iti fac cadou, din inima, o caramida pe care am legat-o cu amaraciune; ce usor a fost sa-i leg funda; in caramida de la mine pentru tine gasesti toate ingredientele pentru reteta ta de suflet, pe care am gatit-o intr-un cuptor de sentimente, altfel cum ar fi iesit asa de "tare"? cadoul te va implini, te va indestula; desi nu te-ai declarat pretentios, m-am straduit sa aleg cat mai rafinat; in fiecare colt sta cate o dulce amintire pe care nu m-as fi priceput s-o crucific mai semet in alta parte; si culorile, ah, cat de bine te prind! caramiziul e aidoma obrajilor tai, daca ar fi fost emotionati; iar funda cenusie merge de minune cu zgura ce pompeaza cu incredere undeva sub coastele 5,6 si 7; te si vad plimbandu-te cu ea, ti-ar face mersul mai sigur de-atat si pasii mai apasati, ca doar greutatea ei te intregeste simtitor; si cand obosit te-ai regreta si ai te-ai pune-o deoparte, noi, cu totii, te vom sustine. noi nu tinem ranchiuna si sprijinim dorinta de schimbare substantiala a oamenilor; noi, adica eu si caramizile mele, cum imi place sa le spun, pentru un considerabil plus de greutate; in realitate, sunt fulgii care ma salveaza de oras;
de fapt, tot ce trebuie sa faci este sa cioplesti din ea forma inimii mele si sa crezi ca ei chiar ii pasa;
cu multa si sincera ironie,
a ta niciodata.
de fapt, tot ce trebuie sa faci este sa cioplesti din ea forma inimii mele si sa crezi ca ei chiar ii pasa;
cu multa si sincera ironie,
a ta niciodata.
Un comentariu:
pisi, ca sa nu-ti creez impresii false, data viitoare chiar te las inainte de dezrobirii>:)..with love:))
Trimiteți un comentariu