. dar in tot acest timp, o fericire ancestrala imi radea din obraji. iar ei, caci trei au fost, pe rand si la un moment dat toti trei, au fost minunati. ei au dat sens camerei in detrimentul salii si mi-au aratat ca juramantul lui Hipocrat e mult mai mult decat niste randuri sensibile doar la stimuli pecuniari. metodele lor carnale izvorau din chiar salbaticia celor mai dezinteresate sentimente. drept dovada, trupul meu le-a primit cu rezultat. acum erau zambete de ambele parti, erau vorbe calde, cred ca era mai mult decat o nevoie disperata de certitudine a unui ajutor bine acordat si era mai mult decat un profesionalism din pasiune. erau un calm, o siguranta, cateva randuri cat pentru o viata citite intr-o dimineata obosita in metrou, portocala zemoasa cand gatul mi-e arsita, concertul de colinde din ajunul Craciunului, plimbarea nocturna prin cotloanele bucuriei, ale ceea ce avea sa vina si era menirea lui a fi totuna cu faptele celor trei.

si mai era, intr-un alt plan, o alarma care m-a trezit la realitate.

uite o pereche de papuci comozi. o sa ai nevoie dat fiind ca o sa mergi atat de departe ca macar sa poata incolti in tine speranta ca o sa ma poti uita vreodata. drum bun!

ma doare capul rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau de tot. te rog, ia-ti companionul de pe capul meu.

pentru ca orice ai face imi da siguranta celui mai bine lucru facut vreodata; inactiunile nu se pun;

pentru ca as lua cutitul, l-as infige, as rasuci chiar, l-as scoate si as savura gustul minunat al mortii in timp ce ea l-ar gusta pe al meu; daca mi-ai zice;

pentru ca povestile digitale pe scenele toracice mi se par cea mai minunata inventie;

pentru ca de ceva vreme (sa fie ani buni de-atunci), hrana mea e ca lamaia cruda;

pentru ca tot ce avem impreuna e departe de noi doi; accepti si contraargumente?

pentru ca de fiecare data cand sunt intre universitate si unirii, metroul e ca un rollercoaster caruia emotia mea ii cedeaza;

pentru ca merit, dar tu n-ai curajul sa accepti asta;

pentru ca ar fi ultimul lucru pe care l-ai face pentru mine. nu-i asa ca vrei asta? iar eu as trai cu siguranta ca e cel mai bine lucru facut vreodata.

sa nu ma mai intrebi niciodata de ce.

in noaptea asta nu te plac. daca te-as atinge, te-as zgaria si te-as lovi cu pumnii. ti-as oferi un zambet de vipera, cu care sa te joci suav si sa te tinteasca in piloni. si eu sa-mi fac culcus pe strigatele tale disperate de da-mi altadata inapoi. ti-as oferi mana sa o saruti patruns de siguranta, cum iti sta in fire, si din degetele ei ti-as face inchisoare; ti-as oferi piciorul sa-l musti cu pofta ta permanenta si ti-as pune bocancul in fata cand as simti ca ma paraseste limita minima a rezistentei; pentru ca in noaptea asta iti rezist; sa nu indraznesti sa-mi atingi buzele, ti-as sfarma orizontul intr-o fractiune de sarut; in seara asta in care te crezi invincibil iti mai daruiesc o imbratisare totala care sa te faca totuna cu depravatul care zace in tine. acum ca te-am dezbracat de pielea ta cea de duminica incepi sa-mi placi. de fapt, cred ca e doar dimineata.

ce seara...

am plecat de acasa cu ganduri marete pe langa celelalte posibilitati a caror concretizare ma astepta prea timid in umbra ideii incat sa o iau in seama...asa ca m-am urcat in autobuz si am inceput sa gandesc in luminite asa cum se vad ele noaptea pe geamul semiopac de la atatea atingeri slinoase...la destinatie m-au asteptat o rama si un pinguin, fiecare cu cate o grimasa dedublata.

rama avea in mana o floare pe care mi-o daruise cu ani in urma si care dupa alti cativa ani ajunsese iar in mainile ei. acum era din nou pregatita sa o impartim. floarea mustea de viata si noi trei paream o gluma pe langa ea.

desi mi se promisese ca vom petrece rasaritul noptii undeva la un suc, ne-am indreptat teleghidati de fortele directionale spre casa de pierzanie sau dimpotriva, a studentilor, in una dintre camerele caruia doua paturi ne-au fost hotarate. am intrat si un aer de prospetime mi-a invaluit simturile, o senzatie de nou ce statea la panda sa-mi inhate viitorul incepea sa-si savureze victoria. in aer pluteau un entuziasm si o incantare, care, pe cat a caror temeinicie era de neintemeiata, pe atat a caror simtire era de agreata. Iar vocea inelatei intretinea ritmul la un nivel intens cu vibratiile ei care imbracau incaperea intr-un casmir dezarmant.

ne-am decis sa inauguram camera si din roseata ei sa facem o amintire a noastra, de neuitat, care sa ne arda pe retina atunci cand vom fi mari si importanti si toate acestea ni se vor fi parand o copilarie fara sanse de ancorare in radacinile maturitatii. si uite asa umblam bezmetici cu un tel fixat de niste perne, de doua paturi, de cateva carti, de o vaza, de o oglinda smulsa din pamant, de un laptop, de o apa minerala, o sticla de bere si cateva mere. iar noaptea si oglinda se jucau cu noi, oferindu-i abilitatii noastre de a face imaginea plenipotentiara a adevarului ca da, sigur ca se poate.

odata ajunsi pentru a doua oara, dupa putine clipe de zarva ordonatoare, ne-am tolanit in pat pe fundalul unui pian si al unor voci care iti insulfa o pofta de poftit la cele mai curajoase acte dintr-o viata. iar cel mai curajos act din momentul acela era sa te uiti pe geam, ceea ce am si facut, iar imaginea mi-a conceput numaidecat un candidat invincibil in galeria amintirilor frumoase. se vedea de pe geamul acela, pe care cu putin timp in urma il priveam ca pe o anomalie sociala, se vedeau strada, intersectia, zona care mie imi provocau cele mai intense spasme emotionale cand vine vorba de locatii preferate. Se vedea si biserica, chiar daca frunzele copacilor erau inca atat de dese incat umbreau pana si ideea de a te uita pana intr-acolo. se vedeau toti acei colosi ai intersectiei luminati de cel mai viu sentiment de libertate a spiritului, in frunte cu opera, a carei adulmecare te plasa direct in elita simtamintelor inaltatoare.

stateam ghemotoc toti trei, era un pic frig, datorat mai degraba emotiei cu care fiecare particica din noi zambea si tremura in fata zarii si a muzicii.

...seara in care am inceput sa ma bucuresti.

http://www.youtube.com/watch?v=8Rab-nl9cUk&feature=related

mai stii cand m-ai sarutat prima oara si mi-ai spus ca dupa felul cum te-am sarutat poti afirma ca sunt o tipa inteligenta? iar eu ti-am raspuns ca ce-a fost mai inainte nu mi s-a parut a fi fost un sarut? iar tu atunci m-ai luat de gat, destul de tare, si ne-am sarutat? si apoi ai zis ca mi-ai luat pulsul in timp ce ne sarutam si ca era mare? iar eu am tacut?

declaratie

subsemnata, joacainseara, de cetatenie universala, nascuta la data cand ploaia avea cea mai muzicala cadenta, cand ceasul marca inceputul unei dupa-amiezi in care picaturile de ploaie si soarele ofereau cel mai frumos joc de auriu, intr-o “lume care este inchisoare pe viata”, domiciliata intr-un loc care umbla din loc in loc, identificata cu un caleidoscop in buzunarul de la piept, unicat, emis de catre un amalgam de trairi, senzatii, visuri,vise, nesimtiri, deziluzii, cod numeric personal -.-/../-../-../../-.’,

declar prin prezenta ca intrunesc toate conditiile pentru a-ti cere sa nu incerci sa afli ce se ascunde in spatele zambetului meu, fiindca inseamna ca nu vreau sa stii si sa-l iei ca atare, sa nu mai spui ca ne vedem maine cu vesti si sa nu o faci, sa nu-mi promiti surprize si sa nu mi le oferi, sa nu ma intrebi daca mi-a placut pentru ca deja faptul e consumat, sa vrei sa mergem intr-acolo atunci cand toata fiinta mea ti-o cere, sa ma crezi cand iti spun ca nu mi-e bine, sa intelegi ca uneori vreau sa fiu singura si ca da, vorbeam serios cand iti ziceam ca vreau sa plec, sa nu-ti mai vina niciodata sa te certi cand eu vreau sa dorm, sa vii mai des la bucuresti- asta e pentru tine mama, sa nu mai fii atat de grijuliu, sa nu comentezi cand iti vorbesc despre visurile mele indraznete, sa nu mai zici niciodata “termina, laura!”- si asta, sa nu uiti ca n-am uitat de pozele alea si nici de jocul ala, sa-ti misti fundu’ ala mai des decat o faci - imi place leganatul lui, sa-ti dai licenta cu bine, si nu in ultimul rand sa nu mai lasi timpul sa stea intre noi.

prezenta declaratie imi va servi spre a fi inaintata tuturor celor care nu mi-au convenit la un moment dat si unora care inca nu-mi convin.

redactata si semnata acum, intr-o noapte nemultumita.

Te-am vazut cum te uitai cu coada ochiului la atat de multe... majoritatea erau lucruri pe care nu aveai curajul sa le privesti direct in fata, fiindca, iti ziceai tu, te-ai fi izbit de rezultatul al ceea ce tu n-ai fi fost in stare sa produci. Te-am vazut cum te-ai uitat la mine cand radeam in clinchete si tu te consolai punandu-le pe seama unui motiv pe care nu l-ai fi vrut nicicand in preajma ta. Te-am vazut cum te uitai cand, dintr-o energie stagnata de atata speranta, vorbeam vrute si nevrute, tu crezand ca asta e starea mea de normalitate. Te-am vazut cum te uitai la gesturile cautatoare de un punct de sprijin in timp ce tu raspandeai in jur aroma preaplinului tau.

Acum linisteste-te, gresit ti-ai zis. Cum e daca ti-as spune ca, daca ai fi intrat cu ochii in plin in mine in acele momente, totul s-ar fi schimbat, pentru ca din pamantiul lor mi-as fi tras seva care sa-mi inverzeasca spiritul? Vaita-te mai departe.

sunt...

lumina de dimineata care pune viata in miscare,

senzatia inefabila de liniste absoluta si neputinta in fata naturii cand urci la cota 2000,

culoarea rosie a semaforului pe care tu treci cu o grimasa de invingator,

rochia fina din matase pe care n-am avut niciodata curajul s-o imbrac,

sandvisul de dimineata din care infuleci cu atata pofta,

zambetul copilaresc in fata a tot ce e dragalas,

ploaia de vara si plimbarea din parc si curcubeul de dupa,

steaua a’ mai mare de pe cer si luna de langa, ca sa nu mai vorbesc de toata galaxia,

borcanul cu dulceata pus deoparte de bunica special pentru tine si care nu se mai vede de la atatia ani,

labirintul in care ai patruns cu-atata siguranta si pe-ale carui ite le incurci cu succes de multa vreme,

urletul din inima insinguratului,

ba chiar una din minunile lumii daca vrei...

sunt totul in afara de tine.

un el mi-a cumparat un ceas. am intrat intr-un magazin dintr-o zona sfanta, necunoscut pana atunci mie...totul s-a petrecut obsedant de repede. a platit excesiv de mult pentru acel ceas. ca si cum ar fi cumparat un timp pentru noi doi. am iesit repede de acolo, ca si cand totul ar fi fost dintr-o datorie formalista. cand m-a lasat singura, ducandu-se sa-i plateasca tribut timpului celui de pret, m-am uitat la ceas si am incremenit. ceasul meu era un fals. am incremenit ingrijorata de calitatea gustului meu, pentru ca niciodata nu mi-au placut lucrurile ieftine si nu concep vreo ratacire in acest sens. evident ca in acel moment a ales lipsa de gust intru cinstea gustului rafinat de a nu te mai intoarce nicicand in cautarea timpului pierdut. am dat buzna in zona sfanta, lasandu-l pe cel de la magazin fara timp de reactie. mi-am revendicat ceasul, sustinand ca cel original are curea care rezista in timp. magazinul si toata intamplarea n-au fost, in cele din urma, decat un timp mort la comemorarea caruia eu luam parte si care n-avusese timp sa mai imi spuna ca va muri inainte de a deveni o realitate.

concluzie: am uitat garantia intentionat. nu mai e nimic de recuperat, mi-a inhalat fumul de tamaie.

vreau sa ascult melodia pusa de tine. am incredere in gusturile tale, iar in seara asta nu ma simt in stare sa aleg. daca se poate, as vrea sa nu vorbim deloc. as vrea sa stau cu capul pe pieptul tau si sa-mi vorbesti in palpitatii. as vrea ca tu sa nu ai nicio siguranta a gandurilor mele. pentru ca vreau sa le dau drumul din lesa numelui tau. te simt ca esti acolo pentru mine si esti gata in orice moment sa-mi oferi mai mult decat o strangere de san. acum pot sa merg mai departe, ideile mele latente capata forma si personifica. deja imi imaginez cum ti se ineaca privirea in contact cu imaginea a ceea ce acum ma stapaneste. ti-am zis ca nu mi-e mila. hai, saruta-ma, acum ca fac si eu parte din actiunea cosmarului tau. la noi in pat, ceasul bate static. la mine in gand, Big Ben-ul a sunat ora placerii.

fraza cu numarul 4 nu e pentru tine. pentru ca tu ma iubesti.

am descoperit de curand un parfum care ma face sa ma iubesc mai mult decat orice pe lumea asta. ar trebui sa ma dau mai des cu el.

vreau inapoi...o parte din cele ce mi-au fost luate deodata, irevocabil, atunci cand zambetul meu se putea masura in ani lumina, fara ca in mine sa incolteasca macar sentimentul constientizarii pierderii lor pentru totdeauna.

vreau inapoi serile cand veneam acasa, mama imi punea mancare calda, ma asezam pe coltar si incepeam sa rasfoiesc reviste.

vreau sa mai traiesc o data noaptea in care am invatat pentru teza la romana, in bucatarie, cand ascultam europa fm, cand m-am imprietenit cu romeo si julieta, cand ieseam ora de ora pe balcon sa ma uit cum ninge afara mai sublim de o mie de ori ca in povesti, cum toata drama prietenilor mei se oglindea in imaginea vizuala a dansului fulgilor de nea la lumina stalpilor din strada.

vreau inapoi escapadele la derdelus, pe dealurile nicolinei, unde viteza se exprima in sanii putere, unde claxoanele se intreceau in care striga mai tare "pazea!", unde galagia era sincera, vesela si de unde ma intorceam rosie ca un mos-craciun si cu picioarele ca un ice-berg.

vreau inapoi momentele cand eram la tara si ploua razbunator, cand stateam cu radu pe prispa si faceam intrecere care arunca cotoarele de mar mai departe peste poarta, inspre rapa.

vreau inapoi sutele de porumbi pe care mi le-a fiert strabunica intr-un clocot de suflet...as face acum in asa fel incat sa-mi ajunga toata viata.

vreau atat de multe inapoi..dar inapoi se uita la mine nemilos de undeva de foarte departe...oferindu-mi doar consolarea unei memorii care imi pastreaza vrerile neatinse de pecetea implacabila a timpului care mi-a venit de hac.

ca acum sunt singura, imi bucura demonii. s-au asezat pe umeri-mi si imi imprima, cate unul, rand pe rand, pe spate, in ritm de iad, furcile inrosite in pacat. eu, de placere, imi curbez coloana in forma de Scaraotchi. pe unul il cheama Arch, pe celalat Angel.

caut sensul si nu-l gasesc niciunde. l-am cautat prin creme, prin farduri, prin haine, prin culori de par, prin zambete necunoscute, prin cappuccino cu spuma de lapte si scortisoara (la Ruby Tuesday e cel mai bun). ba si in carti, si in melodii, si in bagajele pe care le desfaceam cand ma intorceam din tari straine, in vorbe bune, in strangeri de mana. recent, o data, l-am regasit. din intamplare. am citit in privirea-i ca-i place sa se joace de-a v-ati ascunselea. evident ca dupa cinci minute s-a ascuns. si, oricat de mult m-as apropria, usor, ca un fulg, i-as sopti, l-as ruga, l-as implora, as intra in el ca un tanc, i-as zbiera, i-as suferi, m-as convulsiona sa stea macar un pic cu mine, sa-mi ofere un ceai cald si imbratisarea lui intr-o noapte friguroasa. dar nu. in fata sensului meu sunt fara sens.

tot ce-am vrut sa-ti spun de-o viata se blocheaza, se strange acum in suruburi si se naste intr-un zambet la care tu te uiti ca un strain.

este in univers o esenta de spirit a carei patrundere iti disloca simturile si le reuneste intr-o stare care iti pune lumea la picioare, aduna norii sa-ti cante de noapte buna, cheama furtuna sa-ti mangaie tamplele si oglindeste in tine expresia comprimata a fericirii de-o clipa. si mai exista in univers si reversul acesteia.

un drum fara obstacole nu duce nicaieri...ei bine eu mi-am rezervat deocamdata o poteca neteda si lasa-ma sa-ti spun ca imi place la nebunie sa merg fara sa ma impiedic.

sa te salut si tu sa treci de mine fara sa schitezi vreun gand. sa te chem si tu sa ma privesti distrasa de o idee muta. sa insist si sa te bufneasca rasul. sa incerc sa te inteleg si nu pot.

azi, raducu, e ziua ta.
cum ar veni, azi acum 23 de ani te-ai nascut tu. ai sa zici "asa, si ce-i cu asta?" si eu am sa te aprob.
dar, este, uite, o ocazie buna ca sa-ti scriu. cam atat mi-a mai ramas, acum ca esti cam departe. mi-ar fi placut sa ne luam de cate-o aripa si sa cutreierem impreuna bulevardele prafuite de la mine...sau strazile cochete de la tine...sau colinele boeme de la noi...insa deocamdata ne alergam vocile la telefon...intr-o amestecatura de zgomot, zarva, deadline-uri si nervi de peste zi. si cu toate astea, eu te inteleg, si tu pe mine si cateodata nici nu mai simt apasarea distantei.
sau sa-mi vorbesti despre nu-stiu-ce teorie conspirativa, sa-mi zici cat de fraiera am fost ca am ratat nu-stiu-ce emisiune sau sa-mi insiri o lista de must-seen movies care sa-mi destepte sentimentul vinovatiei.
sau sa mananc eu o prajitura si tu trei, sa intram eu intr-un magazin si sa ies cu trei haine si tu in zece si sa iesi cu una, sa ne enervam, sa tipam si sa ne calmam apoi.
si eu sa rad, si tu sa razi, sa radem impreuna si sa mergem inainte cu zambetul pe buzele crapate.

primeste, te rog, randurile astea care valoreaza cu siguranta mai mult decat cei 7 lei pe care-i am in portofel.

inceput

am inceput...o joaca in joaca, asa cum imi place sa-i spun. mi-e ochiul tremurand, un pic confuz.
dar e vreme pentru asa ceva, afara frig, decor cu balti...nu-mi place, nu imi vine nici sa ies la terasa, nici sa ma plimb in parc si nici de mall n-am dispozitie...asa ca m-am gandit sa ma joc.
e uimitor cateodata cate lucruri bune pot iesi plecand de pe picior gresit. chiar cele mai bune cred. fara programari, fara ganduri structurate, fara idei "preconcepute". este exact ca si atunci cand te intalnesti cu marea iubire, daca vrei. nearanjata, nepieptanata, incercanata. si el te place asa, cu bluza sifonata si cu unghiile nefacute. si tu, aproape ca nu poti sa te bucuri de moment, caci tu te gandesti la cusururile-ti exterioare, te uiti dincolo de el, ganditu-te in acelasi timp cat de mult ti-ai dorit sa-l vezi. cu alte cuvinte, ratezi momentul. si daca poti sa nu faci asta, daca poti macar o data sa-ti iesi din fire, inseamna ca ai reusit.