miercuri, 8 decembrie 2010


ma anunti ca vii si te astept ca pe ceva banal;

intarzii si ma enervez putin, un banal mai colorat, o panza pe care mi-o dai sa astern un pic de vanitate;

vii, si pe masura ce stai, incep sa te simt, sa te doresc, sa te descopar, sa ma satur;

pleci si port mirosul tau pe mine, un somnifer in calea dorului ce va sa vina intr-o saptamana, cam asa;

te-ascunzi si-abia atunci incep sa-mi apara bube de ingrijorare. se vede pe mine ca nu am stare, pe unde pasesc mocheta are goluri de la tocurile nervoase, cana de ceai sufera de muscaturi dintoase si floarea de pe geam ma priveste ofilit;

si nu mai dai semne ca mai vii, iti vezi de viata ta, in acelasi ritm calm, dar ingrijorat ca n-ai apucat s-o faci nici pe aia, nici pe cealalta, si uiti ca intr-o alta casa eu ma apuc de citit carti grele, care-mi intortocheaza viziunea, in speranta ca o sa te pierd incurcat printre alte intrebari;

si uiti de mine, uiti de noi, esti tu cu tine, cu ea, cu ele, cu celelalte. cine stie ,de cate ori, in tot timpul asta, nu ti-ai baut tu ceaiul cu cele mai linistite sorbituri de la camellia sinensis incoace; odata cu inghititurile, ma dadeai si pe mine pe gat, in stomac, la mama naibii; m-am balacit in frunze si albe, si verzi, si negre, si in amestecuri nereusite de fructe. odata eram cu niste vanilie nereusita si imi venea sa ies tipand din tine, dar de unde, caci nu m-ai fi putut auzi in seninatatea aia nerusinata, ce rar isi facea loc pe chipul tau desfigurat de nelinisti.

si razi isteric, gresesti cafeaua si incepi sa subliniezi din carti randurile care conteaza prea putin. si-atunci bagi pixul in canapea, spui stop si pui mana pe telefon. acum e sfarsit de ciclu. bine am revenit in banal.


luni, 30 august 2010

ce mai face strainul din tine? ala care m-a sarutat pe frunte in noaptea in care luna a trimis lupii la culcare. stateam ca doi tuberculosi pe iarba afanata, acolo in grajd, dupa ce am dus-o pe florica, vaca noastra draga, la marea intalnire cu fanel, boul cel drag al vecinului de peste doua gospodarii. ala care mi-a impletit coronita din paiele cele mai alese, prelucrate migalos la flacara lumanarii daruita noua de sarmanul din poarta bisericii. cand mi-a asezat-o pe crestet, am inteles ce este acela haute couture dumnezeiesc. i-am multumit cu un zambet pe care l-a imortalizat cu atingerea aratatorului lipsit de o directie mai presus de carpe diem, pe-a carei intensitate o veneram. setea din mine de el m-a facut sa inteleg si fenomenul gaurilor negre. apoi am ridicat privirea amandoi spre geamul ala pricajit, lampadarul floricai, care ii sustinea lumina de noapte buna, cand serile fara de fanel trimiteau mugete pana atat de departe. atunci i-am zis ca vreau sa cada toate stelele peste noi, sa ne topim dorintele lingouri in aurul astrelor care ingenuncheaza intru pierzanie toti fariseii karatelor. si ceva asa s-o fi intamplat chiar, caci imediat dupa, m-am uitat la el si nu vedeam decat tainele care un pic mai devreme nu se puteau zari de auriul vesmantului ce se prefacuse in scrum. eram si eu arsa de straiele de talcioc ieftin, iar el imi zicea cu ultima raguseala ca ma mai imbraca doar un miros fertil de lapte. eram taina pe taina.

dar cum sa te fac pe tine sa intelegi ce inseamna asta? pentru asta, ar trebui sa-i dai strainului ce-i al strainului. pe tine, ca sa putem, eu si cu el, sa-i dam domnului ce-i apartine.


joi, 24 iunie 2010

Mainile ei miros a cauciuc moale, dat in parg. Astazi miroase toata a cauciuc si nu-si mai poate dezlipi narile de pe ea. Acum ar fi trebuit sa zambeasca al naibii de tare. Toate i-au mers asa cum si-a dorit. Ieri. Fara efort, prin fata ei se repede o scurta fericire. Clipe pline de carne, de sarutari si de gemete. Se succed precum secventele din filmul ala care i-a placut atat de mult, dar din care nu a inteles mare lucru. Trupuri goale si cuvinte care nu vizeaza direct persoana, rar soptite, dar cu greutate. Goliciune si cuvinte fara de oameni. In asta se traduce fericirea ei. Dar nici ca ii trebuie mai mult. Acum nu, si poate ca nicicand. Caci isi zice ‘De ce sa cobor pasarea catre pamant? De ce sa-i pun aripi trupului?’ Oricat ai vrea sa crezi ca se potrivesc, ei bine, nu-i chiar asa. Nu poti sa faci abstractie de o diferenta de un regn. Asa e si cu lucrurile care nu merg. De ce sa te transformi intr-un tiran al potrivirii? De ce sa imbini armonios cu forta? Ii era sila de toata cliseele si de ce ajunsesera oamenii sa isi doreasca. Mult, mai mult, din ce in ce mai mult, fara masura si fara responsabili. Fara proportionalitate cu legea firii. Si isi zicea ca ea n-o sa fie asa niciodata. Ea o sa se multumeasca cu putinul indestulator, n-o sa ia toata mana, ci o sa-si mute toti receptorii pe palme si totul o sa se sfarseasca intr-o plenitudine digitala. Iar tu, care i-ai fost alaturi ieri, copartas la clipele de fericire, tu i-ai spus ca ii vrei inima fara sa fi ascultat cand iti zicea ca ventriculul din stanga a cazut pe frontul din octombrie 2009, cand indiferenta totala i-a blocat circulatia in sensul fatal iubirii de durata. Si uita-te pe tine, cu dorintele tale schioape, gata sa le dai drumul intr-o cursa a mustangilor. Tu n-ai a face, dar vrei, doresti, mustesti de pofta. Doar pentru ca tu esti adeptul scolii imitatoare. Imiti, ca multi altii, o dorinta inerta. De a pune pecetea pe ceva ce nu-ti apartine. Fara sa realizezi ca pecetea ta e atemporala in raport cu forta care i-a dat nastere. De a trage cu dintii pana la moarte de o iubire absolutista. Fara sa realizezi ca ea a murit de mult. Cu tine, a mai plecat unul capul in jos. Ai intrat in jocul reflexelor induse de un comportament isteric intalnit la scara larga. Si molipsitor.

Ea nu e trista. In aroma de cauciuc i se imprima in cenusiul cerebral axioma fericirii: clipe de cea mai diversa natura care misca pe dinauntru, luate fiecare in parte sau insumate. Dupa cum ti-o fi dat.

miercuri, 5 mai 2010

Azi te-am pierdut iar. Ai incercat sa imi sugerezi asta inca de aseara, cand arcusul a molestat vioara si gamele au inceput a cade. E plin de note verticale bezmetic izgonite pe pamant. Imi pare ca pe portativul lumii au inceput a se catara asiduu dintre aceia cu crampoane alunecoase. E plin acolo, gandac langa gandac, atarna greu iar in atmosfera se simte miros apasator de oua fecunde. Maine, pe cele doua pagini ale cotidianului universal, fluturii vor naste gandaci de pe aripile ingreunate. Nu stiu unde s-au refugiat oamenii. M-am trezit singura pe un scaun fara spatar pe care ma descurc sa stau drept. Sunt ca micul print care priveste cu neinteles catre planeta. Imi atrage atentia o aglomerare de negru zgomotos si opac. Sunt toate ciorile aerului acoperind cismigiul, mascandu-i pe pricajitii care, printre flori sfasiate, nutresc speranta salvarii. O aglomerare de resturi de oameni aliati cu ciorile. Imi pare rau, dar azi nu am oameni de calitate. Sunt cativa pe care-i port in gand, insa le-am pierdut urma pe pamant.

Azi am pierdut lumea si am castigat o pozitie strategica cu mari valente de observator impartial. Pentru ca nu poti sa vezi lumea intr-adevar daca te afli intre limitele ei. Am pasit inafara si la vama mi-au dat un rucsac ermetic sa adapostesc durerea ca produs al noii mele pozitii. Nu am voie s-o imprastii, restul galactic e in carantina. Iar eu, o cocosata.

miercuri, 28 aprilie 2010

this is a public place, not exactly where one could set free their desires; so let's make love on a piece of paper; give me your pen and i'll give you my thought; your words come on top; and then let's lay back and give moments to our words; let's look in each other's eyes and see the meaning of it; please, whoever enters the room, do not betray the paper and the feeling surrounding us; let nobody see or feel that we study beyond the letters of the big gray books; show them that steady face while the beating of your desire would tear the world down on its way to me; give them that icy smile and look at me with that lust that keeps me with you beyond the reasonable period my mind could conceive; isn't it nice, how i play the studious child while all my senses are focused on your breath? or how you always put the sheet of paper on top of the latest-greatest articles? i'm expecting that teardrop which falls when you're under the impression that we are not going to last forever;

give me the paper, i want to make a statement: when it comes to us, there is no conclusion.

miercuri, 31 martie 2010

a philosophy of love

this is the bright side of the coin that i crave for

te vreau pe tine, asa foarte imperfect cum esti, pe tine cu demonii tai care nu ne dau pace, care n-o sa poata niciodata sa ma faca fericita pe deplin. e ca si cum as fi o detinuta si cineva, de sus, imi arunca firmituri de paine; le-as culege migalos si le-as pune la dospit la temperatura poftei mele febrile de tine, inchipuindu-mi ca o sa fac din ele turte pline ca pe vremea sobei strabunicii. s-ar putea sa-mi iasa.

pe tine, care nu pozezi in barbatul fara cusur, specialist in ale dragostei, care esti natural si nu faci apologia fidelitatii la modul penibil de absurd, pentru ca imediat dupa sa-ti disloci maxilarele dupa domnisoara care-si plimba tocurile aritmic pe orgoliul tau prostesc de barbat cuceritor; pe tine, care nu vorbesti despre fidelitate, ci lasi faptele sa ma mangaie.

pe tine, care daca ti-a placut cum m-am imbracat, cum m-am aranjat sau cum m-am parfumat, ai apreciat asta; si daca nu, ai tacut, pentru ca e un subiect oricum prea neimportant ca sa-i acorzi clipe de negare; pe tine, care ma saruti in loc sa-mi spui ca ar fi trebuit sa port tocuri si pe tine, care esti suficient de inteligent incat sa-ti dai seama ca as putea sa ma enervez fatal pentru armonia noastra la o faza de genul asta.

pe tine, care iti doresti sa-mi fie bine independent de faptul ca binele care mi se intampla ti se datoreaza sau nu; care imi vrei binele indiferent in ce colt al lumii m-as afla si care stii sa te bucuri de el si pentru ca este rezultatul muncii mele, si nu al puterii tale de influenta; care stii sa te bucuri de mine pentru ceea ce am facut eu din mine, si nu pentru ideea de femeie trofeu care sa incununeze toate investitiile tale in mine; da, mai ales pentru asta te vreau.

pe tine, care stii sa fii atent la ce-mi doresc cu adevarat, pentru ca rareori vreau ceva cu tenta materiala de la tine si exact atunci iti captusesti timpanele; pe tine, care apreciezi ca ce vreau de la tine e un instrument in calea binelui pe care vreau sa mi-l procur si nu binele in sine, realizat de tine pe calea ieftina a doua telefoane ilegale.

pe tine, care nu ma cauti precum un goe bezmetic care si-a pierdut jucaria, ci ma lasi sa-mi vad de treaba mea si de visurile mele si de poftele mele de peste zi si nu ma suni sa ma verifici si sa umpli conversatia cu nimicuri; pe tine, care stii sa te gandesti ca atitudini ca astea sunt pe viata in offside; pe tine, care ma suni si ma cauti rar si atunci imi indeplinesti dorinte, fie ele si o soapta la ureche.

pe tine, care stii sa te joci cu mine, care nu ai uitat ca suntem doi copii stangaci pe un teren alunecos; pe tine, care imi spui verde in fata ca jucaria aia nu e pentru mine si care accepti fara aere de expert intr-ale vietii ca si tu poti sa mai nimeresti cateodata ursuletul gresit.

pe tine, care ar trebui sa mai faci atat de multe ca sa pot sa incep sa ma gandesc ca imi place de tine. de fapt nu trebuie sa faci nimic, pentru ca toate astea e musai sa vina natural, pentru ca tu stii ca mie nu-mi place ideea ca eu as vrea sa schimb pe cineva vreodata.

marți, 16 februarie 2010

taci ca mi-e mai bine. noaptea luna are forme, nu mai e doar un schelet intepator. deunazi cand ma plictiseam la curs m-am gandit la tine si inainte de prezentare nu mi-ai mai stat ca reper. astazi parca mergeai un pic inclinat spre orientul mic si schiopatai a lipsa de veneratie.

se poate sa fie impactul izbavitor al starii de a fi in permanenta ocupata. e treaba de stat pe scaun, dar are acelsi efect ca si cand as face ce mi-as dori cu adevarat. evident ca nu stiu ce-mi doresc cu adevarat, dar parca nici sa stai zi lumina cu fundul tintuit in capitole interminabile nu-i de bun augur. pentru fund si pentru suflet, surate in aceasta potrivire de nafast.

se poate sa fie reactia unei minti in devenire in fata unei situatii in dezagregare. ii zic situatie, pentru ca nu stiu ce a fost - iubire, ambitie, instrument de vindecare a unei boli pe care o doare ca nu ma mai doare. mi-e oarecum teama ca la sfarsitul procesului sa nu ramana praf de nor interminabil, ploios si efervescent in paharul meu de desteptare.

se poate sa fie resemnare in fata esecului. cand toate incercarile de inchipuit strateg de a-ti spune noapte buna in modul in care ti-ar placea sa ti se vorbeasca se pierd in misterul intunericului, mi-e foarte clar, intr-o lume pe care o vad mereu distorsionat de la cel putin -1, ca ma confrunt cu un esec. cat de imaterial a durut el, cu mult dincolo de pericard.

se prea poate sa-mi dai un semn care sa se aseze la fiecare pagina din cele trei de mai sus si sa le azvarle in vant ca pe niste file de poveste ce nu-si au locul in istoria suferintei mele.

sâmbătă, 6 februarie 2010

a philosophy of life

a philosophy of life...from The Picture of Dorian Gray, Oscar Wilde
but remember...it's just one side of the coin, the dark side


'There is no such thing as a good influence, Mr. Gray. All influence is immoral – immoral from the scientific point of view.
Because to influence a person is to give him one’s own soul. He does not think his natural thoughts, or burn with his natural passions. His virtues are not real to him. His sins, if there are such things as sins, are borrowed. He becomes an echo of somebody else’s music, an actor of a part that has not been written for him. The aim of life is self-development. To realize one’s nature perfectly – that is what each of us is here for. People are afraid of themselves, nowadays. They have forgotten the highest of all duties, the duty that one owes to one’s self. Of course they are charitable. They feed the hungry, and clothe the beggar. But their own souls starve, and are naked. Courage has gone out of our race. Perhaps we never really had it. The terror of society, which is the basis of morals, the terror of God, which is the secret of religion – these are the two things that govern us.
And yet I believe that if one man were to live out his life fully and completely, were to give form to every feeling, expression to every thought, reality to every dream – I believe that the world would gain such a fresh impulse of joy that we would forget all the maladies of medievalism, and return to the Hellenic ideal – to something finer, richer, than the Hellenic ideal, it may be. But the bravest man amongst us is afraid of himself. The mutilation of the savage has its tragic survival in the self-denial that mars our lives. We are punished for our refusals. Every impulse that we strive to strangle broods in the mind and poisons us. The body sins once, and has done with its sin, for action is a mode of purification. Nothing remains then but the recollection of a pleasure, or the luxury of a regret. The only way to get rid of a temptation is to yield to it. Resist it, and your soul grows sick with longing for the things it has forbidden to itself, with desire for what its monstrous laws have made monstrous and unlawful. It has been said that the great events of the world take place in the brain. It is in the brain, and the brain only, that the great sins of the world take place also.'

miercuri, 3 februarie 2010

Cu fiecare duminica care trece, pentru ca duminica a ajuns in vremurile astea o zi cu mare greutate in care apuci sa chibzuiesti mai cu ardoare asupra laturii sensibile sau sufletesti sau insetate de cultura si de frumos in oricare din formele lui, sau cu fiecare intamplare cat de cat semeata prin droaia de fapte banale de zi cu zi, capata contur ideea ca noi, fiinte intentionat masinale - oricat de paradoxal suna, care ne reprimam cu succes reflexele originale, ne impartim dupa chef in alb sau in negru, fiecare in tabara lui cu cate o fata a dualitatii in dinti si pornim razboaie care, in contextul de fata, ii dau ambitiei o culoare gretoasa si readuc la suprafata violenta instinctuala.

As putea trece, zambind chiar, peste aceasta lupta a cuvintelor goale de sens dar incarcate de un balast ieftin, corosiv al umanului, daca adversarii ar porni intr-adevar intr-o lupta a argumentelor in spiritul dezbaterii constructive, deschizatoare de perspectiva. Dar nu, dupa noi nu exista gri, noi credem in culoarea argumentului de moment, care este, in functie de circumstante, alb sau negru.

Pacat, pentru ca adversarul nu e decat cealalta fata a monedei cu cantul de un gri incontestabil.

Dupa cum arata si mica piesa in trei mini acte:

I
Cineva te uraste de moarte. Daca te-ar vedea cazut, ar scuipa pe mana ta intinsa. Viziunii tale exprimate public ii ofera o replica virulenta, la persoana, bazata aparent pe contraargumente, doar ca ele sunt fondate pe argumentele tale scoase din context, lipsindu-le astfel de forta necesara de contracarare. Nu-l cunosc, nu stiu ca e plin de fani, la fel ca tine. Inca. Iti arat replica lui, o citesti, lasi impresia ca te afecteaza atat cat o citesti, desi sunt sigura ca-ti fura cel putin doua minute de chibzuinta, apoi iti vezi in continuare de ceaiul care nu lasa nicio urma de teina pe chipul tau. Cum ar veni, tu stii ca esti doar albul din gri si nu-ti mai vinzi spiritul de fronda pe un pret iluzoriu. Dar ceva din ochii tai nu ma convinge inca. Felicitari pentru incercare.

II
Curioasa si iritata de opera-ti denigranta, te cunosc. Esti bland, cu fata de inger. Mangai fara cusur, saruti dumnezeieste, si nu-mi trebuie mai multe sa realizez ca n-ai resurse violente nici sa omori o musca. Si totusi il joci pe Negru.

III
M-am jucat si cu alb si cu negru, le-am servit drept gri si i-am lasat sa-si etaleze pauneste non-culorile. Stiu ca daca i-as aduce pe alb si pe negru in aceeasi camera si i-as lega la ochi si le-as da alta voce, si-ar descoperi mai mult decat o pasiune comuna, aceea de a se aseza pe fetele monedei celei cu cantul gri.DACA.