iar m-am asezat pe banca de marmura...e locul acela atat de central, care ma disipa eroic in toate intrebarile fara raspuns. cand m-am intrebat cine esti, a inceput sa ploua. din cer picura durere si picaturile se asezau haotic pe ochelari. eu le priveam la randul meu bezmetic...si cand am indraznit sa ripostez, luna m-a plesnit cu o lumina si mai confuza. nu e semintunericul din noptile de dragoste, e ceva la fel de profund, dar opus ca senzatie. nu rezist aici, vreau sa plec, vreau sa fug, e momentul cand te urasc pentru ce-mi faci, e momentul care o sa ma tina cinci minute, dupa care vei reveni dinaintea mea, acelasi care ma prefigureaza in emotii. daca emotiile mele ar avea culoare, s-ar sparge curcubeul.

am obosit...si m-am gandit sa raman cu tine, sa traiesc momentul

minutul 1, minutul patimas:
tu: as vrea sa-ti rastignesc buzele, in forma de inima, in numele patimii.
eu: as vrea sa pun pe altar toate gandurile tale inafara mea, ofranda cea mai costisitoare. as vrea sa te coste viata spirituala. ar mai ramane doar piele slefuita.

minutul 2, minutul dual:
tu: intelegi, deci, ca tu nu existi in mine.
eu: si-atunci cum se poate ca tu sa existi numai in mine?
tu: si mai intelegi ca eu exist numai in tine acolo, in lumea ta, iar eu in lumea mea sunt fara tine?
eu: si cum ramane cu celelalte lumi?

minutul 3, minutul visator:
tu: in lumea visului zici?
eu: aia si in toate celelalte, multe si nestiute.
tu: acolo te iubesc.

minutul 4, minutul fara nume:
eu: da-mi-ma inapoi
tu: eu sa te dau pe tine inapoi tie...ia-ti-te...
eu si tu: vino lume, si numeste-ne din nou, schimba-ne, fa-ne mai buni, da-ne sens, dar lasa-ne oameni...

minutul 5, minutul adevarului, minutul cand ruga a fost ascultata:
eu sunt tu si tu esti eu


mi s-au terminat minutele, iata-ma ca am pornit la plimbare, curcubeu spart in noapte, cioburi zambete, ca dupa ploaia cu luna...

m-am colorat...

simt cum pe umerii mei apasa
cu greutatea unui fulg care de-atata iarna
nu mai gaseste caldura unui punct de sprijin,
apasa cele pe care le pierd
in timp ce castig altele
si cand ma gandesc sa le recuperez
imi apare dinainte cercul nefast
care imi zambeste cu tot diametrul
de colos al nefericilor.

ma uit pe geam
si vad niste ani,
putini ce-i drept,
si totusi plini...

sunt ani de lacrimi,
de visuri si de zambete,
de unele nopti castigate,
si de unele zile pierdute.

sunt anii care
mi-au luat inima
si-n locul ei
au lasat o forma de cofetarie
in care venele aduc
tot zaharul din organe
care se preface in pelin
in contact cu lumea de-afara.

sunt anii care te-au adus la mine
sa-ti pun piatra din urma pe sceptru
pentru ca tu sa ma lovesti apoi
cu pumnii tai de orgoliu domnesc;

sunt anii care m-au dus la tine
sa-mi pui tiara de crini albi
pentru ca eu sa o cufund apoi
in abisul fatal din mine.

sunt anii care nu ma lasa sa inaintez
fara sa treaca o zi
si sa nu ma gandesc
ca imbatranesc
si tu apari mereu altul
niciodata mie pe plac.