surpriza mie insemi

este undeva in mine o usa incuiata parca cu zeci de lacate. orice as face, nu reusesc sa pasesc dincolo de ea. am incercat discret, cu ciocanituri moderate in decibeli si am simtit ca cineva de dupa imi rade in nas. am apasat soneria si mi-au rasunat zguduitor note pe care nu mai puteam sa le castig asa usor ca la scoala. am batut disperat si atunci simteam cum ies spini batrani din lemnul usii, infingandu-se in nevoile mele arzande. si cand am tabarat cu toata fiinta pe ea, mi-a oferit caldura unui adapost de-o noapte, pana cand am inteles ca abuzasem de simtul penibilului.

apoi am ocolit usa si am incercat sa stau de vorba cu mine, cea dincolo de usa, care radea de sus mai devreme. ne asezam noptile ca la cafea si dupa ore treze dar in continuare confuze, adormeam cu amarul zatului in gand. orice pornire de a scoate la suprafata acest chip necunoscut se termina precum o cearta dintre doi pseudoindragostiti pentru care cuvintele nu mai sunt decat un automatism perfect incadrat in peisajul rutinar.

m-a durut pentru ca am stiut care e cauza acestui insucces si n-am avut de gand sa fac nimic concret. si acum, dupa un timp, ma doare pentru ca am indraznit sa cred ca stiu care este aceasta cauza, pentru ca mi s-a parut usor si odihnitor sa ma gandesc la un substantiv, sa concentrez in el toate trasaturile acelei fete straine si apoi sa-i dau un sut incat sa-l trimit vinovat intre lacate pana cand voi avea bunavointa sa rezolv si aceasta problema. de fapt, totul este mult mai complicat de atat si sa va cam ia naiba pe toti aia care veniti si cu seninatate in privirea voastra tampa aveti impresia ca unele lucruri se rezolva cat ai da de doua ori cuceritor din gene. valabil in prima faza si pentru mine, bucuroasa ca am reusit s-o depasesc. voi toti astia care credeti ca detineti adevarul absolut si cand colo poate ca bajbaiti prin lada de gunoi a fantasmelor cu iz ieftin de adevar. mirosul vostru de autosuficienta fara continut v-a destabilizat simtul olfactiv, dar sa stiti de la mine ca duhniti pe o raza cat lumea.

am inceput prin a avea ceva cu mine si sfarsesc prin a avea ceva cu voi. totusi, in ideea ca eu sunt mai normala, ca da, o sa am rabdare cu mine si ca o sa incerc sa nu mai vad neaparat ceva negativ in faptul ca nu ma cunosc, va las in hora voastra neincapatoare pentru mine. ma astept la o cafea.

Da-mi un petec de iarba, nu-mi asterne covor rosu. Sa ma asez de-a lungul lui si sa ma misc in adierea vantului. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat libera.

Da-mi doua pietre, nu-mi da diamante. Sa ma asez intre ele si sa invat sa ma umplu de tacere. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat neslefuita.

Da-mi privirea spre cerul instelat, nu-mi arata vitrine dichisite. Sa-mi trimit ochii printre ele si sa incep sa ma uit la mine. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa sclipesc.

Da-mi un leagan, nu-mi da o masina. Sa ma cufund in leganatul lui si sa-mi descopar vitezele. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa ma conduc.

Da-mi un zambet, nu-mi da rasul tau golanesc. Sa ma regasesc in el si sa ma umplu de merite. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat zambind.

Da-mi rasul tau golanesc, nu-mi da tipetele. Sa ma bucur de tine gol si sa nu-mi doresc sa te imbraci. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa te las.

Da-mi tipetele tale, nu-mi da iubirea. Sa ma dezbrac si sa intru in hora lor nebuna. O sa-ti multumesc ca m-ai lasat sa te cunosc.

Nu-mi da iubirea. O sa ma alungi.
Lasa-ma pe mine sa ti-o dau. O sa te rog sa nu pleci.