aici ploua mereu. cateodata ploaia face curat in ganduri, alteori le imbacseste.
acum e perioada murdara. sunt timpuri de "bordel vraiste", aici unde toata lumea se iubeste cu toata lumea, fara consecinte si fara discretie. aici e pe doua strazi, aici are multe camere cu pereti subtiri si aici e acum, un acum izolat de lume care se pare ca nu doare. pe drept se pare, caci cum sa nu doara cand strivesti un mar? tu si ea, cea de acasa, aveati un mar de un rosu aprins, un pic viermanos, ca toate cele bune, si te-ai decis intr-o noapte vanitoasa sa torni zahar ars pe el si sa-l musti cu pofta. ai mai lasat pentru acasa jumatatea fara viata, ce-a capatat arsuri si arome dulci si goale.

acum e cand te seduc si te duc intr-o lume pe care nici eu n-o cunosc, nici eu nu cred ca o vreau. daca e sa divid acumul acesta, rezulta o taraba de fructe. noi ne-am ridicat peste ei, noi nu strivim merele, noi le producem. mere fara viermi. simti ca ceva nu e in regula? in ele nu tremura viermi, sunt false si am descoperit asta in marul de data trecuta, cand ma tineai adanc in brate si mintea mea nu era cu tine.

noi suntem mai putin pacatosi ca ei, dar asta nu inseamna nimic. taraba e subreda, insa cererea e mare. in orele in care avem deschis, pe care incerc sa le raresc si tu nu vrei, simt incurajari de a continua in stropii zgomotosi de ploaie care anihileaza remuscarea.

acumul de dincolo de acum e ceva mai tarziu, e cand vad cele doua strazi din aici pline de mere, ascunse de toamna groasa cazuta pe asfalt si invaluite intr-o ceata arsa. acumul va fi cand o sa ma plimb cu doua cosuri dupa mine, incercand sa adun pacatele lumii, sa mai putem pasi. sa fac o tuica tare, s-o dea pe gat nebunii. sa-mi zica ca e puturoasa si viermanoasa, si eu sa cred ca m-am salvat.

Ma abtin. Ma abtin cu mainile, gandul e liber sa te bantuie. Noapte de noapte se asaza langa trupul tau dormind, se cuibareste in pleoapele care clipesc si in somn de neliniste. De atatea ori ti-am facut baie cu luna, incat ma mir ca mai e lumina printre noi, in noapte. Cel mai mult ma doare ca gandul meu nu e decat un fir de praf care nu-ti trezeste nici macar sentimentul inlaturarii. Da, ma tem ca e de mult si e de prisos. Singurul efect palpabil, si asta in sunete, e un stranut, din cand in cand, in noapte, care muta stelele din loc, in lumea mea, pe cerul meu. Cred ca de asta e cerul atat de mare, ca fiecare sa-si adjudece un petec din el si sa sufere in coltul lui. Stii...cateodata stelele tale se joaca cu ale mele...se prefac in dorinte neimplinite si deodata jumatatea mea de cer e plina de toate stelele intregului. Tu oare n-ai dorinte neimplinite? Sau poate ca singura ta dorinta sta in soare si stelele tale n-o pot imagina?
Poate ca e totala nerozie sa fac din noi doi o chestiune galactica...doar ca in mine nu mai incape si se pare ca abia intregul univers imi poate adaposti chestiunea.
Tu dormi in continuare, pe un pat de planeta, alaturi cu un gand. Iar o sa te intrebi dimineata daca ti-au curs ochii si iar o sa te miri ca cine stie, te-o fi tras curentul interplanetar. Tu n-o sa stii ca gandul s-a prefacut in lacrimi, singura stare de agregare de care il faci capabil...