joacainjoaca

Parca te-ai indepartat. Nu ma intelege gresit, stiu ca nu ai fost nicicand aproape. Fizic adica, in cazul in care primei propozitii o sa-i dai o astfel de conotatie. Si totusi asta ar insemna sa te subestimez. Acum parca gandurile mele se intorc de la tine si se razbuna ca le-am trimis spre un destinatar care nu e de gasit acasa. Si-atunci ma simt dezorientata, caci pe busola de la gatul meu nu erau puncte cardinale, ci adresa ta, care nu cunoaste nici strada, nici numar. Ea se traduce prin aceea ca odata mi-ai spus ca nu vei pleca fara mine. De-atunci am avut siguranta ca vei fi la o aruncatura de bat de poftele mele. Pana adineaori, cand gandurile s-au intors ca un bumerang care nu si-a gasit tinta. E tare ciudat sa nu pot sa te aflu.

Poti sa faci atat dintre atat de multe lucruri in momentul asta, mai putin sa te plictisesti. Tu nu esti din aceia care au o radacina pivot ce-si trage seva dintr-o sursa unica. Nu, tu esti din aceia a caror radacina se ramifica incontinuu, a caror seva e o amestecatura de izvoare. Si mie tot ce imi trebuie e sa ma faci sa simt ca pe undeva prin peisajul asta osmotic sunt si eu.

De la mine din pat vederea peste strada se opreste la o casa parasita. Unul din balcoanele ei se poate usor asocia cu ceea ce simt acum. E derapanat, din loc in loc i-a cazut tencuiala, iar pe sub zapada grea a iernii se simte miros de mucegai. Un vant puternic a spart geamurile si de-atunci in fiecare seara vuieste ratacitor printre cioburile grele. Si cu toate astea, usa balconului e soprana ratacirilor. E deschisa, se deda suieraturii vantului. Nu cunoaste alt mod mai bun de a te chema acasa.