joacainjoaca

a inceput cu mine aflandu-ma in camera de operatie. o sa vedeti mai incolo ca sala e prea rece spus. ajunsesem deja la momentul culminant in care avea sa se intample, cu siguranta, cel mai frumos lucru din lume. trecuse termenul inevitabil si nu aveam nici cea mai mica grija legata de trecut. totul parea sa fi decurs perfect si nu ma speriau decat eventualele piedici in calea finalizarii finalului. dar in tot acest timp, o fericire ancestrala imi radea din obraji. iar ei, caci trei au fost, pe rand si la un moment dat toti trei, au fost minunati. ei au dat sens camerei in detrimentul salii si mi-au aratat ca juramantul lui Hipocrat e mult mai mult decat niste randuri sensibile doar la stimuli pecuniari. metodele lor carnale izvorau din chiar salbaticia celor mai dezinteresate sentimente. drept dovada, trupul meu le-a primit cu rezultat. acum erau zambete de ambele parti, erau vorbe calde, cred ca era mai mult decat o nevoie disperata de certitudine a unui ajutor bine acordat si era mai mult decat un profesionalism din pasiune. erau un calm, o siguranta, cateva randuri cat pentru o viata citite intr-o dimineata obosita in metrou, portocala zemoasa cand gatul mi-e arsita, concertul de colinde din ajunul Craciunului, plimbarea nocturna prin cotloanele bucuriei, ale ceea ce avea sa vina si era menirea lui a fi totuna cu faptele celor trei.

si mai era, intr-un alt plan, o alarma care m-a trezit la realitate.