iti fac cadou, din inima, o caramida pe care am legat-o cu amaraciune; ce usor a fost sa-i leg funda; in caramida de la mine pentru tine gasesti toate ingredientele pentru reteta ta de suflet, pe care am gatit-o intr-un cuptor de sentimente, altfel cum ar fi iesit asa de "tare"? cadoul te va implini, te va indestula; desi nu te-ai declarat pretentios, m-am straduit sa aleg cat mai rafinat; in fiecare colt sta cate o dulce amintire pe care nu m-as fi priceput s-o crucific mai semet in alta parte; si culorile, ah, cat de bine te prind! caramiziul e aidoma obrajilor tai, daca ar fi fost emotionati; iar funda cenusie merge de minune cu zgura ce pompeaza cu incredere undeva sub coastele 5,6 si 7; te si vad plimbandu-te cu ea, ti-ar face mersul mai sigur de-atat si pasii mai apasati, ca doar greutatea ei te intregeste simtitor; si cand obosit te-ai regreta si ai te-ai pune-o deoparte, noi, cu totii, te vom sustine. noi nu tinem ranchiuna si sprijinim dorinta de schimbare substantiala a oamenilor; noi, adica eu si caramizile mele, cum imi place sa le spun, pentru un considerabil plus de greutate; in realitate, sunt fulgii care ma salveaza de oras;

de fapt, tot ce trebuie sa faci este sa cioplesti din ea forma inimii mele si sa crezi ca ei chiar ii pasa;

cu multa si sincera ironie,

a ta niciodata.

Seijo dintr-un unghi timid

Pe tine nu te scriu in lumina de pixeli a monitorului care acum mi-ar obtura emotia. Pe tine te scriu in emotie.

In tine e revolta pacatului tau care, de la inceput, era dragoste. Dar nu o aflasesi pe atunci, cand ai dat nastere unei porunci pentru ea si ai virat atat de brusc si de tare pe scara valorilor, incat ai plonjat in parapetul dintre viata si tine.

Iar ea ti-a jucat atat de maestros porunca, incat ea si porunca ta se simteau bine una cu multi ceilalti in timp ce tu si porunca ta pentru ea ati inceput sa colorati in nuante de fatal cenusiu adevarata relatie stapan-supus. Caci pe cand tu te credeai un rost la balul mascaricilor de fiecare seara, ea ti-a sfarmat numaidecat cu greutatea puritatii rochiei din care se vindea banos pentru tine noapte de noapte, ti-a sfarmat nasul de clovn in bomboane fondante.

Si au inceput sa se adune din acele locuri de pierzanie; si-au inceput sa se adune in tine si sa-ti dea o constiinta din al carei negru s-a stors, in ritmul salvarii rosului rochiei ei, ca apoi sa se mantuiasca in alb. Din neputinta constiintei tale rabufneau alte numeroase ordine care erau anihilate prin insasi executarea lor imediata, de la mic la mare, de la mic la moarte. Moartea ta. Caci ramanand singur intr-o lume pe care in mare parte ai sfidat-o, ai murit cu frica si dorinta de a nu muri in brate.