ma doare capul rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau, rau de tot. te rog, ia-ti companionul de pe capul meu.

pentru ca orice ai face imi da siguranta celui mai bine lucru facut vreodata; inactiunile nu se pun;

pentru ca as lua cutitul, l-as infige, as rasuci chiar, l-as scoate si as savura gustul minunat al mortii in timp ce ea l-ar gusta pe al meu; daca mi-ai zice;

pentru ca povestile digitale pe scenele toracice mi se par cea mai minunata inventie;

pentru ca de ceva vreme (sa fie ani buni de-atunci), hrana mea e ca lamaia cruda;

pentru ca tot ce avem impreuna e departe de noi doi; accepti si contraargumente?

pentru ca de fiecare data cand sunt intre universitate si unirii, metroul e ca un rollercoaster caruia emotia mea ii cedeaza;

pentru ca merit, dar tu n-ai curajul sa accepti asta;

pentru ca ar fi ultimul lucru pe care l-ai face pentru mine. nu-i asa ca vrei asta? iar eu as trai cu siguranta ca e cel mai bine lucru facut vreodata.

sa nu ma mai intrebi niciodata de ce.

in noaptea asta nu te plac. daca te-as atinge, te-as zgaria si te-as lovi cu pumnii. ti-as oferi un zambet de vipera, cu care sa te joci suav si sa te tinteasca in piloni. si eu sa-mi fac culcus pe strigatele tale disperate de da-mi altadata inapoi. ti-as oferi mana sa o saruti patruns de siguranta, cum iti sta in fire, si din degetele ei ti-as face inchisoare; ti-as oferi piciorul sa-l musti cu pofta ta permanenta si ti-as pune bocancul in fata cand as simti ca ma paraseste limita minima a rezistentei; pentru ca in noaptea asta iti rezist; sa nu indraznesti sa-mi atingi buzele, ti-as sfarma orizontul intr-o fractiune de sarut; in seara asta in care te crezi invincibil iti mai daruiesc o imbratisare totala care sa te faca totuna cu depravatul care zace in tine. acum ca te-am dezbracat de pielea ta cea de duminica incepi sa-mi placi. de fapt, cred ca e doar dimineata.

ce seara...

am plecat de acasa cu ganduri marete pe langa celelalte posibilitati a caror concretizare ma astepta prea timid in umbra ideii incat sa o iau in seama...asa ca m-am urcat in autobuz si am inceput sa gandesc in luminite asa cum se vad ele noaptea pe geamul semiopac de la atatea atingeri slinoase...la destinatie m-au asteptat o rama si un pinguin, fiecare cu cate o grimasa dedublata.

rama avea in mana o floare pe care mi-o daruise cu ani in urma si care dupa alti cativa ani ajunsese iar in mainile ei. acum era din nou pregatita sa o impartim. floarea mustea de viata si noi trei paream o gluma pe langa ea.

desi mi se promisese ca vom petrece rasaritul noptii undeva la un suc, ne-am indreptat teleghidati de fortele directionale spre casa de pierzanie sau dimpotriva, a studentilor, in una dintre camerele caruia doua paturi ne-au fost hotarate. am intrat si un aer de prospetime mi-a invaluit simturile, o senzatie de nou ce statea la panda sa-mi inhate viitorul incepea sa-si savureze victoria. in aer pluteau un entuziasm si o incantare, care, pe cat a caror temeinicie era de neintemeiata, pe atat a caror simtire era de agreata. Iar vocea inelatei intretinea ritmul la un nivel intens cu vibratiile ei care imbracau incaperea intr-un casmir dezarmant.

ne-am decis sa inauguram camera si din roseata ei sa facem o amintire a noastra, de neuitat, care sa ne arda pe retina atunci cand vom fi mari si importanti si toate acestea ni se vor fi parand o copilarie fara sanse de ancorare in radacinile maturitatii. si uite asa umblam bezmetici cu un tel fixat de niste perne, de doua paturi, de cateva carti, de o vaza, de o oglinda smulsa din pamant, de un laptop, de o apa minerala, o sticla de bere si cateva mere. iar noaptea si oglinda se jucau cu noi, oferindu-i abilitatii noastre de a face imaginea plenipotentiara a adevarului ca da, sigur ca se poate.

odata ajunsi pentru a doua oara, dupa putine clipe de zarva ordonatoare, ne-am tolanit in pat pe fundalul unui pian si al unor voci care iti insulfa o pofta de poftit la cele mai curajoase acte dintr-o viata. iar cel mai curajos act din momentul acela era sa te uiti pe geam, ceea ce am si facut, iar imaginea mi-a conceput numaidecat un candidat invincibil in galeria amintirilor frumoase. se vedea de pe geamul acela, pe care cu putin timp in urma il priveam ca pe o anomalie sociala, se vedeau strada, intersectia, zona care mie imi provocau cele mai intense spasme emotionale cand vine vorba de locatii preferate. Se vedea si biserica, chiar daca frunzele copacilor erau inca atat de dese incat umbreau pana si ideea de a te uita pana intr-acolo. se vedeau toti acei colosi ai intersectiei luminati de cel mai viu sentiment de libertate a spiritului, in frunte cu opera, a carei adulmecare te plasa direct in elita simtamintelor inaltatoare.

stateam ghemotoc toti trei, era un pic frig, datorat mai degraba emotiei cu care fiecare particica din noi zambea si tremura in fata zarii si a muzicii.

...seara in care am inceput sa ma bucuresti.

http://www.youtube.com/watch?v=8Rab-nl9cUk&feature=related

mai stii cand m-ai sarutat prima oara si mi-ai spus ca dupa felul cum te-am sarutat poti afirma ca sunt o tipa inteligenta? iar eu ti-am raspuns ca ce-a fost mai inainte nu mi s-a parut a fi fost un sarut? iar tu atunci m-ai luat de gat, destul de tare, si ne-am sarutat? si apoi ai zis ca mi-ai luat pulsul in timp ce ne sarutam si ca era mare? iar eu am tacut?

declaratie

subsemnata, joacainseara, de cetatenie universala, nascuta la data cand ploaia avea cea mai muzicala cadenta, cand ceasul marca inceputul unei dupa-amiezi in care picaturile de ploaie si soarele ofereau cel mai frumos joc de auriu, intr-o “lume care este inchisoare pe viata”, domiciliata intr-un loc care umbla din loc in loc, identificata cu un caleidoscop in buzunarul de la piept, unicat, emis de catre un amalgam de trairi, senzatii, visuri,vise, nesimtiri, deziluzii, cod numeric personal -.-/../-../-../../-.’,

declar prin prezenta ca intrunesc toate conditiile pentru a-ti cere sa nu incerci sa afli ce se ascunde in spatele zambetului meu, fiindca inseamna ca nu vreau sa stii si sa-l iei ca atare, sa nu mai spui ca ne vedem maine cu vesti si sa nu o faci, sa nu-mi promiti surprize si sa nu mi le oferi, sa nu ma intrebi daca mi-a placut pentru ca deja faptul e consumat, sa vrei sa mergem intr-acolo atunci cand toata fiinta mea ti-o cere, sa ma crezi cand iti spun ca nu mi-e bine, sa intelegi ca uneori vreau sa fiu singura si ca da, vorbeam serios cand iti ziceam ca vreau sa plec, sa nu-ti mai vina niciodata sa te certi cand eu vreau sa dorm, sa vii mai des la bucuresti- asta e pentru tine mama, sa nu mai fii atat de grijuliu, sa nu comentezi cand iti vorbesc despre visurile mele indraznete, sa nu mai zici niciodata “termina, laura!”- si asta, sa nu uiti ca n-am uitat de pozele alea si nici de jocul ala, sa-ti misti fundu’ ala mai des decat o faci - imi place leganatul lui, sa-ti dai licenta cu bine, si nu in ultimul rand sa nu mai lasi timpul sa stea intre noi.

prezenta declaratie imi va servi spre a fi inaintata tuturor celor care nu mi-au convenit la un moment dat si unora care inca nu-mi convin.

redactata si semnata acum, intr-o noapte nemultumita.

Te-am vazut cum te uitai cu coada ochiului la atat de multe... majoritatea erau lucruri pe care nu aveai curajul sa le privesti direct in fata, fiindca, iti ziceai tu, te-ai fi izbit de rezultatul al ceea ce tu n-ai fi fost in stare sa produci. Te-am vazut cum te-ai uitat la mine cand radeam in clinchete si tu te consolai punandu-le pe seama unui motiv pe care nu l-ai fi vrut nicicand in preajma ta. Te-am vazut cum te uitai cand, dintr-o energie stagnata de atata speranta, vorbeam vrute si nevrute, tu crezand ca asta e starea mea de normalitate. Te-am vazut cum te uitai la gesturile cautatoare de un punct de sprijin in timp ce tu raspandeai in jur aroma preaplinului tau.

Acum linisteste-te, gresit ti-ai zis. Cum e daca ti-as spune ca, daca ai fi intrat cu ochii in plin in mine in acele momente, totul s-ar fi schimbat, pentru ca din pamantiul lor mi-as fi tras seva care sa-mi inverzeasca spiritul? Vaita-te mai departe.

sunt...

lumina de dimineata care pune viata in miscare,

senzatia inefabila de liniste absoluta si neputinta in fata naturii cand urci la cota 2000,

culoarea rosie a semaforului pe care tu treci cu o grimasa de invingator,

rochia fina din matase pe care n-am avut niciodata curajul s-o imbrac,

sandvisul de dimineata din care infuleci cu atata pofta,

zambetul copilaresc in fata a tot ce e dragalas,

ploaia de vara si plimbarea din parc si curcubeul de dupa,

steaua a’ mai mare de pe cer si luna de langa, ca sa nu mai vorbesc de toata galaxia,

borcanul cu dulceata pus deoparte de bunica special pentru tine si care nu se mai vede de la atatia ani,

labirintul in care ai patruns cu-atata siguranta si pe-ale carui ite le incurci cu succes de multa vreme,

urletul din inima insinguratului,

ba chiar una din minunile lumii daca vrei...

sunt totul in afara de tine.

un el mi-a cumparat un ceas. am intrat intr-un magazin dintr-o zona sfanta, necunoscut pana atunci mie...totul s-a petrecut obsedant de repede. a platit excesiv de mult pentru acel ceas. ca si cum ar fi cumparat un timp pentru noi doi. am iesit repede de acolo, ca si cand totul ar fi fost dintr-o datorie formalista. cand m-a lasat singura, ducandu-se sa-i plateasca tribut timpului celui de pret, m-am uitat la ceas si am incremenit. ceasul meu era un fals. am incremenit ingrijorata de calitatea gustului meu, pentru ca niciodata nu mi-au placut lucrurile ieftine si nu concep vreo ratacire in acest sens. evident ca in acel moment a ales lipsa de gust intru cinstea gustului rafinat de a nu te mai intoarce nicicand in cautarea timpului pierdut. am dat buzna in zona sfanta, lasandu-l pe cel de la magazin fara timp de reactie. mi-am revendicat ceasul, sustinand ca cel original are curea care rezista in timp. magazinul si toata intamplarea n-au fost, in cele din urma, decat un timp mort la comemorarea caruia eu luam parte si care n-avusese timp sa mai imi spuna ca va muri inainte de a deveni o realitate.

concluzie: am uitat garantia intentionat. nu mai e nimic de recuperat, mi-a inhalat fumul de tamaie.

vreau sa ascult melodia pusa de tine. am incredere in gusturile tale, iar in seara asta nu ma simt in stare sa aleg. daca se poate, as vrea sa nu vorbim deloc. as vrea sa stau cu capul pe pieptul tau si sa-mi vorbesti in palpitatii. as vrea ca tu sa nu ai nicio siguranta a gandurilor mele. pentru ca vreau sa le dau drumul din lesa numelui tau. te simt ca esti acolo pentru mine si esti gata in orice moment sa-mi oferi mai mult decat o strangere de san. acum pot sa merg mai departe, ideile mele latente capata forma si personifica. deja imi imaginez cum ti se ineaca privirea in contact cu imaginea a ceea ce acum ma stapaneste. ti-am zis ca nu mi-e mila. hai, saruta-ma, acum ca fac si eu parte din actiunea cosmarului tau. la noi in pat, ceasul bate static. la mine in gand, Big Ben-ul a sunat ora placerii.

fraza cu numarul 4 nu e pentru tine. pentru ca tu ma iubesti.

am descoperit de curand un parfum care ma face sa ma iubesc mai mult decat orice pe lumea asta. ar trebui sa ma dau mai des cu el.

vreau inapoi...o parte din cele ce mi-au fost luate deodata, irevocabil, atunci cand zambetul meu se putea masura in ani lumina, fara ca in mine sa incolteasca macar sentimentul constientizarii pierderii lor pentru totdeauna.

vreau inapoi serile cand veneam acasa, mama imi punea mancare calda, ma asezam pe coltar si incepeam sa rasfoiesc reviste.

vreau sa mai traiesc o data noaptea in care am invatat pentru teza la romana, in bucatarie, cand ascultam europa fm, cand m-am imprietenit cu romeo si julieta, cand ieseam ora de ora pe balcon sa ma uit cum ninge afara mai sublim de o mie de ori ca in povesti, cum toata drama prietenilor mei se oglindea in imaginea vizuala a dansului fulgilor de nea la lumina stalpilor din strada.

vreau inapoi escapadele la derdelus, pe dealurile nicolinei, unde viteza se exprima in sanii putere, unde claxoanele se intreceau in care striga mai tare "pazea!", unde galagia era sincera, vesela si de unde ma intorceam rosie ca un mos-craciun si cu picioarele ca un ice-berg.

vreau inapoi momentele cand eram la tara si ploua razbunator, cand stateam cu radu pe prispa si faceam intrecere care arunca cotoarele de mar mai departe peste poarta, inspre rapa.

vreau inapoi sutele de porumbi pe care mi le-a fiert strabunica intr-un clocot de suflet...as face acum in asa fel incat sa-mi ajunga toata viata.

vreau atat de multe inapoi..dar inapoi se uita la mine nemilos de undeva de foarte departe...oferindu-mi doar consolarea unei memorii care imi pastreaza vrerile neatinse de pecetea implacabila a timpului care mi-a venit de hac.

ca acum sunt singura, imi bucura demonii. s-au asezat pe umeri-mi si imi imprima, cate unul, rand pe rand, pe spate, in ritm de iad, furcile inrosite in pacat. eu, de placere, imi curbez coloana in forma de Scaraotchi. pe unul il cheama Arch, pe celalat Angel.

caut sensul si nu-l gasesc niciunde. l-am cautat prin creme, prin farduri, prin haine, prin culori de par, prin zambete necunoscute, prin cappuccino cu spuma de lapte si scortisoara (la Ruby Tuesday e cel mai bun). ba si in carti, si in melodii, si in bagajele pe care le desfaceam cand ma intorceam din tari straine, in vorbe bune, in strangeri de mana. recent, o data, l-am regasit. din intamplare. am citit in privirea-i ca-i place sa se joace de-a v-ati ascunselea. evident ca dupa cinci minute s-a ascuns. si, oricat de mult m-as apropria, usor, ca un fulg, i-as sopti, l-as ruga, l-as implora, as intra in el ca un tanc, i-as zbiera, i-as suferi, m-as convulsiona sa stea macar un pic cu mine, sa-mi ofere un ceai cald si imbratisarea lui intr-o noapte friguroasa. dar nu. in fata sensului meu sunt fara sens.

tot ce-am vrut sa-ti spun de-o viata se blocheaza, se strange acum in suruburi si se naste intr-un zambet la care tu te uiti ca un strain.

este in univers o esenta de spirit a carei patrundere iti disloca simturile si le reuneste intr-o stare care iti pune lumea la picioare, aduna norii sa-ti cante de noapte buna, cheama furtuna sa-ti mangaie tamplele si oglindeste in tine expresia comprimata a fericirii de-o clipa. si mai exista in univers si reversul acesteia.

un drum fara obstacole nu duce nicaieri...ei bine eu mi-am rezervat deocamdata o poteca neteda si lasa-ma sa-ti spun ca imi place la nebunie sa merg fara sa ma impiedic.

sa te salut si tu sa treci de mine fara sa schitezi vreun gand. sa te chem si tu sa ma privesti distrasa de o idee muta. sa insist si sa te bufneasca rasul. sa incerc sa te inteleg si nu pot.

azi, raducu, e ziua ta.
cum ar veni, azi acum 23 de ani te-ai nascut tu. ai sa zici "asa, si ce-i cu asta?" si eu am sa te aprob.
dar, este, uite, o ocazie buna ca sa-ti scriu. cam atat mi-a mai ramas, acum ca esti cam departe. mi-ar fi placut sa ne luam de cate-o aripa si sa cutreierem impreuna bulevardele prafuite de la mine...sau strazile cochete de la tine...sau colinele boeme de la noi...insa deocamdata ne alergam vocile la telefon...intr-o amestecatura de zgomot, zarva, deadline-uri si nervi de peste zi. si cu toate astea, eu te inteleg, si tu pe mine si cateodata nici nu mai simt apasarea distantei.
sau sa-mi vorbesti despre nu-stiu-ce teorie conspirativa, sa-mi zici cat de fraiera am fost ca am ratat nu-stiu-ce emisiune sau sa-mi insiri o lista de must-seen movies care sa-mi destepte sentimentul vinovatiei.
sau sa mananc eu o prajitura si tu trei, sa intram eu intr-un magazin si sa ies cu trei haine si tu in zece si sa iesi cu una, sa ne enervam, sa tipam si sa ne calmam apoi.
si eu sa rad, si tu sa razi, sa radem impreuna si sa mergem inainte cu zambetul pe buzele crapate.

primeste, te rog, randurile astea care valoreaza cu siguranta mai mult decat cei 7 lei pe care-i am in portofel.

inceput

am inceput...o joaca in joaca, asa cum imi place sa-i spun. mi-e ochiul tremurand, un pic confuz.
dar e vreme pentru asa ceva, afara frig, decor cu balti...nu-mi place, nu imi vine nici sa ies la terasa, nici sa ma plimb in parc si nici de mall n-am dispozitie...asa ca m-am gandit sa ma joc.
e uimitor cateodata cate lucruri bune pot iesi plecand de pe picior gresit. chiar cele mai bune cred. fara programari, fara ganduri structurate, fara idei "preconcepute". este exact ca si atunci cand te intalnesti cu marea iubire, daca vrei. nearanjata, nepieptanata, incercanata. si el te place asa, cu bluza sifonata si cu unghiile nefacute. si tu, aproape ca nu poti sa te bucuri de moment, caci tu te gandesti la cusururile-ti exterioare, te uiti dincolo de el, ganditu-te in acelasi timp cat de mult ti-ai dorit sa-l vezi. cu alte cuvinte, ratezi momentul. si daca poti sa nu faci asta, daca poti macar o data sa-ti iesi din fire, inseamna ca ai reusit.