au fost odata doi copii in suflet care se jucau impreunat; joaca lor era fara de constiinta, fara intrebari cicalitoare, fara ore, fara nazuri, fara griji. joaca lor era bazata mai mult pe un ludism sexual; pornirile lor erotice, materializate deseori in forme obraznice, erau dintre cele mai pure pentru ca isi trageau seva din dorinta, din porniri carnale, lasandu-le pamantul insetat, pe cand continente de orgoliu, de ambitie, de vointa de a demonstra ceva ramaneau inecate in furtuna de sens dat de multi alti semeni ai celor doi.
uneori se desfatau si de cum ploaia le aluneca pe trupuri in clipe de varatica impreunare, alteori isi faceau ascunzis in gura padurii spre a se lasa purtati de limba-i proaspata al carei fosnet verde le urca emotiile spiroidale spre nadirul intelesurilor trupesti.
alteori plecau fara sa-si ia la revedere, simtind cum inimile lor au obosit una de bataia celeilalte. si se reintalneau apoi, continuand jocul de unde ii statuse ceasul, ca si cum el detinea acele temporale ale realitatii; cei doi aveau o abilitate innascuta de a nu aduce la intalnire altceva decat pe ei insisi cu dorintele fiecaruia in legatura cu celalalt; in cosuletul picnicului lor se mai aflau idei, principii, poezii si alte randuri cu care garniseau felul principal - joaca in doi; la un moment dat au devenit atat de dezinhibati unul in fata celuilalt, incat cladeau utopii ce durau pana cand fulgii de zapada din cer se izbeau de primirea implacabila a pamantului sau compuneau versuri plecand de la cuvinte banale.
cateodata se plimbau cu motocicleta, opreau la capat de drum nestiut si, iubindu-se printre visuri citadine, au capatat turturi cenusii si au jurat ca vor incerca sa salveze orasul de asemenea idealuri.
incet incet, inconstienta lor dezinteresata capatase forma unui clopot mut, invizibil, strain de limba edulcorarilor perfide in esenta si de imaginea violenta a sablonului calitativ.
clopotul ii acoperea de oras, gata in orice moment sa tina piept asocierii de bezmetici ce reuseau pe zi ce trece sa depaveze drumurile odata cladite de o vointa comuna.
cei doi nu erau straini de situatia cu care s-a blestemat lumea; dimpotriva, cand plecau unul de la celalalt, preocuparea lor era sa se asigure ca nu au jurat stramb; leacul lor, acea abilitate care le-a cautat sufletele a gasit, la fiecare in parte, setea de joaca; cei doi au inteles ca nu ii mai poate salva decat joaca si, increzatori in acest raspuns si-au ferecat simtul ratiunii, patrunzand astfel aintr-o lume primordiala a jocului.
intre joaca murdara de zi cu zi in oras si jocul pur al celor doi se afla clopotul mut si invizibil.
la slujba din duminica cea mare, clopotnita bisericii centrale a fost gasita pustiita. dumnezeu ne mai da o sansa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu