Se credea o fire pacatoasa, mai ales in ultima perioada, cand i se parea ca usile bisericii ii tranteau gandurile trimise sa se inchine. "E doar o perioada", isi zicea, depasind cu usurinta aceasta situatie de dizgratie.

Era inca o seara inecata de vara, cand banca din parc i-a pus pornirile pe hold si albastrul pantalonilor a lasat-o sa-si inece in el dezamagirile formale. Si-n seninatatea aceea de faina proaspat cernuta, in acea igiena cognitiva de spital, si-n abandonul trupului printre trilurile desuet de relaxante, si-a primit in sfarsit binecuvantarea. Nu numai ca usile bisericii s-au deschis cat cerul, dar a navalit de dupa ele potop de ingeri purtand pe aripi sarutul aniversar al povestii care a murit din dragoste.

A mers mai intai pe langa ea fara sa-i deranjeze privirile tolanite printre varfuri de copaci. Simtind cum ii da tarcoale picior de prunc, detasata de perocolul vanatului, si-a chemat spre marturie mintea si trupul din dezmatul risipirii terapeutice prin zari de parc. De mana cu tatal si foarte aproape de mama, dependent de tabloul familial, si-a potolit mersul si a inceput sa se invarta ca o ruleta neastamparata in jurul acului patern. Si a ales-o pe ea drept norocoasa, caci s-a oprit din invartit in dreptul ei si, tragandu-si sustinut parintele de mana, se indrepta spre banca unde se minuna ea, castigatoarea acestui joc neintamplator. Desi cu stangacia unui an de viata inconstienta, reusea totusi s-o tachineze, caci privirile lui ferite imediat dupa contactul vizual, insotite de invaluirile studiat de ezitante, faceau sa poata doar sa priveasca fericirea aceea naiva pe care si-ar fi bagat-o in vene inca de pe vremea cand prostii au inventat regretele. ... Pana cand a cedat si a patruns in sfera ei, pe fundalul vocii de parinte care facea prezentarile pe un ton de gratiere. A inteles atunci ca traieste momentul in care chipul face cat o mie de cuvinte si privirea iarta dintr-o clipire o mie de pacate. Iar ei ii trebuia doar unul. Si i-a intins spre neuitare frunza uscata in care pusese cu o privire mai inainte toata toamna din ea.

Frunza e ferecata acum intr-o rama ce atarna suveran de toate prostiile facute odata din dragoste nebuna. Si cand din inertie se mai avanta cu privirea in toamna, tresalta de viata si rade si spune "Negresit, spre neuitare. Multumesc, Albert."

Ce-ai facut, nea Mihai? Ai dat cu mucii-n fasole, nea Mihai. Cum ai venit tu, nea Mihai, aproape de banca mea? Erai cam obraznic in ochi, nea Mihai. Am simtit asta instinctual. Dar imediat dupa m-am aplecat in fata varstei tale moarta erectil. 84 de ani, nea Mihai...cand chiar de poti, nu mai vrei. Si te-am primit pe banca mea, dornica de spectacolul aforistic al unei voci intelepte.

Dar de unde, nea Mihai? Din toate ridurile si zbarciturile pielii tale visai la nurii tineri ai lacramioarelor de primavara. Ai fi smuls neindurator toate lalelele din parc pentru o strangere in brate si ai fi deturnat toate carucioarele pruncilor pentru o sarutare.

Cica tu traiai din amintiri frumoase, nea Mihai. Tu, om batran, sa ma minti in povestire. Rusine, nea Mihai. Frumoase, ziceai tu, clipele in care te uitai cum se tavaleau in joaca printre pernele aceluiasi pat sotia si amanta si te umpleai de bucurie si te simteai barbat ca poti sa le umpli sifonierul amandurora. Frumoase clipele cand mai tarziu, sotia, rastignita-n patul bolii, ti-a luat amanta rastignita de treburile din bucatarie si i-a cumparat haina cocheta de la magazinul acela cu aura clasica de la Gara de Nord.

Daca ma intrebi pe mine, nea Mihai, joaca aceea a lor era un razboi inhibat, caci cu fulgii pernelor nici nu poti ucide, nici nu te poti hrani. Cat despre gestul acela vestimentar, as zice, nea Mihai, daca-mi permiti, ca a fost un gest de resemnare. Dar tu nu-mi permiti. Te-ai lasat in voia surzelii, nea Mihai.

Si nu te-ai oprit aici. Frumoase iti erau si clipele in care erai tanar si lucrai in comertul ceausist deci furai la greu si cica aveai mai multi bani decat consumatorul de placeri mediu si asta te facea iar sa te simti mai barbat. Deci nu te multumeai cu sotia de-acasa, ci iti permiteai sa lipsesti din cand in cand nemotivat de la datoria morala.

Si daca astea-s amintiri frumoase, din alea de te-ai chinuit o viata de om sa le aduni, din alea de iti fac batranetea suportabila, din alea de te-mpiedica sa te sufoci de apasarea goliciunii celeilalte jumatati de pat, de ce, nea Mihai, faci gura aia cu dinti macelariti mare si rostesti propuneri obraznice?

Eu nu te judec, nea Mihai. Te condamn direct.