in noaptea asta s-a umplut paharul. s-au amestecat in el prea multe licori puturoase si da pe-afara.
de fapt sunt doar trei licori.

du-te naibii, tu, bucurie, care ai venit pe nepoftita masa, care m-ai facut sa ma gudur cu talpile despuiate prin iarba de dimineata a verii, ca sa-mi servesti pe urma o poteca plina de scaieti. uite-ma acum contorsionata de durere, blestemandu-mi mersul cu fiecare pas pe care-l fac si nu uita sa te duci naibii.

du-te naibii si tu, emotie care ma tii in suspans pret de cateva zeci de minute o data la nici eu nu mai stiu cate zile. da, ok, ai reusit sa ma emotionezi, ma faci sa tremur si sa rosesc intens, ma faci sa ma culc noaptea si sa nu mai am nevoie de vise pentru ca dupa ce te traiesc pe tine pot sa o fac si cu ochii deschisi, da' asta nu-ti mai da dreptul sa apari asa cand vrei tu, sa-ti faci hataru' si sa te duci inapoi in neantul din care nu ai vrea niciodata sa iesi pentru a-mi provoca si altceva decat emotie, tremur si roseala in singurul mod in care o faci. sunt aproape sigura ca vreau sa te duci naibii de tot si sa te feresti de momentul cand o sa o zic. simt ca se va rupe definitiv ceva si din tine.

si mai du-te naibii si tu, ras si emotie laolalta, frumos traite si simtite, dar nu atat de intens pe cat mi-as fi dorit, desigur din cauza ta, care te arati in fata mea si in mine numai in parte, din ce motive nu stiu. ca ti-e frica, ca ti-e lene, ca ti-e obisnuinta, nici ca ma mai intereseaza. asa inhibi in mine dorinta de a trai frumos in stilul meu, asa cu motivele tale necunoscute mie. ma pregatesc sa strig din toti plamanii du-te naibii si sa nu ne mai gasim niciodata.

va iau pe voi trei, surate ale starii mele de bine care m-ati dezamagit, va imbrac intr-un cocktail cochet si va fac surate si in moarte. sa dati pe-afara la propria inmormantare.

amin sta inca in balanta si eu sunt o proasta.

m-am suit in trenul cancerului. imi vine sa mananc scaunul de sub mine, ca sa nu mai stau pe moarte. luminile imi iriga retina in valuri de pesticid. pe geamuri se vad pacle de microbi, care pare ca zambesc vindicativ spre mine.
stau langa niste oameni care vorbesc in ciuda mea. improasca boala cu o mare pofta. li se bulbuca gura in ritmul flecarelii bolnavicioase. urechile mele propaga sporovaiala lor in batai de ciocan incins pe nicovala rabdarii si le urca melodia de groaza pana sus, unde nervii mei cedeaza. acum sunt toata dorinta de riposta. dar ma uit in continuare in revista si ma gandesc la cat de mult mi-as dori sa fiu acolo sus, in munti, la izbucul Izbandis. dar nici cea mai fina urma de asa ceva...
e boala, e malign, e lipsa de vointa de o parte, de bunavointa de cealalta.
lumea e o ţaţă cu cancer.

imbolnavire

iar m-am zgariat. nu stiu cum reusesc, dar in fiecare zi mai adaug cate o zgarietura. e ca o zestre trudita, a carei valoare se cantareste in timp. zgarieturile nu se vindeca, ba dimpotriva, se prefac in rani. bine, nu la suprafata. sunt piele de inceput de viata de care atarna, pe interior, rani ascutite. ma dor in inima. ma dor si in minte. mai mult separat. aceste doua parti ale mele nu conlucreaza. isi cedeaza armele una alteia, iar eu doar sunt, cand inima, cand minte. oricand durere. se intampla uneori ca produsul lor sa coincida. ca acum, cand am sentimentul si senzatia ca eu niciodata n-o sa ma leg omogen. ma doare de doua ori in acelasi timp, diferit dar la fel de intens. cumplit. biciul si-a adjudecat sentimentul, briciul senzatia. patru dusmani si doua organe care le monteaza jocurile si ma invita la spectacol. in mine se joaca maret la teatru mic si la teatrul foarte mic. in seara asta sunt spectator la dublu, desi platesc un singur pret. cica o mare durere e suficienta. reducere pentru studenti.