joacainjoaca

Mainile ei miros a cauciuc moale, dat in parg. Astazi miroase toata a cauciuc si nu-si mai poate dezlipi narile de pe ea. Acum ar fi trebuit sa zambeasca al naibii de tare. Toate i-au mers asa cum si-a dorit. Ieri. Fara efort, prin fata ei se repede o scurta fericire. Clipe pline de carne, de sarutari si de gemete. Se succed precum secventele din filmul ala care i-a placut atat de mult, dar din care nu a inteles mare lucru. Trupuri goale si cuvinte care nu vizeaza direct persoana, rar soptite, dar cu greutate. Goliciune si cuvinte fara de oameni. In asta se traduce fericirea ei. Dar nici ca ii trebuie mai mult. Acum nu, si poate ca nicicand. Caci isi zice ‘De ce sa cobor pasarea catre pamant? De ce sa-i pun aripi trupului?’ Oricat ai vrea sa crezi ca se potrivesc, ei bine, nu-i chiar asa. Nu poti sa faci abstractie de o diferenta de un regn. Asa e si cu lucrurile care nu merg. De ce sa te transformi intr-un tiran al potrivirii? De ce sa imbini armonios cu forta? Ii era sila de toata cliseele si de ce ajunsesera oamenii sa isi doreasca. Mult, mai mult, din ce in ce mai mult, fara masura si fara responsabili. Fara proportionalitate cu legea firii. Si isi zicea ca ea n-o sa fie asa niciodata. Ea o sa se multumeasca cu putinul indestulator, n-o sa ia toata mana, ci o sa-si mute toti receptorii pe palme si totul o sa se sfarseasca intr-o plenitudine digitala. Iar tu, care i-ai fost alaturi ieri, copartas la clipele de fericire, tu i-ai spus ca ii vrei inima fara sa fi ascultat cand iti zicea ca ventriculul din stanga a cazut pe frontul din octombrie 2009, cand indiferenta totala i-a blocat circulatia in sensul fatal iubirii de durata. Si uita-te pe tine, cu dorintele tale schioape, gata sa le dai drumul intr-o cursa a mustangilor. Tu n-ai a face, dar vrei, doresti, mustesti de pofta. Doar pentru ca tu esti adeptul scolii imitatoare. Imiti, ca multi altii, o dorinta inerta. De a pune pecetea pe ceva ce nu-ti apartine. Fara sa realizezi ca pecetea ta e atemporala in raport cu forta care i-a dat nastere. De a trage cu dintii pana la moarte de o iubire absolutista. Fara sa realizezi ca ea a murit de mult. Cu tine, a mai plecat unul capul in jos. Ai intrat in jocul reflexelor induse de un comportament isteric intalnit la scara larga. Si molipsitor.

Ea nu e trista. In aroma de cauciuc i se imprima in cenusiul cerebral axioma fericirii: clipe de cea mai diversa natura care misca pe dinauntru, luate fiecare in parte sau insumate. Dupa cum ti-o fi dat.