joacainjoaca

picaturile de ploaie nu se mai contopesc in caderea lor cu pamantul, nu mai renasc in namol. picaturile se izbesc acum de parbrizul masinii dincolo de care se itesc fete de oameni.

ploua foarte violent, iar ei nu se gandesc decat la cum ploaia le da peste cap planurile fudule de week-end prelungit. un fel de angoasa le acapareaza simturile si toti iau pozitia oficiala a necesitatii imediate de a lua hotarari, de a decide spre binele intregului grup, de a propune solutii spre a-si salva spiritul ludic din calea acestui blestem al vremii coborat tocmai in zi de sarbatoare. acum am aflat unde statea concentrata vointa lumii de a se salva, de a lupta impotriva nenorocirilor. mai ales ca aceste porniri erau mobilizate de o pasiune incontestabila ce se ragasea fizic pe chipul ce abia reusea sa acopere venele tremurande.

dorinta aceasta mareata putea fi mirosita in plin la teava de esapament a fiecarei masini care se ducea fie la mare, fie la munte, fie oriunde spre o destinatie stabilita in prealabil. dorinta aceasta se raspandea in atmosfera si acoperea toate formele de relief asemenea unui voal incatusand frumuseti arzande de femeie pofticioasa. brazii vuiau din coroane si durerea lor sageta ace verzi in cer; nisipul se amesteca cu marea si pasta lor innamolea nadirul. lumea era un tablou bolnav avand in centru solduri frematande de neimplnire.

pensula bolii nu s-a atins de coltul din dreapta, jos. acolo, intr-un plan micrometric, pe spatiul a doua initiale, un baiat trist sta in Vointa si cauta soldurile in Pasiune; si cand realizeaza ca ele nu sunt decat in lumea bolnava de giganti...

...putem sa-l numim baiatul care a schimbat tabloul.

in galeria de arta universala se petrece ceva tare ciudat...coltul din dreapta jos e destinatie favorita...acolo cand ploua, nici urma de caroserie. Ploua pamantul.