...a fost...
a plouat pofticios cu accente mohorate...m-am plimbat pe trunchiuri de copaci...o padure de lemn imi saruta talpile...in plina strada, stii, acolo langa ateneu...iar copacii cei vii dimprejur plangeau peste mine...imi strigau constiinta de frica sa nu mi-o pierd...pe banca alba din marmura mi-ar fi placut sa te indragostesti de mine...acolo ar fi inghetat orgoliile noastre iar zambetele malitioase s-ar fi dus dracului...in centrul centrului, pe-o raza de zeci de metri, eram singura si totul in jurul meu mustea de pofta de viata...lume, de ce te temi de ploaie si de frig? de ce inchizi geamurile si dai muzica tare cand frunzele canta atat de insolit? mi-am luat demonii si am plecat mai departe...dansam cu vantul si in balti imi desluseam zambetul...si m-am rugat de ei sa-si infiga furcile in amintirea ta...si te-am uitat...si cand ne-am despartit, deschizandu-mi poarta spre lumina de neon spre unde ne imping nevoile si mofturile, drept tribut m-au blestemat cu un inger care sa-mi aminteasca cat de mult as vrea sa te uit...
...ieri...
intreaba-ma azi despre tine si o sa-ti raspund ca nu valorezi nici cat o cutie de popcorn...pe care, dupa ce te-as cufunda in miere...as imprastia-o pe tine...si te-as da la porumbei...tu si ei in san marco...iar eu m-as sui in gondola si as pleca la petrecere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu